Cum își găsesc copiii motivația școlară de Oana Moraru și 40(+1) de jocuri de autoreglare

Am descoperit la Ema La Scoala pe pagina de Facebook o carte lămuritoare și foarte, foarte utilă: Cum își găsesc copiii motivația școlară de Oana Moraru. Este pentru părinți și pentru profesori. E de mare actualitate. Explică diferite situații și propune soluții.

În unul din capitolele cărții se vorbește despre exerciții de autoreglare a copiilor (self regulation exercises), dar nu se oferă exemple, se trimite la research online. Așa că m-am hotărât să scriu acest articol, unde să exemplific astfel de exerciții și jocuri, ce pot fi jucate de copii singuri, cât și în grup mai mic sau mai mare.

Cum își găsesc copiii motivația școlară de Oana Moraru

Cum își găsesc copiii motivația școlară e scrisă de Oana Moraru, care are o experiență vastă în educație și parenting, și mi se pare foarte relevantă pentru orice părinte care vrea să-și ajute copilul să se descurce bine la școală, dar mai ales să învețe cu plăcere.

Oana Moraru este o personalitate bine cunoscută în domeniul educației și parentingului din România. Ea este fondatoarea școlii Helikon, o instituție de învățământ privată recunoscută pentru abordarea sa inovatoare în educație. De asemenea, este consultant educațional și trainer activ, oferind cursuri și seminarii pentru profesori, părinți și elevi. Are o experiență de peste 25 de ani în domeniul educației, atât ca profesor, cât și ca manager educațional. Este cunoscută mai ales pentru viziunea sa modernă asupra educației, care pune accentul pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale ale copiilor, pe motivația intrinsecă și pe crearea unui mediu de învățare care încurajează curiozitatea și implicarea activă.

Cum își găsesc copiii motivația școlară se concentrează pe ideea că motivația școlară nu ar trebui să depindă doar de cât de bine reușesc profesorii să facă lecțiile interesante sau „distractive.” Oana Moraru subliniază că motivația adevărată vine din interiorul copilului, fiind strâns legată de mediul de acasă, de relațiile pe care le are cu părinții și de mesajele pe care le primește. De exemplu, în loc să ne concentrăm doar pe obținerea de note bune, ar trebui să încurajăm curiozitatea naturală a copilului și să creăm un spațiu în care acesta să simtă că învățarea este valoroasă și plăcută în sine.

Ce mi-a plăcut foarte mult la carte este cum abordează tema greșelilor și eșecului – greșelile sunt o parte naturală și necesară a procesului de învățare, și, în loc să le evităm sau să le condamnăm, ar trebui să învățăm copiii să le accepte și să învețe din ele. Practic, autoarea oferă strategii concrete despre cum putem gestiona situațiile în care copiii se confruntă cu eșecuri, fără a le demoniza, ci, dimpotrivă, folosindu-le ca oportunități de creștere.

Oana Moraru vorbește și despre importanța de a nu sufoca copilul cu așteptări nerealiste sau presiuni continue. Ea sugerează să creăm un echilibru sănătos între sprijin și autonomie, să le oferim copiilor sentimentul că sunt capabili să-și găsească propriile soluții și că pot învăța să gestioneze stresul și emoțiile, mai ales în perioada examenelor sau testelor importante.

În anii de grădiniță, motivația școlară depinde de capacitatea educatorului și a familiei de a-l menține pe copil angajat față de tipul de stimuli pe care aceștia îi consideră utili pentru învățare. La această vârstă, gradul de receptivitate a copiilor mici este extrem de diferit de la un preșcolar la altul din una și aceeași clasă, de la un frate la altul. Capacitatea adulților de a fi antrenanți, spectaculoși și jucăuși în relația cu copilul este hotărâtoare pentru numărul de asocieri pozitive pe care mintea acestuia le va face între experiențele de învățare și efortul personal de învățare.

