Lecția de istorie a muzicii pentru copii: Dacă muzica ar fi o poveste de Pascal Amoyel
Cartea Dacă muzica ar fi o poveste a fost pentru mine o revelație de-a dreptul. Mi-am dat seama că îmi lipsește cultura generală muzicală, că deși știu numele multor compozitori clasici și aș putea recunoaște unele dintre operele lor, habar nu am rolul lor în istoria muzicii, localizarea lor în epocile, perioadele, etapele și stilurile muzicii universale. O descoperire interesantă. În școală din păcate muzica e un fel de Cenușăreasa, se învață multă teorie muzicală, fără o istorie și o poveste în spate.
Pe coperta spate a cărții e un paragraf din Virgil Ianțu:
Dacă muzica ar fi o poveste?…
…Atunci ar însemna că fiecare copiI ar înțelege mai ușor cum arată perfecțiunea. lar dacă matematica e muzica sferelor; atunci muzica este matematica sufletutui omenesc. Totuși, dacă muzica ar fi doar o poveste, atunci eu, VirgiI lanțu, nu aș mai exista.
Pascal AMOYEL, autorul cărții, este o personalitate marcantă a pianului francez, fiind aIes ,,Revelația anului 2005″ la categoria solist instrumental în cadrul prestigiosului concurs,,Victoires de la Musique. A început studiul muzicii clasice la Școala Normală de Muzică din Paris la vârsta de zece ani, apoi a studiat mai mulți ani, adolescent fiind, alături de György Cziffra. Și-a continuat studiile la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris. Este laureat, printre altele, at Fundației Menuhin și al Fundației Cziffra, precum și al unui Premiu I la Concursul lnternațional al tinerilor pianiști din Paris. În calitate de compozitor, este laureate al Fundației Banca Populară la categoria ,,Compozitori 2010 „‘ Este autorul ciclului Job, ou Dieu dans Io tourmente și realizează, în creație mondială, lucrarea Bilude de Pierre Schaeffer. Este inițiatorul festivatutui Note de toamnă de la Perreux-sur-Marne (Franța).
Încă de la început este evident că Dacă muzica ar fi o poveste își propune să reliefeze cele mai importante aspecte din istoria rnuzicii, stârnind interesul tuturor față de acest domeniu vast și interesant. Nu putem trăi fără muzică, o simțim, o respirăm prin toți porii, și totuși știm atât de puține despre ea. Așa cum spune și Manuela IANA- MIHĂILESCU în prefața cărții, cartea este ușor de parcurs și se adresează deopotrivă copiilor și adulților: Oricine se poate regăsi cititor al acestei cărți: copiii, dar și adulții, vor găsi în paginile ei detalii captivante sau informații cheie din istoria muzicii, necesare în demersul lor de cunoaștere sau pentru desăvârșirea culturii generale. Dascălii vor găsi idei pentru a deschide apetitul celor mici către această formă de cultură, iar părinții pentru ca dialogul cu copiii lor să devină rodnic atât pentru unii, cât și pentru ceilalți.
Cartea este prezentată sub forma unui dialog între tată și fiul său Artur și pornește lecția de istorie din paleolitic, când muzica era doar o serie de lovituri între pietre, lemne sau orice alte obiecte uzuale și era acompaniată, uneori, de imnuri de slăvire, concepute din urlete și dansuri. Apoi se trece, ușor, prin muzica neolitică, ce se cânta în temple, și, treptat, se povestește despre muzica antică, puțin celebră în ziua de azi, și muzica clasică, deja binecunoscută.
În paralel cu evidențierea perioadelor istorice se povestește și despre introducerea regulilor muzicale. Evident, datorită originii autorului, accentul cade pe impactul compozitorilor francezi asupra muzicii clasice, însă nu sunt uitați nici compozitorii italieni și germani, ba, mai mult, prin notițe de subsol sunt menționate, de către revizorul cărții, doamna Manuela Iana- Mihăilescu, și particularitățile din spațiul românesc.
De asemenea, termenii noi apăruți de-a lungul poveștii sunt explicați în lateralul paginii, cu ilustrații schițate unde este cazul.
Un pasaj care mi-a plăcut în mod deosebit, fiind educativ și din punct de vedere moral, este cel referitor al gusturile umane, o explicație a sintagmei latine De gustibus non est disputandum: «Numeni nu va ști niciodată să explice de ce o muzică e mai genială decât alta. Tu trebuie să o asculți, să o simți; numai așa vei avea mereu libertatea de a avea preferințe. Nimeni nu te va putea obliga să-ți placă o muzică doar pentru că e vestită a fi frumoasă. Apără-ți întotdeauna convingerile și nu te încrede în ceea ce numim „monopolul gustului”. […] Respectul pentru gustul celuilalt este punctul de plecare pentru orice relație umană.»
La finalul cărții există și un mic dicționar de compozitori, unde biografiile acestora sunt prezentate succint și pe înțelesul copiilor.
Deși pe alocuri dialogul poate părea nenatural, unele replici ale copilului fiind stinghere și fără rezonanță în răspunsurile tatălui, iar acesta din urmă pare că uneori monologhează, fără a ține cont dacă copilul e atent sau nu, nu este deranjant și nu deviază de la rolul poveștii: înlănțuirea savuroasă a evenimentelor, comparațiile pline de fantezie nu te lasă să părăsești lectura până la ultima pagină.
Cartea a apărut la Editura BrumaR, cu sprijinul Ambasadei Franței în România și a Institutului Cultural Francez, în cadrul programului de sprijin pentru publicare Nicolae Iorga, fiind cofinanțat de Consiliul Județean Timiș.
Facebook Comments