7 lucruri simple pe care le poți face pentru organizare eficientă la început de an
Ultimele săptămâni au fost o pauză binevenită. Ora de culcare mai târziu, ora de trezire mai târziu și termene limită mai puține. Am lăsat-o mai moale pe partea de organizare și mi-am dat permisiunea să mă las și dusă de val.
Dar acum este un nou an și acum este timpul să îi dăm drumul. Oriunde mă întorc, oamenii postează despre obiective, rezoluții și vise și visuri pentru acest an. Deși îmi place să văd entuziasmul… m-a și stresat. M-a făcut să mă simt îngrijorată că sunt deja în urmă cu anul acesta și abia a început.
Așa că, într-un efort de a simți că anul este sub controlul meu, am întocmit o listă de lucruri simple de făcut și le-am eliminat unul câte unul. Și știi ce? Se simte minunat!
Simți că ai nevoie de mai multă organizare în viața ta? Iată câteva lucruri simple pe care le poți face pentru a merge mai departe.
Dacă simți că ai nevoie să fii mai ordonată și organizată în noul an, alocă-ți câteva ore în următoarele zile și elimină unul câte unul. Te vei simți deja mai puțin anxioasă și mai puțin stresată în legătură cu ceea ce ține anul.
Achiziționează un planner și adaugă datele importante
Îmi place să-mi organizez agenda planner în fiecare an. Îmi țin planificatorul actualizat pe tot parcursul anului, mă ajută enorm să nu mă simt copleșită de situații și neprevăzut. Nu vreau să mă laud sau să mă plâng, dar recunosc că sunt o femeie ocupată, angajată full time în corporație IT, soloprenor, soție, mama, gospodină wannabe.
Dacă nu ți-ai achiziționat o agendă planner, sper ca acest articol să te ajute să te convingi că merită investiția în unul.
Dacă ți-ai achiziționat o agendă planner, atunci acum este momentul să adaugi toate datele pe care le poți adăuga.
Dacă ești o persoană ce preferă un planificator digital, scoate calendarul online și completează datele importante. Calendarele digitale se sincronizează între dispozitive, desigur, și între membrii familiei.
Deci, orice îți ajută barca să plutească.
Când adaug o dată importantă, adaug, de asemenea, cu câteva săptămâni înainte și un reminder pentru a cumpăra un cadou sau a face o rezervare etc.
Date de adăugat:
- zile de nastere
- aniversări
- sărbători legale și religioase pe care le sărbătoriți
- când trebuie să începeți să vă pregătiți pentru ceva (de exemplu, pregătirea pentru 1 Decembrie, Crăciun etc.)
Fă programările anuale pentru toți membrii familiei
Este mult mai ușor să-ți amintești să mergi la o întâlnire sau programare medicală decât să îți faci programarea în sine. Alege o lună din an în care să faci anumite programări (de exemplu, programări la dentist în fiecare ianuarie și iunie) și fă programările în avans.
Poți să le adaugi în agenda planner sau în calendarul digital și să setezi memento / reminder.
Programări de făcut:
- controale medicale periodice
- igiena dentară (cel puțin o dată, de preferat de două ori pe an)
- controale feminine (Test Babeș Papanicolau – PAP, mamografie etc.)
- consultații cu specialiști (alergii, etc.)
- urmăriri pentru toate diagnosticele, procedurile anterioare etc.
Marchează calendarul școlar și evenimentele fixe
Dacă ai copii la școală, consultă structura anului școlar și adaugă în planificatorul tău vacanțele școlare și eventualele manifestări și evenimente, astfel încât să fii pregătită. Din nou, poți introduce memento-uri cu o săptămână sau două înainte, dacă trebuie să faci ceva în prealabil.
Evenimente de adăugat:
- datele de începere și de finalizare a școlii
- vacanțele școlare
- competiții sportive și informații despre sezonul sportiv
- date standard de testare
Achiziționează felicitări și mici cadouri simbolice
Unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut anul trecut a fost să pregătesc în prealabil felicitări și mici cadouri simbolice.
Am achiziționat câteva felicitări simpatice, plicuri pentru fiecare și în plic voi pune pentru fiecare timbrele necesare pentru expediere în țară. De asemenea, am pregătit o cutie cu mici atenții, cadouri simbolice. Aceasta înseamnă că atunci când am nevoie să mulțumesc mai special cuiva sau să spun un simplu „Mă gândesc la tine”, atunci o pot face în câteva minute, simplu, fără efort.