În clasele primare, motivația școlară depinde de aprecierea pe care învățătorii și părinții o arată copilului. Între 6 și 10 ani, toți copiii își doresc să reușească, dar se pot angaja în efort intelectual dacă și numai dacă simt că relația cu învățătorul lor se bazează pe încurajări și aprecieri. Este vârsta la care copiii își doresc mult să le facă pe plac altora; de aceea, un stil de lucru organizat și presărat cu suficiente momente de triumf intelectual pentru fiecare dintre elevii unei clase este critic pentru menținerea efortului lor de învățare.

Dar ce fac eu, ca părinte? Fie că mă las ghidată de cultura actuală a parentingului, fie că ascult ceea ce îmi dictează, pe moment, intuițiile și instinctele mele încă sănătoase, fie că mă las absorbită de spirala declanșată de isteria sistemelor în care sunt nevoită să îl școlarizez pe copil, viața mea de părinte modern rămâne ca butonul unui vechi aparat de radio, pe care trebuie să-l răsucesc cu mare finețe și încordare, înainte și înapoi, până găsesc frecvența vocii limpezi venite pe calea undelor.

Citesc, mă educ, reflectez la experiența mea de copil la vârsta copilului meu și învăț din greșelile părinților mei, dar asta nu înseamnă că nu fac greșeli la rândul meu în educația propriului copil. Aproape zilnic caut adevărul ascuns în banda lată dintre cei doi mari poli ai convingerilor mele contradictorii, alimentându-mă cu neliniște, sub umbrela veșnicei întrebări: „Oare fac bine ce fac?”

Da, am nevoie de validare, știu că nu există o rețetă simplă și perfectă, pe care să o iau și să o aplic direct. Copiii sunt diferiți, noi, adulții, suntem diferiți, noi, familiile, suntem diferite. E important să vedem ce ni se potrivește fiecărei familii în parte. Cum spune Dr. Shefali, PARENTing e de la PĂRINTE, un fel de “parentificare” (părințeală), dacă era despre copil, era CHILDING.

Mă uit la tinerii din momentul de față, minunați, de succes, și caut să descopăr ce au făcut părinții lor ca să îi susțină pentru a ajunge aici. Să învăț de la cei ce au trecut deja prin acești pași și să nu repet greșelile lor…

Modelul de parenting și de susținere a copiilor să își găsească motivația școlară prezentat în carte e susținut și de declarația dată de Mihai Popovici, tatăl lui David Popovici pentru Sport în România/ Dumitru Graur:

„Dacă mă gândesc acum primele condiții pe care le-am creat au fost în momentul în care am decis că nu va exista contextul de presiune. David mergea de plăcere la bazin. Nu pentru noi, ci pentru că vrea el. I-am întreținut foarte tare starea asta, nu l-am întrebat niciodată pe ce loc a ieșit, sau va ieși, ce a făcut sau ce va face. Iar prăjitura de după concurs era garantată indiferent pe ce loc ieșea în concurs, oprirea la cofetărie era inevitabilă. Era o anumită cofetărie, iar lui David îi plăcea o anumită prăjitură, pe care o căpăta de fiecare dată. Pot să vă spun că este ceva la care greșesc incredibil de mulți părinți. Că pun această presiune. Cred că este cea mai mare greșeală pe care o pot face părinții, presiunea. Iar această presiune se poate pune în feluri multiple, mulți dintre părinți nici măcar nerealizând că o fac. Și vă dau câteva exemple. ‘Cum a fost antrenamentul?’, ‘Ce ai făcut, al câtelea ai fost?’, ‘Ce a făcut X?’ ‘Ți-am spus să fii atent la Y’ și așa mai departe. ‘Ce ți-a dat antrenorul? A nu, e greșit’. ‘Vezi că urmează concursul, să nu te prind că ieși iar după Y!’ Iar lucrul acesta se petrece de multe ori începând de la șapte, opt ani. Închițiți-vă ce înseamnă câtivi ani de astfel de presiune. Nu-i de mirare că mulți renunță pe parcurs și părinții, fără să-și dea seama, sunt principalii autori. Mi-aș dori să privesc lucrurile mult mai relaxat și să nu încerc să pun nerealizări sau frustrări de-ale lor pe umerii copiilor lor. I-aș ruga să se uite către David și să privească din această perspectivă, mai exact unde se poate ajunge fără presiune.„

