Povestea Paștelui spusă copiilor printr-un amestec de gustări

Povestea Paștelui spusă copiilor printr-un amestec de gustări

În unul din grupurile de mame din care fac parte, cu ocazia Paștelui catolic s-a discutat despre modalități de a simplifica înțelegerea simbolurilor pascale pentru copii… iar una dintre cele mai creative idei mi s-a părut cea a unui amestec de gustări. Astfel, am decis să preluăm și să adaptăm această idee împreună cu o altă mamă din clasa lui Greuceanu și să le oferim copiilor o surpriză plăcută. Această activitate nu doar că a fost distractivă pentru copii, dar și educativă, învățându-i despre simbolurile și semnificația lor în povestea Paștelui.

Am pregătit un ghid al amestecului de gustări, sub forma unui cartonaș legat de punguța cu gustări, care explica semnificația fiecăreia în contextul Paștelui.

Amestecul de gustări poate fi oricât de simplu, fiecare ingredient însă trebuie gândit în scopul semnificației specifice. De exemplu, sticksurile băț reprezintă simbolul crucii, căci două sticksuri băț pot forma o cruce prin suprapunere, stafidele (sau căpșunile deshidratate, jeleurile roșii, bomboanele M&M roșii) simbolizează sângele lui Iisus, iar mini bezelele sunt asociate cu ideea păcatelor noastre spălate. Alte ingrediente, precum biscuitele în formă de peștișor, are rolul de a aminti copiilor să fie „pescari de oameni”, conform învățăturilor biblice.

În plus, în cardul explicativ am făcut referire și la versetele biblice corespunzătoare fiecărui ingredient și despre cum acestea se leagă de povestea Învierii lui Isus. Această parte poate fi făcută cu adevărat specială, deoarece oferă oportunitatea de a explora în profunzime semnificația spirituală a Paștelui și de a consolida înțelegerea copiilor despre credința creștină.

🥖 Sticksuri băț – Simbolul crucii. Coloseni 2:14

🍇 Stafide / căpșuni deshidratate / jeleuri roșii – Reprezintă sângele lui Isus. Efeseni 1:7

🍬 Mini bezele – Simbol al păcatelor noastre spălate. 1 Ioan 1:9

🐟 Cracker peștișor – Ne amintește să fim pescari de oameni. Matei 4:19

🔵 Cracker rotund – Reprezintă piatra care se rostogolește de pe mormânt. Luca 24:2

🍭 Ceva dulce – Gustă și vezi, Domnul este bun. Psalmul 34:8

Așadar…

  1. Tipărește și taie „ghidul” amestecului de gustări: începe prin a tipări suficiente carduri explicative ale amestectului de gustări pentru fiecare pachețel pe care vrei să îl faci.
  2. Fă o gaură în colțul fiecărui card explicativ: folosind un perforator, fă un orificiu în colțul fiecărui card. Acest orificiu va permite prinderea cardurilor de punguțele de plastic în care vor fi puse ingredientele amestecului de gustări.
  3. Adaugă ingredientele în punguțele de plastic transparent: selectează ingredientele amestecului de gustări pe care le-ai pregătit anterior; umple punguțele de plastic transparent cu aceste ingrediente, asigurându-te că fiecare ingredient este distribuit uniform.
  4. Trece o panglică prin fiecare card și leagă punguța: ia fiecare card și trece o panglică prin orificiul din mijlocul ei; după ce ai atașat panglica la etichetă, leagă aceasta de gâtul fiecărei punguțe de plastic transparent. Asigură-te că panglica este suficient de lungă pentru a permite cardului să fie ușor vizibil și accesibil, dar să se poată și lega elegant
  5. Discută versetele biblice și semnificația fiecărui ingredient: începe o discuție despre versetele biblice corespunzătoare fiecărui ingredient din amestecul de gustări; explică-le semnificația spirituală a fiecărui ingredient și modul în care acesta se leagă de povestea Paștelui și de învățăturile biblice. Încurajează întrebările și gândurile și impresiile despre aceste aspecte spirituale importante.

Evident că entuziasmul lui Greuceanu îmi dă curajul și încrederea să mai caut și explorez idei creative de a face, împreună, educație non-formală…

Facebook Comments

Similar Posts