Din ciclul „Cu și despre vecini”: La telefon

Sunt de modă veche, îmi plac telefoanele fixe, fără afișaj, cu rotiță. Îmi place sunetul pe care îl face rotița când trece peste câte o cifră. 1 – pic, 2 – pic pic, 5 – vum vum… rezonează cu sufletul meu acel sunet gol, cu ecou. și ce îmi place e că niciodată nu știu cine mă sună. Mereu am câte o surpriză când ridic receptorul. Nu pot să închid inopinant când nu îmi mai priește discuția – nu trec prin tunel și rămân fără semnal brusc.

Azi sună telefonul. Sună insistent. Trebuie să răspund. Voce de femeie.

– Măi, mult ți-a luat să răspunzi. Ce Dumnezeu, erai pe wc-u?

– Ăăăăăă, nu… eram…

– Lasă, nu mai contează. Am o bârfă taaaaaaaaare, fată! Vrei să o auzi?

– Ăăăăăă, eu…

– Normal că vrei să o auzi, ce Dumnezeu, fată, doar de aia suntem prietene!

– Ăăăăăă, eu…

– Măi, fată, m-a sunat azi Camila. O mai știi pe Camila, nu?

– …

– Normal că o știi, doar tu ne-ai făcut cunoștință, ce proastă sunt! și să vezi, fată, că m-a luat la întrebări, fată! Îți dai seama, ea m-a luat la întrebări!

Dumnezeu știe cine e persoana de la capătul firului. Și poate nici el… dar fata nu mă lasă să mă desfășor, nu știu cine e Camila, nu știu cine e ea… dar mor să aflu o bârfă nouă!

– Și… și tu ce i-ai zis? o întreb curioasă.

– Păi cum mă întreabă ea pe mine cine e T.?

– Și… și ea ce a zis?

– A zis că o interesează, fată, că T. Poate fi de fapt V., că pe V. Îl cheamă Valentin Tudor.

– Și tu ce i-ai zis?

– Că T. e S. T., că îl cheamă Sergiu, și T. nu e de la Tudor.

– Și ea ce a zis?

– Că nu sunt nume multe de băieți cu T. și că sigur e Tudor!

– Și tu ce i-ai zis?

– Păi… cum ce i-am zis? că este Tudor, Traian, Teodor, Tiberiu, Toma…

– Și ea ce a zis?

– M-a întrebat dacă e Tudor.

– Și tu ce i-ai zis?

– Că nu e Tudor.

– Și ea ce a zis?

– Ce crezi că a zis? Că o mint. Eu, fată, sunt eu o mincinoasă? Că tu mă știi!

– Și tu ce i-ai zis?

– Că normal că pe T. nu îl cheamă Tudor.

– Și ea ce a zis?

– Că V.T. e de fapt S.T. și că ne minte, fată, și că eu nu îl cunosc, fată!

– Și tu ce i-ai zis?

– Cum ce i-am zis? Că e nebună, fată! S.T. nu e V.T., fată, doar îl cunosc. Poate V.T. nu e V.T., ci e T.V., dar S.T. sigur e S.T., i-am văzut eu buletinul!

– Și ea ce a zis?

– Că tu i-ai spus că S.T. și V.T. sunt una și aceeași persoană. Așa e fată?

– Și tu ce i-ai zis?

– Că tu îi știi și pe V.T., și pe S.T. și V.T. nu seamănă deloc cu S.T., poate seamănă puțin cu A.T. la…, știi tu (râde înfundat), dar S.T. nu e nici V.T. și nici A.T.

– Și ea ce a zis?

– Că sigur tu nu vrei să recunoști că ea are o relație cu V.T., care de fapt e S.T. OMG! Îți imaginezi dacă V.T. ar fi A.T.? înseamnă că adună ea toate ciurucurile lăsate de mine în urmă!

– Și tu ce i-ai zis?

– Că mă văd azi cu S.T. și o invit și pe ea să vină cu V.T.

– Și ea ce a zis?

– Și ne-am văzut, fată!

– Și tu ce i-ai zis?

– Taci, tu, stai să termin! Și V.T. nu era A.T., dar nici S.T., dar era fain, și i-am scris pe un șervețel numărul meu, fată. Și m-a sunat.

– Și ea ce a zis?

– Cine, fată?

– Și tu ce i-ai zis?

– Auzi, fată, tu faci mișto de mine? Chiar de mine?

– Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis?

– Fatăăăăăă…

– Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? (încep să repet pe ton tot mai ascuțit și mai rapid) Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? Și ea ce a zis? Și tu ce i-ai zis? și… tu cine ești?

– Fată, dar tu ai chef de glume?

– Și ea ce a zis?

Bip… bip… bip… telefonul sună ocupat. Îmi plac telefoanele fixe. V-am povestit despre atunci când m-am prefăcut la telefon că sunt Monica Lewinsky?