|

Despre Grădina Botanică Santa Barbara și cultura voluntariatului

Într-un oraș eclectic și excentric ca Santa Barbara, grădina botanică este un loc extrem de binevenit. Cu toate că nu duce lipsă de verdeață și parcuri, ceea ce face din acest loc unul deosebit este diversitatea plantelor unice regiunii din coasta centrală a Californiei. Diversitatea incredibilă și priveliștile pitorești fac Grădina Botanică din Santa Barbara să iasă în evidență, oferind o evadare revigorantă din oraș doar cu sunetele cântărilor păsărilor, cameleonii care se strecoară printre pietre și ierburi și copacii care se balansează ușor în adiere.

Gradina Botanica Santa Barbara

Mai multe fotografii din acest colț de Rai, în albumul dedicat de pe pagina mea de Facebook: Grădina botanică Santa Barbara, California

Reconstituind peisaje impresionante ale Munților Santa Ynez și Insulelor Santa Barbara Channel, Grădina Botanică Santa Barbara este un loc minunat pentru a explora diversitatea plantelor native din California. În plus, spațiul este exemplar aranjat și menținut, în fiecare secțiune există bănci pentru admirarea peisajului sau locuri de joacă din materiale naturale pentru cei mici.

Gradina Botanica Santa Barbara

Mai multe fotografii din acest colț de Rai, în albumul dedicat de pe pagina mea de Facebook: Grădina botanică Santa Barbara, California

Potecile pentru plimbarea însumează peste 9km și dezvăluie mai multe zone: istoricul barajul al mănăstirii Santa Barbara Mission și apeductul construit în 1807 pentru a furniza apă acestuia, grădina japoneză cu ceainerie, canionul, pădurea Redwood cu răcoarea ei liniștită, lunca înflorită multicolor, precum și deșertul arid și plin de cactuși.

Gradina Botanica Santa Barbara

Mai multe fotografii din acest colț de Rai, în albumul dedicat de pe pagina mea de Facebook: Grădina botanică Santa Barbara, California

Ceaineria din Grădina Botanică este deschisă în fiecare a doua sâmbătă a lunii între orele 11:00 și 13:00. Vizitatorii sunt bineveniți să experimenteze ceremonia ceaiului tradițional japonez, fiindu-le prezentată de voluntari instruiți special în acest sens, care pot răspunde oricăror întrebări despre tradițiile bogate ale ceremoniei japoneze a ceaiului.

Mai multe fotografii din acest colț de Rai, în albumul dedicat de pe pagina mea de Facebook: Grădina botanică Santa Barbara, California

Dar dincolo de spectaculozitatea peisajelor, pe mine personal m-a uimit profesionalismul voluntarilor. Pentru că, în cea mai mare parte, Grădina Botanică din Santa Barbara este întreținută cu ajutorul voluntarilor. Elevi care urmează cursuri de botanică și/sau ecologie, studenți de la specializări din domeniu, chiar și pensionari se îngrijesc ca totul să meargă cum trebuie.

Mă știți curioasă și că îmi bag nasul peste tot, așa că normal că am stat la povești cu două voluntare 😊 Maria pe numele din buletin, Connie după numele americănesc, e studentă la Ecology, Evolution, and Marine Biology în cadrul Universității din Santa Barbara (College of Letters and Science) și își împarte timpul liber între voluntariatul la grădina botanică și voluntariatul la centrul marin al Muzeului Naturii din Santa Barbara. Face asta din plăcere, dar și pentru că așa îi cere programa școlară, să facă practică în domeniu. În schimbul orelor petrecute acolo beneficiază de acces gratuit în peste 300 de grădini botanice și arborete la nivel național, discounturi și prioritate și taxe reduse la cursuri, excursii pe teren, prelegeri și evenimente speciale. Mi-a explicat că au un program bine definit și au un coordonator care le stabilește schimburile:

  • voluntarii de la grădinărit și horticultură se întâlnesc miercurea și sâmbăta de la 9 la 12, timp în care curăță buruienile, tufișurile, grebleazăși susțin misiunea de a conserva plantele native din California
  • voluntarii de pe educație sunt împărțiți pe mai multe categorii, în funcție de timpul pe care vor să îl dedice acestei activități (asistent de sondaj – 6 ore/lună, abordează vizitatorii și le cere părerea despre grădina botanică, asistență generală – 1-3 ore/săptămână, ajută la introducerea de date, laminarea de documente, curățenie și întreținere generală a sălilor de cursuri, asistent cursuri – 4-6 ore/lună, ține prelegeri, cursuri, face tururi cu grupurile de copii și tineri vizitatori, „garden greeter‟, care are rolul de a primi vizitatorii și a interacționa constructiv cu ei etc.)
  • voluntarii la evenimente sunt cei care au experiență mai mare în relația cu publicul și pot reprezenta grădina botanică la diverse târguri și întâlniri (de exemplu, Schimbul de semințe, Târg cu vânzare de plante de primăvară sau toamnă, Festivalul Zilei Pământului, Picnicul de Ziua Mamei, Festivalul Recoltei etc.)
  • voluntarii de la conservare și cercetare, care contribuie direct la programele de cercetare și conservare, efectuează lucrări la baza de date, dezvoltă colecția de plante conservate și fac analize ocazionale de date, precum și crează ierbare
  • voluntarii din bibliotecă, care prelucrează colecțiilor de arhivă și mențin activă și la zi baza de date a cărților de interes
  • voluntarii fotografi

O persoană poate fi volunat la o singură categorie sau la mai multe, după cum dorește, dar se insistă pe efectuarea orelor stabilite și responsabilitatea asumată.

Voluntariatul în pepinieră este dedicat persoanelor în vârstă, din centre rezidențiale pentru vârstnici (la mare modă aici!), care îngrijesc noile plante, planează, însămânțează, prezintă vizitatorilor pepiniera și pregătesc plantele ce pot fi vândute vizitatorilor sau în cadrul târgurilor. O dată pe săptămână, marțea, se organizează ateliere pentru a dezvolta și produce articole artizanale din materiale vegetale naturale pentru vânzare în magazinul grădinii botanice, pentru auto-finanțare.

Doamna Jessica are 74 de ani și vine zilnic la grădina botanică, uneori, când nu e prea cald, însoțită de soțul ei, care este în scaun cu rotile. Mi-a spus că o ajută să își țină mintea ocupată și să nu tâmpească („get myself dumb‟). A fost croitoreasă în tinerețe, acum nu mai vede bine și grădinăritul o ajută să se relaxeze.

Cred că asta ne lipsește în România, o cultură a voluntariatului. În urmă cu 20 de ani, când am început eu să fac voluntariat (vai, ce urât sună cifra aia, pe bune?!?), oamenii îl echivalau cu munca patriotică, cu sclavagism modern. Voluntariatul însă schimbă comportamente, aduce comunitatea împreună, te face să te simți parte a lumii din care provii și te responsabilizează şi implică autentic.

Să fii voluntar înseamnă să pui umărul la schimbarea pe care vrei să o vezi în lume, să fii un pilon de bază în comunitatea ta, să înțelegi că fiecare își are rolul lui în societate. Voluntariatul crează personalitate și ajută la conservarea tradițiilor, dar și la schimbarea mentalităților, în funcție de nevoile locului și momentului. Oricine poate fi voluntar, nu contează vârsta sau pregătirea, fiecare are ceva bun de oferit lumii. Dacă vrei să te implici și să pui în aplicare pasiunile și abilitățile tale, nu e greu deloc să găsești oportunități de voluntariat. Trebuie doar să vrei. Și asta nu numai în cadrul ONG-urilor, ci și în cadrul instituțiilor și spațiilor culturale, cum povesteam mai sus.

E nevoie de o schimbare de paradigmă!

Facebook Comments

Similar Posts