Exerciții de autoreglare pentru copii

Aptitudinile de autoreglare îi ajută pe copii să-și controleze emoțiile, gândirea, comportamentul și acțiunile motorii în diferite situații. Pe parcursul zilei, copiii trebuie să fie capabili să tolereze senzațiile și situațiile și să formuleze răspunsuri adecvate. Aceasta înseamnă să-și controleze impulsurile, să oprească anumite acțiuni atunci când este necesar și să participe la activități chiar și atunci când nu își doresc. Jocurile de autocontrol pot ajuta copiii să învețe abilitățile necesare pentru autoreglare, păstrând procesul distractiv.

Exemple de abilități de autoreglare necesare pe parcursul unei zile de școală

De exemplu, copiii au nevoie de abilități de autoreglare pentru a-și controla impulsul de a se mișca prin auditoriu în timpul unei adunări și pentru a rămâne așezați, urmărind prezentarea, chiar dacă nu sunt foarte interesați de aceasta. Cercetările arată că autoreglarea la copii este un predictor al abilităților academice.

Copiii cu niveluri mai ridicate de autoreglare obțin rezultate mai bune la citire, vocabular și matematică. De asemenea, unele studii au demonstrat că abilitatea copiilor mici de a se autoregla este asociată cu niveluri mai înalte de educație în viitor. Capacitatea de a se autoregla este o abilitate extrem de importantă care trebuie învățată de copii.

Jocuri de autoreglare pentru copii

Iată o listă de 20 de jocuri de autocontrol și autoreglare, care nu necesită pregătire prealabilă sau echipament special și sunt ideale pentru a ajuta copiii să își dezvolte aceste abilități:

