aromaterapeut

De azi sunt aromaterapeut

De azi mă numesc aromaterapeut și am certificarea să mă laud cu asta oficial!

aromaterapeut

Când dăm jos toate straturile – reclamele și marketingul, cărțile de vizită și fluturașii, broșurile și logo-urile, sălile de conferință cu decoruri minunate cu grijă alese și ambient meditative, când toate astea sunt date la o parte rămânem cu inima acestui business: NOI, aromaterapeuții! E clar că toate aceste straturi sunt necesare și importante, dar odată ce clientul a trecut prin toate aceste straturi, odată ce a ajuns la noi, și-au programat o întâlnire cu noi și stau în fața noastră, povestindu-ne despre nevoile pe care le au și pe care vor să îi ajutăm să le satisfacă, ceea ce îi va convinge că le merităm încrederea sunt experiența și calificările pe care le avem!

În cursul de aromaterapie avansată, în cele peste 150 de ore de studiu, am învățat despre uleiuri esențiale, corpul uman și cum face un aromaterapeut o consultație holistică detaliată astfel încât toate informațiile să se lege împreună frumos și complet într-o prescripție unică individuală. Mi-am dedicat timpul liber acestui curs și mă felicit pentru decizie! De acum, când voi sta în fața ta și voi vorbi cu tine despre starea ta de sănătate, plan de tratament, vulnerabilități, alegeri de uleiuri esențiale, voi fi cu siguranță mai hotărâtă și mult mai bine informată! Acum sunt mult mai confortabilă în propria-mi piele în calitate de consultant, aromaterapeut! Și asta se simte!

aromaterapeut

Am studiat aromaterapia din toate punctele de vedere: cum pot să îmi creez propriul ulei esențial, cum să scriu propriul profil de ulei esențial pentru a înțelege mai bine efectele și acțiunile acestora și a mă familiariza și a-mi interioriza și personaliza relația cu acestea, cum să citesc un studiu științific și cum să raportez fiecare ulei la constituenții lui chimici. Am studiat aromaterapia și din punct de vedere a lucrului cu omul din fața mea, cel care își pune speranța în soluțiile mele alternative, cum să aflu de la el informațiile esențiale pentru o prescripție unică individuală fără a părea că îl chestionez sau îi pun la îndoială ceea ce simte. Am aflat despre diversele metode de a amesteca uleiurile într-un blend sinergic, care să se potrivească fiecăruia în parte. Și pentru că aromaterapia nu înseamnă doar uleiuri esențiale, ci și alte produse obținute din plante și care pot susține terapia, am învățat și despre hidrosoli, infuzii, tincturi și efectele și acțiunile lor. Și nu am învățat doar tehnici noi de aplicare, ci am învățat și principalele tehnici de masaj ce pot fi folosite în aromaterapie.

Apoi, am trecut la studierea anatomiei și fiziologiei corpului uman, și sistem cu sistem am explorat afecțiunile comune, acțiunile terapeutice utile și uleiurile esențiale recomandate în fiecare caz. Da, a fost dificil, căci dincolo de teorie, întrebările din teste mi-au solicitat concatenarea informației și sintetizarea ei în crearea de prescripții chimice și tehnici avansate de aplicare a acestora.

Informațiile din acest curs mi-au permis să fiu mult mai încrezătoare în afirmațiile pe care le fac, dar să fiu mult mai precaută în recomandări. Cu siguranță aromaterapia îmi oferă oportunitatea de a face o diferență considerabilă în starea de sănătate a celor din jur, care îmi cer sfatul și opinia. Cu ajutorul aromaterapiei și a celorlalte metode alternative putem schimba vieți în cel mai frumos, aromatizat și unic mod, în combinație cu cunoștințele solide pe care le avem, instinctul, creativitatea și deschiderea sufletească.

M-am hotărât că voi face un pas înainte pe acest tărâm al terapiilor alternative și voi studia mai intens sufletul uman. Ceva tot se va lega pe viitor… Acum sunt mult mai sigură pe mine, pe cunoștințele mele ca aromaterapeut, mai rămâne doar să le pun în practică așa cum nu am făcut-o suficient: CU ÎNCREDERE!

Facebook Comments

Similar Posts