Mamele ocupate au cele mai bune intenții, dar o scurtătură rapidă ca aceasta și o organizare eficientă te ajută să îți exprimi mai ușor gândurile pozitive și să faci o bucurie cuiva aflat la distanță.
Cu ce ocazie se pot trimite:
- sărbători legale și religioase
- zile de naștere și aniversări
- evenimente speciale (nașterea unui copil, botez, nuntă la care nu participați etc.)
Idei suplimentare:
- dacă știi că nu vei trimite doar felicitările, nu are sens să cumperi plicuri
- pentru expedierea cadourilor, colete-online.ro oferă servicii ieftine și poți alege firma de curierat pe baza unor statistici realiste sau pe baza prețului de expediție
- poți crea felicitări personalizate și tot felul de nimicuri simpatice cu ajutorul Canva sau CEWE.
Adaugă ieșirile și concediile în calendar și rezervă ceea ce poți
Acum doi ani, în contextual pandemic, am rezervat vacanțele pentru întregul an într-o singură ședință. Nici nu a fost greu, de altfel. A fost entuziasmant să știu că efortul s-a terminat și, pe măsură ce fiecare călătorie se apropia, tot ce trebuia să facem era să plătim soldul minus avans și să folosim kitul de organizare.
Dacă știți că doriți să mergeți undeva pentru vacanța de primăvară, weekendul de 1 mai, Ziua Copilului, analizați ofertele și, dacă puteți, rezervați din timp. Cu siguranță prețul de rezervare din timp e mult mai mic decât în apropierea perioadelor.
Pentru rezervare vacanțe potențiale
Actualizează (sau crează) organizatorul casnic
Dacă îți place ideea unui organizator casnic, un centralizator al informațiilor relevante despre gospodărie, recomand crearea unuia. Poate fi o mapă cu 3 inele sau un dosar cu șină, metoda de organizare a informațiilor este alegerea ta, apoi adaugă elementele esențiale:
- fotocopii ale permiselor de conducere
- informații pașaport
- detalii despre facturi, astfel încât fiecare adult din casă să poată găsi numerele de telefon și de cont necesare dacă trebuie să se ocupe de plata acestora din varia motive
- informații privind bugetul și plățile ce urmează
- un calendar al evenimentelor principale de neratat
- rețetele preferate
Organizatorul casnic te ajută să te simți imediat mai organizată și mai în control al sarcinilor administrative ale gospodăriei.
Listează kiturile de organizare și pune-le în mapele specifice, astfel încât să fie la îndemână când te pregătești și planifici diferitele evenimente de familie, gătitul, sărbătorile principale.
Planificare și organizare a casei pentru Crăciun (kit digital cu fișe pentru imprimat și folosit)
Planificare și organizare a bucătăriei și gătitului (kit digital cu fișe pentru imprimat și folosit în bucătărie)
Revizuiește bugetul anului trecut și modifică ceea ce nu a funcționat
Revizuiește fiecare categorie din bugetul anului trecut. Dacă ești ca mine, atunci bugetul lunar nu este absolut deloc același de la lună la lună. Înainte de a prelua aceleași cifre de anul trecut, verifică din nou.
- Există categorii pe care le poți scoate, căci nu le mai folosești, sau pe care le poți comasa?
- E nevoie să adaugi ceva, astfel încât bugetul să fie puțin mai conservator, asigurându-te că nu îl depășiți?
- Cum arată buget inițial vs investiție finală în cazul cheltuielilor legate de sărbători (masa festivă, cadouri, recompense etc.)?
- Ai folosit din fondul de urgență? Ai pus înapoi suma utilizată?
- Ai prevăzut un buget pentru vacanțe, călătorii?
Uită-te și la:
- Abonamente (Netflix, Audible, Dropbox, cablu etc.)
- Alimente
- Combustibili
- Cheltuieli diverse
- Investiții
- Distracţie
Ce ai adăuga la listă? Ce faci ca să îți ușurezi munca și să te organizezi eficient la început de an?
Recomandare de carte pentru organizare financiară eficientă
Apropo de organizarea bugetului: îți recomand din suflet carte lui Adrian Asoltanie de educație financiară, , apărută în 2021 la Curtea Veche Publishing, care e, după umila mea părere, cea mai bună carte românească de educație financiară la ora actuală.
Vă povestesc despre ea pentru că, dincolo de obiectivele și dorințele noastre pentru noul an legate de relații, unde investim timp și sentimente, toate celelalte obiective și dorințe au legătură cu banii, direct sau indirect (carieră, business, călătorii, amenajarea/achiziția casei, mașina nouă etc.). Și mai ales pentru că în această perioadă lucrăm de zor la panoul dorințelor/ vision board / caietul cu acțiuni pentru 2022.
