Dedicații muzicale cu aer de madlenă proustiană!

Creierul uman e capabil să-ţi amintească că ai uitat ceva, dar e atât de nemernic încât nu-ţi spune ce… așa că, din când în când, în viața noastră apare câte o… madlenă proustiană. Cu toţii suntem “în căutarea timpului pierdut” în ceea ce priveşte viața “de odinioară”, când lucrurile erau simple și liniștite. Mi se pare fascinant acest proces al aducerii-aminte bazat pe un trigger (un gust, o combinație de cuvinte, o asociere de mirosuri, o imagine etc.) care să te transporte instantaneu în alt timp.

Astăzi, cineva m-a invitat pe Facebook să apreciez pagina Dedicații muzicale, cee ace m-a dus înapoi în timp… 20 de ani! Aveam 11 ani și părinții mă lăsau să organizez prima petrecere în pijama. Invitații? Sora mea (nu puteam să o dau afară!) și verișoarele mai mici. O gașcă pe cinste, ce mai! Aveam o viață socială foarte bogată, în familie! Normal că nu sunt poze, pe vremea aia fotografiile erau încă un lux… știți cum e: albumul meu foto – am terminat şcoala (4 poze), am terminat facultatea (3 poze), nunta (6 poze), la maternitate (5 poze), albumele foto ale lu’ fiu-meu: am ajuns la cafenea (75 poze), au adus meniul (29 poze), au adus mâncarea (43 poze), am fost la baie (14 poze), când veneam de la baie m-am întâlnit cu o prietenă (150 poze), au adus desertul (53 poze), au adus nota de plată (18 poze).

Dar a fost o seară pe cinste, de mi-o amintesc și acum… am dat întruna pe dedicații muzicale la… Radio Sonvest Oradea! Era în anul 1998, Radio Sonvest era lider de necontestat în mass-media orădeană, așa că pentru noi era o distracție maximă să ne dedicăm melodii una alteia! Vă dați seama, jumătate de Oradea ne auzea numele, deveneam brusc populare! Și cum nu există petrecere fără tratații culinare, am avut parte de cartofi prăjiți cu brânză rasă deasupra și șnițel din piept de pui! Gusturi fine, de neuitat! Acum nici măcar Radio Sonvest nu mai există… iar copilăria e ceva de care îmi mai aduc aminte când apare o fracțiune de madlenă proustiană…

De-a lungul timpului am avut însă parte și de promisiuni de madlenă, care m-au dezamăgit. De peste 18 ani caut ACEA rață pe varză la cuptor pe care o făcea mamaia mea. Peste tot unde văd în meniu acest preparat, îl comand, în speranța gustului care să mă ducă înapoi în copilărie. Niciodată nu l-am regăsit. Poate că el e acolo, poate că nu e, ceea ce știu e că sentimentul de copil în vacanță la bunici e cel pe care îl caut, nu gustul unei mâncări.

Mi-am dat seama azi, mai mult ca oricând, că pentru noi, oamenii, contează mai mult contextul și oamenii din jurul amintirilor noastre, nu obiectele materiale. Contează ce am simțit, ce ne-a făcut fericiți, nu prețul.

Poza de mai sus e, clar, mai veche, de prin 1994, dar pe atunci asta însemna petrecere pentru copii! Și, Doamne, câte râsete și câtă distracție aduceau aceste momente!

Care sunt madlenele voastre? Ce vă duce, fie și pentru o clipă doar, în viața “de odinioară”, când lucrurile erau simple și liniștite?