1. Lumina roșie, lumina verde – Copiii se mișcă la semnalul de lumină verde și se opresc la semnalul de lumină roșie. Nu trebuie să fie surprinși mișcându-se la lumină roșie.
2. „Mamă, pot să…?” – Un copil este liderul. Restul copiilor întreabă: „Mamă, pot să fac…” un anumit număr de pași, sărituri sau salturi pentru a ajunge la lider. Liderul aprobă sau respinge cererea.
3. Dansul înghețat – Se pornește muzica, iar când aceasta se oprește brusc, copiii trebuie să se oprească și să înghețe în poziția în care se află. Cei care se mișcă după ce muzica s-a oprit sunt eliminați.
4. Urmează-mi bătaia din palme – Liderul creează un model de bătăi din palme, iar copiii trebuie să îl asculte și să îl reproducă.
5. Zgomotos sau liniștit – Copiii trebuie să efectueze o acțiune fie zgomotos, fie în liniște. Se alege o acțiune, de exemplu, bătutul din picioare. Liderul spune „Zgomotos” și copiii bat din picioare zgomotos.
6. Simon spune – Copiii trebuie să realizeze o acțiune doar atunci când liderul spune „Simon spune să…”. De exemplu, dacă liderul spune „Simon spune să vă atingeți degetele de la picioare”, toți copiii își ating degetele de la picioare. Dacă liderul spune doar „Atingeți-vă degetele de la picioare”, nimeni nu ar trebui să se miște.
7. Încurcătură de părți ale corpului – Liderul strigă părți ale corpului pe care copiii trebuie să le atingă. Se poate introduce o regulă, de exemplu, ca de fiecare dată când liderul spune „cap”, copiii să atingă degetele de la picioare în loc de cap. Aceasta îi obligă pe copii să se oprească și să gândească înainte de a acționa.
8. Urmează liderul – Liderul efectuează diferite acțiuni, iar copiii trebuie să urmeze exact aceleași acțiuni.
9. Gata, pregătiți, zbenguiți-vă – Liderul strigă „Gata… Pregătiți… Zbenguiți-vă”, iar toți încep să se zbenguie. Dacă liderul strigă „Gata… Pregătiți… Pepene verde”, nimeni nu ar trebui să se miște.
10. Mișcări pe culori – Copiii se mișcă prin cameră în funcție de culoarea hârtiei pe care o ține liderul: hârtia verde înseamnă să meargă repede, galbenă pentru mers normal, albastră pentru slow-motion și roșie pentru a se opri.
11. La perete, la perete, stop – Un copil este liderul și stă cu fața la un perete, cu ochii închiși. Ceilalți copii se aliniază la o distanță de lider și încearcă să se apropie fără să fie văzuți mișcându-se atunci când liderul strigă „Stop!” și se întoarce.
12. Statuile muzicale – Copiii dansează pe muzică, iar când aceasta se oprește brusc, trebuie să înghețe în poziția în care se află. Cei care se mișcă sunt eliminați.
13. Ceasul – Un copil este „ceasul” și strigă „Ora este…” urmat de un număr, iar ceilalți copii fac pași corespunzători numărului. Dacă „ceasul” întoarce capul și vede pe cineva mișcându-se, acel copil trebuie să se întoarcă la linia de start.
14. Flori, fete sau băieți – Liderul strigă una dintre categorii și aruncă o minge către unul dintre copii, care trebuie să spună un nume potrivit categoriei înainte de a arunca mingea înapoi.
15. Prinselea – Un joc de urmărire în care un copil este „de-a prinselea” și încearcă să prindă ceilalți copii. Când cineva este prins, devine „de-a prinselea”.
16. Împăratul spune – Similar cu „Simon spune”, copiii trebuie să urmeze instrucțiunile doar dacă liderul începe comanda cu „Împăratul spune…”.
17. Ursul doarme – Un copil este ursul care stă culcat cu ochii închiși. Ceilalți copii încearcă să se apropie fără a face zgomot. Dacă ursul se trezește și prinde un copil, acesta devine noul urs.
18. Rațele și vânătorii – Doi copii sunt „vânătorii” și încearcă să lovească cu mingea „rațele”, care încearcă să evite mingea. Dacă o rață este lovită, devine vânător.
19. Podul de piatră – Doi copii formează un „pod” ridicându-și mâinile și ceilalți copii trec pe sub pod. La sfârșitul cântecului „Podul de piatră”, podul se coboară și prinde un copil, care devine parte din pod.
20. Șotronul – Copiii desenează un șotron pe pământ și aruncă o piatră într-una dintre căsuțe. Trebuie să sară într-un picior pe căsuțele numerotate, evitând căsuța cu piatra. La întoarcere, trebuie să ridice piatra fără să își piardă echilibrul.

Aceste jocuri nu doar că sunt distractive pentru copii, dar îi ajută și să își dezvolte capacitatea de autoreglare, să învețe să-și controleze impulsurile și să respecte regulile.

Jocuri de autoreglare de unul singur, fără grup de joacă

Există numeroase jocuri și activități de autoreglare pe care copiii le pot juca singuri, fără a fi nevoie de un grup. Aceste activități îi ajută pe copii să își dezvolte autocontrolul, să își gestioneze emoțiile, să își îmbunătățească concentrarea și să învețe să își controleze impulsurile. Mai jos sunt enumerate 20 de astfel de jocuri și activități, împreună cu detalii despre cum funcționează și cum pot ajuta copiii.

