|

Masă tematică: ceremonialul Seder de Pesah pentru Joia Mare

Știu că există o controversă dacă creștinii ar trebui să participe la ceremonialul de Seder de Pesah și cât de autentice ar trebui să fie acestea, dar aș prefera să nu dezbat acest aspect. Dacă ți se pare că nu se potrivește cu modul familiei voastre de a sărbători Paștele sau de a prelua idei și credințe din alte religii, poți sări peste acest articol.

Sederul Paștilor

Sederul Paștilor (în ebraică סֵדֶר, „ordine”, „rânduială”) este un ritual festiv ebraic important celebrat în prima noapte de Pesah (în ziua a XIV-a a lunei Nisan), și în diasporele Israelului în prima și a doua noapte de Pesah (XV și XVI Nisan).

Masa de Seder are o semnificație simbolică, ea amintind poporului evreu de perioada sclaviei sale în Egipt.

Masă de Seder pentru Joia Mare

Organizarea unei mese în Joia Mare este un moment special pentru creștini să se apropie de tradițiile și învățăturile religioase legate de ultima cină a lui Iisus. Această masă, cunoscută și sub numele de Seder de Paște sau Sederul Paștilor, își are originea într-o tradiție iudaică de Paște, însă a fost adaptată pentru a corespunde învățăturilor creștine.

Pentru a organiza o astfel de cină, este important să înțelegem semnificația mesei de Sederul de Paște din tradiția iudaică, deoarece Masa creștină de Seder își are rădăcinile în această tradiție. Această cunoaștere ne ajută să planificăm și să adaptăm corespunzător elementele ceremoniei Seder pentru a reflecta învățăturile creștine și semnificația Cinei celei de Taină a lui Iisus.

  • Invitații: Invită prieteni și familia să se alăture pentru Masa de Seder. Explică-le semnificația evenimentului și încurajează-i să participe la această experiență.
  • Aranjează masa: Împodobește masa cu obiecte simbolice și decorațiuni. Folosește o față de masă albă pentru a simboliza puritatea. Așază lumânări pentru a crea o atmosferă caldă și primitoare. Decorațiunile de masă ar trebui să fie simple și de bun gust.
  • Haggadah: Pregătește o versiune creștină a Hagadah-ului, cartea folosită pentru a ghida Sederul de Paște. Include lecturi, rugăciuni și explicații ale alimentelor.
  • Alimente simbolice: Include alimente tradiționale de Paște cu interpretări creștine. Toate acestea se așează pe un platou mare, keara, special pregătit pentru seder si se consumă dupa un anumit ritual. De exemplu:
    • Mațah: pască sau azimă, care este pâine frământată fără aluat sau fermenți. Când evreii se pregăteau în grabă să plece din Egipt, nu au avut timp să coacă pâine dospită și, în schimb, au copt acest tip de azimă. Ea simbolizeaza sclavia evreilor în Egipt.
    • Ħaroset: amestec de nuci măcinate, mere, scorțișoară și miere. Acestea simbolizează mortarul folosit de sclavii evrei în Egipt pentru construcțiile Faraonului.
    • Ou: acesta se fierbe tare și se taie pe jumătate; simbolizează viața și renașterea, este răsăritul soarelui, venirea primăverii şi fertilitatea.
    • Apă sărată: ea simbolizează atât lacrimile provocate de opresiune, cât și cele produse de bucuria libertății. Pătrunjelul se înmoaie în apă.
    • Maror: hrean foarte amar, simbolizând greutățile sclaviei.
    • Karpas: amestec de cartofi fierți sau ridichi și pătrunjel. El se înmoaie în apa sărată și simbolizează atât subnutriția sclavilor evrei, cât și noul anotimp al primăverii .
    • Zeroah: bucată de carne de miel, este semnul mielului sacrificat şi simbolul puterii divine, al braţului lui Dumnezeu care i-a scos pe evrei din Egipt.
  • Spălarea picioarelor: Urmați exemplul lui Iisus, care a spălat picioarele discipolilor săi, ia în considerare introducerea unei ceremonii de spălare a picioarelor ca un act simbolic de umilință și slujire.
  • Comuniune: Încheiați masa prin împărtășirea pâinii și a vinului, reprezentând trupul și sângele lui Iisus. Reflectați asupra semnificației Cinei celei de Taină și a sacrificiului lui Iisus pe cruce.
  • Discuții și reflecții: Pe parcursul mesei, discutați despre semnificația fiecărui element simbolic și legătura sa cu credințele creștine. Reflectați asupra temelor eliberării, răscumpărării și împlinirii profețiilor prin Iisus Hristos.

Cina noastră tematică: Cina cea de Taină

Meniul nostru:

  • pâine nedospită (am făcut propria noastră pâine nedospită, dar poți cumpăra Matzah)
  • suc de struguri (poți folosi și vin, dar noi nu consumăm alcool din principiu)
  • tije de țelină (apio)
  • hrean/
  • haroset (stafide, mere, amestec de oleaginoase, miere)
  • os de vită
  • ouă fierte
  • vas cu apă sărată

Am servit pe o măsuță foarte joacă, am stat pe podea, ceea ce a făcut această experiență și mai captivantă pentru Greuceanu. Am pus un platou în mijlocul mesei cu puțin din fiecare. De asemenea, am aprins și o lumânare.

Platoul de fapt nu are o legătură cu masa de Seder, l-am primit din Irak, fiind un platou de iftar (iftar este masa de „rupere a postului” pe care musulmanii o iau în timpul lunii Ramadanului imediat după apusul soarelui.)

Paharul pentru vin a fost decorat de noi în avans, în cadrul activității despre Potirul Sfânt.

Apropo, pregătirea pâinii dospite împreună cu Greuceanu cu siguranță va deveni o tradiție excelentă pentru Joia Mare în anii ce vor urma!

Dincolo de lecția de credință, cina tematică ar trebui să fie o masă relaxată. Din cauza ritmului vieții de zi cu zi, am pierdut sensul mesei ca un ritual de familie, ca moment de recunoștință sau comemorare. Așa că vă încurajez să vă luați timpul necesar să vă bucurați de moment și să savurați compania, ceremonia și mâncarea.

Facebook Comments

Similar Posts