Ce o diferențiază față de alte cărți de profil este că este ancorată în realitatea românească. Cartea poate fi o resursă excelentă pentru stabilirea obiectivelor financiare, precum și stabilirea targeturilor și acțiunilor pentru îndeplinirea acestora.
În carte poți găsi:
- cine ești (individual) sau sunteți (în cuplu) în relație cu banii (profilul financiar), cu sugestii concrete pentru a contracara reacțiile chimice din creier pe care achizițiile ți le generează
- cum să creezi/documentezi bugetul banilor și a vieții (pune la dispoziție chiar și un model de buget, de unde să pornești cu documentarea veniturilor, investițiilor și cheltuielilor
- explicarea principalelor posibile surse de venit pasiv (pentru a crea mai multe „picioare financiare”)
- categoriile principale de cheltuieli și cum poți evita „țânțarii financiari” (cheltuielile mici și dese care par nesemnificative, dar când tragi linia… )
- cum poți fi dresorul propriilor lei prin metoda plicurilor (în baza categoriilor de cheltuieli proprii și ale familiei) și metode de control a cheltuielilor neprevăzute
- cum să transformi achizițiile de pasive (care scot bani din buzunar mereu, nu numai costul de achiziție) în achiziții de active (care să îți aducă bani la bugetul familiei)
- idei și sugestii practice de gestionare și acoperire a datoriilor
- idei și sugestii de consolidare a economiilor (fondul de urgență, fondul de siguranță) pentru obținerea echilibrului și prosperității
- idei și sugestii de creștere a veniturilor și crearea de surse multiple de venituri („picioare financiare”)
Pornind de la cele învățate în carte, am înțeles care este numărul meu al independenței financiare (valoarea activelor personale pe care trebuie să o ating, care îmi generează un venit pasiv suficient pentru a-mi acoperi toate cheltuielile curente) și astfel mi-am setat obiectivele financiare concrete pentru venit lunar constant, am planificat abordarea/experimentarea unor posibile „picioare financiare” noi și mi-am interiorizat unele proceduri și metode de gestionare a banilor, astfel încât să nu mai fiu luată pe nepregătite de unele situații neprevăzute!
După ce am citit-o prima oară:
- am investit într-un fond mutual cu dobândă compusă
- m-am felicitat pentru decizia de a investi într-o asigurare cu acumulare pentru viitorul lui Greuceanu (avem două astfel de conturi, unul eu, unul Sergiu )
- mi-am creat un super dosar cu plicuri pentru divizarea banilor pentru diversele categorii de cheltuieli
- am acumulat în plicul dedicat vacanței/călătoriei suficient cât să mergem în două concedii de vară, fără să ne afecteze financiar celelalte categorii de cheltuieli
După ce am citit-o a doua oară:
- am decis să cresc contribuția la fondul mutual
- am mai adăugat un plic (o categorie) pentru evenimente de familie (nunți, botezuri, zile de naștere)
- am început să mă gândesc la posibile noi „picioare financiare”, sustenabile și pe termen lung
- am decis să folosesc un cont (de Revolut) doar pentru achizițiile de pe Aliexpress (obsesia și viciul meu), astfe încât să încarc contul cu și să cheltui doar suma alocată lunar pentru asta, iar dacă într-o lună nu cheltui tot, se reportează lunile următoare (ca profil financiar, sunt Spender, „mână spartă” cu influențe Saver, nu neapărat „strâns la pungă”, cât organizată și influențată de zodia mea)
Dacă nu ai cont Revolut și vrei să îți faci unul, gratuit: https://revolut.com/referral/patric47ft!DEC1AR
Pe scurt, recomand cu încredere cartea, pe lângă faptul că este o lectură extrem de educativă, e ușor de citit, limbaj accesibil tuturor, cu glume presărate ici-colo, cu expresii din comunicarea cotidiană și cu exemple concrete, numai bune de pus în practică pe măsură ce citiți cartea!
Este o carte ce ar trebui să existe în fiecare casă, în fiecare familie, căci educația financiară și o organizare financiară eficient ne lipsesc cu desăvârșire. Dacă și ție ți se întâmplă să rămână prea multă lună până la salariu, înseamnă că ai nevoie de mai multă planificare financiară și de o gestionare mai atentă a banilor.
Facebook Comments