Legenda lui Dragobete de Floarea Cărbune – să le explicăm copiilor despre Dragobete și mărțișor

Dacă dați o căutare pe sfântul Google după «legenda lui dragobete», prima opțiune sugerată este Legenda lui Dragobete, de Floarea Cărbune, o carte de căpătâi pentru mine la clubul de lectură cu copiii în luna februarie.

Marcarea sărbătorilor populare românești este unul din obiectivele clubului de lectură, încercând astfel să mențin vie în memoria tuturor poveștile și legendele autohtone, de multe ori date uitării sau mascate prin sărbători de import, comerciale. Sărbătorile și obiceiurile ne amintesc de istorie, de strămoși și contribuie și consolidează identitatea noastră națională, iar cei mici sunt întotdeauna entuziasmați să afle povestea ce dă semnificație unei sărbători.

Cartea Legenda lui Dragobete de Floarea Cărbune este o colecție de 7 legende originale și inedite, împletind armonios mituri ale românilor cu frânturi autobiografice sau din viața satului românesc contemporan. Mă voi opri asupra celor două legende ce le citesc an de an copiilor, nu pentru că celelalte nu ar avea valoare, ci pentru că acestea aduc în prim plan două sărbători 100% românești: Mărțișorul și Dragobetele. Celelalte 5 legende sunt: Legenda Ghiocelului, Legenda Anotimpurilor, Legenda Anului și a celor 12 fii ai săi, Legenda nașterii lui Iisus Christos (Sărbătoarea Crăciunului), Legenda Inorogului.

Împletind realitatea cu ficțiunea și mitologia, cele două legende narează în mod spectaculos întâmplări din viața lui Dragobete, zeul iubirii la români, „iubit chiar și de bărbați“, iar în cea de-a doua se explică simbolul mărțișorului. Folosind un limbaj simplu, cititorul este introdus într-o lume magică, arhaică.

În fiecare an, pe 24 februarie, românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele. În mitologia românească, Dragobete era zeul tinereții, al veseliei, dar și al iubirii. Un Sfânt Valentin autohton. Legenda Dragobetelui spune că acesta este copilul Babei Dochia, conceput în chip magic prin îmbrățișarea tandră a trupului feciorelnic al Babei Dochia de un nor de ceață ridicat din adâncul muntelui. Ursitoare și nașe i-au fost cele patru anotimpuri zâne: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Crescând, acesta a deprins învățătura tainică de a citi în Cartea secretă a Naturii. Devenind un tânăr cu părul negru ca abanosul și ochii verzi ca iarba muntelui, acesta reușea să trezească iubirea în inima tinerelor fete doar cântând din fluier. Și din preaplinul inimii sale, i-a învățat pe oameni să iubească timp de sute de ani, iar atunci când și-a îndeplinit sorocul, Maica Domnului l-a transformat în Năvalnic, plantă care renaște în fiecare primăvară. În finalul legendei, aflăm și «bârfa» din spatele Babelor de martie, 9 la număr.

În prima săptămâna a lunii martie, odată cu Babele de martie, se sărbătorește și mărțișorul – simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. Demult, tare demult, în ultimele ore ale lunii februarie, de un bătrân stejar s-a sprijinit o neasemuit de frumoasă zână: Primăvara. Ea fusese chemată de clinchetul magic al unui clopoțel – un ghiocel plăpând ce răsărise din zăpadă. În același timp, Zâna Iarnă se înfurie la auzul sunetului minunat și a suflat vânt rece asupra-i, înghețându-l. Văzând toate acestea, Zâna Primăvară a încercat să îl dezgroape, dar s-a rănit în ramurile rupte ale copacului, iar o picătură de sânge s-a prelins pe ghiocel, înviindu-l prin căldura sa. Vă las să ghiciți unde regăsim acum roșul sângelui și albul zăpezii…

Vă invit să povestiți / citiți copiilor aceste legende, e păcat să trăiască doar cu imaginea comercială a Zilei de Sf. Valentin și a standurilor cu chinezării de purtat în piept la început de martie. Iar doamna Floarea Cărbune are marele merit de a pune acestea pe foaie, pentru a le avea mereu la îndemână oricine le dorește. Iar un lucru pe care îl apreciez și mai mult este faptul că aceste legende au fost traduse în limba engleză, pentru a putea fi prezentate și străinilor curioși să cunoască mai bine cultura română, indiferent din ce colț al lumii vin.