Toată ziua noastră este o poveste… cât mă ține inspirația!

Greuceanu are aproape 4 ani. Sunt o mama norocoasă, cu un copil înțelegător. Nu este un copil ascultător, în nici un caz nu stă acolo unde îl pun și nu face tot ce îi spun doar pentru că «așa vreau eu», dar dacă îi explic pe nivelul lui, înțelege «mai ceva ca un om mare». Și, mai ales, este un copil dornic să ajute. Să ne ajute pe noi, părinții. Uneori. Alteori e doar un copil care vrea să se joace. Iar mami, adică subsemnata, e cel mai fain partener de joacă. Nu degeaba «mami și Eric pieteni, cei mai buni». Așa că toată ziua noastră este o poveste… cât mă ține inspirația!

Deunăzi, aveam nevoie de ajutor în grădină. Roșiile și-au văzut inevitabilul sfârșit, așa că trebuiau smulse din rădăcină și aruncate în compostieră, țărușii scoși și depozitați în stivă. I-am solicitat mieros ajutorul, însă am primit un NU implacabil. Nu era ocupat cu vreun joc măreț, pur și simplu nu avea chef. Așa că m-a izbit creativitatea:

– Ajutor, sunt o prințesă! Help, I am a pricess! I need help! Ajutor, e plin de dragoni în jurul meu și nu mă pot lupta singură cu ei!

– Eric e king, te ajut eu mami! Adică princess!

Și iată așa, trăgând cu forță de tulpinile uscate, aruncând câte un «Ha Ia» din toată inima și câte un «Am clâștigat!» la fiecare țăruș scos din pământ, am făcut curățenie în toată grădina de legume. Pardon, pe câmpul de luptă cu dragonii.

– Mami, am bosit, dragonii mari și răi.

Am evoluat mult din noiembrie, de la celebrul dialog:

– Uite, mamă, sunt și eu o lady acum!

– Not! Tu nu doamnă, tu esti mami!

În acea zi am fost o prințesă la ananghie, iar el, cavalerul meu curajos. Doar v-am spus că toată ziua noastră este o poveste… cât mă ține inspirația!