1. Respirația profundă (Respirația fluturelui): Copilul stă într-o poziție confortabilă și inspiră adânc, imaginându-și că își umple plămânii ca pe aripile unui fluture, apoi expiră încet, lăsând „fluturele” să se odihnească.
2. Jocul cu mingea anti-stres: Copilul apasă și eliberează o minge anti-stres într-un ritm constant, ceea ce ajută la eliberarea tensiunii și la dezvoltarea abilităților de autoreglare prin controlul mișcărilor.
3. Urmărirea unui model de respirație pe o imagine: Copilul urmărește o linie sau un cerc pe o imagine care se extinde și se contractă, sincronizându-și respirația cu mișcarea imaginii, pentru a focaliza atenția și a calma sistemul nervos.
4. Colorarea mandalelor: Copilul colorează mandale sau alte modele complexe, concentrându-se pe detalii, ceea ce promovează relaxarea, concentrează atenția și dezvoltă răbdarea și autocontrolul.
5. Construirea unui turn din cărți de joc: Copilul încearcă să construiască un turn din cărți de joc, concentrându-se să nu le dărâme, dezvoltând astfel răbdarea, coordonarea mână-ochi și capacitatea de a gestiona frustrările.
6. Puzzle-uri: Copilul rezolvă puzzle-uri de diferite dificultăți, îmbunătățindu-și astfel concentrarea, memoria vizuală și abilitățile de rezolvare a problemelor.
7. Mindfulness (Conștientizarea momentului prezent): Copilul se concentrează pe sunetele din jurul său, pe senzațiile din corp sau pe respirație pentru câteva minute, ajutându-l să reducă stresul, să îmbunătățească atenția și să dezvolte autocontrolul.
8. Exerciții de echilibru pe un picior: Copilul încearcă să stea în echilibru pe un picior cât mai mult timp posibil, îmbunătățindu-și astfel echilibrul fizic, coordonarea și concentrarea.
9. Săritura pe loc cu numărare: Copilul sare pe loc de un anumit număr de ori, încercând să numere corect fiecare săritură, ceea ce ajută la dezvoltarea coordonării și a autocontrolului.
10. Activități de yoga pentru copii: Copilul practică poziții simple de yoga, cum ar fi „copacul” sau „pisica”, concentrându-se pe respirație și echilibru, îmbunătățind astfel flexibilitatea, echilibrul, atenția și autocontrolul.
11. Jocul de memorie: Copilul joacă jocuri de memorie cu cărți, întorcând două cărți pentru a găsi perechi, ceea ce dezvoltă concentrarea, memoria și abilitățile de gândire logică.
12. Modelajul cu plastilină sau argilă: Copilul modelează forme sau obiecte folosind plastilină sau argilă, ajutând la dezvoltarea creativității, relaxării și controlului mișcărilor fine.
13. Citirea în liniște: Copilul petrece timp citind o carte preferată într-un loc liniștit, ceea ce îmbunătățește concentrarea, răbdarea și dezvoltă o rutină de relaxare.
14. Scrierea într-un jurnal: Copilul scrie gânduri, sentimente sau întâmplări din ziua respectivă într-un jurnal personal, ajutându-l să își exprime emoțiile, să reflecteze și să își dezvolte capacitatea de introspecție.
15. Exerciții de întindere: Copilul realizează exerciții simple de întindere pentru a relaxa mușchii și a calma mintea, reducând astfel stresul fizic și mental și îmbunătățind flexibilitatea și conștientizarea corporală.
16. Ascultarea unei povești ghidate de relaxare: Copilul ascultă o poveste ghidată care încurajează relaxarea și vizualizarea unui loc liniștit, promovând relaxarea, imaginația și reducerea anxietății.
17. Număratul înapoi de la 100: Copilul numără înapoi de la 100 într-un ritm lent și controlat, ceea ce îmbunătățește concentrarea și capacitatea de a controla impulsurile.
18. Desenarea unui traseu de labirint: Copilul desenează și apoi rezolvă un labirint simplu, urmărind linia cu un creion, dezvoltând astfel abilitățile motorii fine, coordonarea și răbdarea.
