Ursul şi ariciul. Poezie

A venit vremea frumoasă, e timpul să ieșim din carapace și să ne bucurăm de natură și de oamenii din jur. O întâmplare (haioasă) între copii de nici 5 ani din parc mi-a amintit de această poezioară scrisă demult: fetița îl ajutase pe băiețel, care căzuse de pe leagăn, să își curețe o julitură din palmă; pe lângă mulțumirile de rigoare, băiețelul a ciupit-o pe fetiță de mână (pe principiul „cine iubește, lovește”?!?); fetița a plecat tristă, certându-l pe băiețel că a lovit-o, deși ea cu drag l-a ajutat. Mi se pare că atât de bine se potrivește peste povestea versificată de mai jos…

Ţupa, ţupa, prin pădure,
după fragi şi după mure,
umblă ursul îmbufnat.
Pe arici s-a supărat.

Ce şi cum s-a întâmplat
vă voi spune imediat.

Dimineaţa, prin răzor,
strecurându-se uşor,
auzi un scheunat
din tufişu-alăturat.

„Au şi au, piciorul meu”,
ariciul plângea mereu,
„picioruşul mi-am rănit
din tufiş când am sărit.”

„Oare cum să te ajut?
Oare ce e de făcut?
Rău te doare, puişor?
Poate ştiu vreun lecuşor!”

„Pune mâna, ca să vezi,
piciorul să îmi pansezi.”
Când ursul s-a aplecat
să vadă ce s-a-ntâmplat,

ariciul iar s-a foit
şi îndată a înfipt
în ursul cel prea milos
un ac mare… dureros!

„Vai, vai, ce m-a durut”,
plânge ursul cel temut,
„Eu am vrut să te ajut,
însă tu ce mi-ai făcut?!

Altă dată îţi promit
că te las aşa, rănit,
şi nu mă interesează,
dacă toţi te-abandonează!

Eu cu tine am fost bun…
dar stai blând, nu mă răzbun.

Am plecat, sunt supărat!
Mă bucur că te-am salvat!”

Dacă doriți să salvați imaginea cu poezia, sunteți invitații mei! Îmi doresc să ajungă la cât mai mulți copilași drăgălași și voioși!

Sursa foto: Zastavki.com