19. Meditarea cu un obiect (ex. lumânare sau bilă): Copilul se concentrează pe un obiect static, cum ar fi flacăra unei lumânări sau o bilă, observându-i detaliile pentru a îmbunătăți atenția, concentrarea și pentru a promova calmul interior.
20. Jocul cu balonul (păstrarea balonului în aer): Copilul încearcă să mențină un balon în aer cât mai mult timp posibil, lovindu-l ușor cu mâinile, ceea ce dezvoltă coordonarea mână-ochi, echilibrul și ajută la canalizarea energiei într-o activitate controlată.
21. Mersul ca animalele: Înseamnă pur și simplu să te miști așa cum o fac animalele. Gândește-te la orice animal. Cum se deplasează dintr-un loc în altul? La ce sunt bune mișcările de tip „mersul ca animalele”?Când copiii se joacă și se mișcă precum diferite animale, pot își pot întări mușchii, obțin flexibilitate, exersează planificare motorie, fitness aerobic, abilități de joc și imaginație și creativitate! Exemple de mers ca animalele:
22. Arici – rulează-te într-o minge mică.
23. Broască țestoasă – mișcă-te încet prin cameră.
24. Bufniță – întinde-ți brațele foarte larg și prefă-te că zbori prin cameră.
25. Cangur – sare.
26. Elefant – împreunează-ți mâinile pentru a forma un trunchi și bate din picioare.
27. Furnicar – târăște-ți încet picioarele, cu nasul îndreptat în jos.
28. Girafă – mergi cu picioarele drepte și lungi, întinde-ți gâtul.
29. Iguană – târăște-te ca o șopârlă.
30. Jaguar – aleargă cât de repede poți.
31. Koala – prefă-te că te cațeri într-un copac.
32. Leu – rage și pândeste.
33. Narval – pune-ți mâinile deasupra capului ca un corn de narval și mișcă-te prin cameră.
34. Pește – zvârcolește-te și înoată ca un pește.
35. Pește X-Ray – înoată prin cameră.
36. Pinguin – mergi legănat.
37. Pisică – mergi în patru labe și miaună! Arcuiește-ți spatele.
38. Prepeliță – ghemuiește-te și mergi.
39. Rinocer – mișcă-te încet și bate din picioare.
40. Rață – ghemuiește-te și mergi legănat ca o rață.
41. Șarpe – târăște-te.
42. Șoarece – fă-te foarte mic și târăște-te.
43. Urial – mișcă-te ca o oaie care se cațără pe un munte înalt.
44. Urs – mergi în patru labe pe mâini și picioare, fără să atingi pământul cu genunchii.
45. Vultur – întinde-ți brațele larg și coboară în jos în timp ce te miști.
46. Wolf – târăște-te rapid.
47. Yak – acest animal are picioare scurte și groase. Îndoaie genunchii și exersează mersul.
48. Zebră – galop.

În loc de concluzie…

Motivația școlară și autoreglarea sunt două aspecte esențiale în dezvoltarea copiilor noștri. Cartea „Cum își găsesc copiii motivația școlară” de Oana Moraru ne oferă o perspectivă valoroasă și practică asupra modului în care putem sprijini această dezvoltare. Am descoperit că, prin încurajarea curiozității naturale, oferirea unui mediu de susținere și înțelegere și prin integrarea unor jocuri și exerciții de autoreglare, putem contribui semnificativ la creșterea motivației și a succesului copiilor la școală și în viață.

Indiferent de abordările specifice, fie că sunt inspirate de pedagogia modernă sau de experiențele proprii, este esențial să fim alături de copiii noștri în călătoria lor educațională, să îi sprijinim, să îi ascultăm și să le oferim spațiul necesar pentru a explora și a învăța din greșeli. În final, nu doar notele sau realizările academice contează, ci bucuria de a învăța și de a se descoperi pe sine. Această carte și exercițiile prezentate sunt pași importanți în această direcție, oferindu-ne resurse și idei pentru a deveni părinți și educatori mai buni, capabili să creăm o legătură autentică și semnificativă cu copiii noștri.