Rutinele de după școală – cheia succesului pentru seri fără stres (major)
Dacă e ceva ce să îmi fi lipsit cu adevărat vara aceasta, a fost o rutină bine pusă la punct. Mi-a lipsit predictibilitatea zilnică, cred că tocmai de aceea am și clacat de câteva ori. Mă întreabă lumea dacă îmi pare rău că începe școala. Da și Nu. Da, îmi plăcea flexibilitatea trezirii dimineața, sunt pasăre de noapte, greu mă trezesc devreme. Nu, abia aștept să reintrăm în ritmul clasic și să facem lucrurile organizat, să revenim la rutinele de după școală!
De ce sunt esențiale rutinele de după școală pentru copii?
După ce sună clopoțelul de final de zi la școală, copiii ies grămadă, gata să se bucure de orele libere. Dar ce fac ei în aceste ore poate influența semnificativ modul în care se dezvoltă, atât din punct de vedere educațional, dar mai ales personal și emoțional. O rutină bine gândită după orele de școală poate face o mare diferență.
De ce rutinele sunt bune:
- Oferă un mediu predictibil: Copiii se simt mai în siguranță atunci când știu ce urmează. Rutinele le oferă acest cadru stabil.
- Învață gestionarea timpului: Prin rutine, copiii învață să își împartă timpul eficient, o lecție pe care o vor folosi toată viața.
- Își consolidează ceea ce au învățat: Dacă au un moment rezervat pentru teme sau lectură, e mai probabil să rămână în ritm cu materiile și să înțeleagă mai bine ce se discută la școală.
Așa cum spun americanii, „one size does not fit all”, adică nu putem să ne bazăm pe o singură rutină care să funcționeze pentru toți copiii. Rutina fiecărui copil trebuie să fie adaptată în funcție de particularitățile sale: programul său după școală, angajamentele părinților, activitățile extrașcolare, sporturile pe care le practică, vârsta lui și multe alte aspecte.
De exemplu, unii copii participă la after-school, unde mănâncă, își fac temele și se joacă. Așadar, rutina lor va trebui ajustată în funcție de aceste activități. Alți copii s-ar putea să fie implicați în sporturi de performanță sau în activități artistice, și atunci rutina lor va fi centrată în jurul acestor angajamente.
Cel mai important este să ne asigurăm că copiii nu se simt copleșiți de rutina lor. Scopul este să-i ajutăm să adopte obiceiuri sănătoase și echilibrate, adaptate nevoilor lor individuale.
Cum construim o rutină eficientă?
Crearea unei rutine eficiente de după școală îi va ajuta pe copii să își îndeplinească toate sarcinile fără stres, crize sau atitudini nepotrivite.
De multe ori, mă surprinde modul în care își poate începe ziua plin de energie și bună dispoziție, iar după orele de școală se întoarce acasă complet transformat. Obosit, copleșit de stimuli și, deși ar fi dornic de joacă, ziua încă s-a terminat. În fiecare zi are câte un sport – înot, dansuri…
În general, rutinele de după școală ar trebui să includă:
- momentul de respiro: după o zi la școală, e esențial să aibă o perioadă în care să se relaxeze și să se detașeze; joacă liberă, timp singur, orice i se potrivește.
- joc și mișcare: după atâtea ore de stat în bancă, e important să își ardă energia și să se miște liber, în joacă sau prin sport, pentru că asta îi ajută să crească sănătoși, atât fizic, cât și emoțional.
- momente de creativitate: fie că desenează, cântă sau inventează povești, aceste momente îi ajută să își dezvolte imaginația.
- teme / lectură / citit: un cadru fix pentru teme reduce stresul și îi ajută să fie mai organizați.
- mici responsabilități: chiar și ceva simplu, precum a-și aranja jucăriile sau a pune masa, îi învață responsabilitatea.
- interacțiunea cu alții: fie că se joacă cu vecinii sau participă la un club, relațiile sociale sunt vitale pentru dezvoltarea lor emoțională.
Acesta fiind cadrul general, evident că trebuie să ajustăm pentru fiecare copil în parte… în cazul nostru, Greuceanu merge la after-school, unde mănâncă prânzul, își face temele, se joacă, citește și lucrează suplimentar. Ceea ce înseamnă că din rutina lui de după școală dispar aceste activități. Însă chiar și așa, după ce revenim de la antrenamente trebuie să-și pună ghiozdanul la loc și să mănânce ceva. Plus că, tocmai atunci, de obicei, încep pregătirea cinei.
Pentru a-l ajuta să navigeze prin aceste provocări, e esențial să aibă o rutină de după școală bine stabilită. Secretul este timpul de deconectare și reîncărcare după o zi plină. După atâtea informații și stimuli primiți la școală, este natural să dorească un moment de relaxare sau poate să se joace fără restricții, chiar dacă uneori aceasta se manifestă printr-o joacă zgomotoasă sau prin atitudini pe care nu le anticipam.
Cum își organizează Greuceanu timpul după ce ajunge acasă de la școală
Când Greuceanu ajunge acasă, urmează două pași simpli, dar esențiali:
- Își scoate cutia cu mâncare din ghiozdan și o pune pe masa din bucătărie.
- Își scoate rechizitele din ghiozdan și își pune ghiozdanul în locul său special.
Respectând această rutină, evităm dezordinea și ne asigurăm că alimentele din cutie nu se vor strica pentru că au fost uitate undeva prin ghiozdan cu zilele.
Dacă vrei să implementezi o rutină similară pentru copilul tău, uite cum mă organizez cu Greuceanu după ce îl scot de la after-school:
- Îl iau de la școală și ia o gustare în mașină.
- Îl duc la sport.
- Revenim acasă.
- Merge la baie, se spală pe mâini.
- Se schimbă din hainele de stradă în hainele de casă și pune hainele murdare în coșul de spălat.
- Își pune cutia cu mâncare pe masa din bucătărie.
- Își pune ghiozdanul de școală în locul destinat.
- Își scoate rechizitele, caietele, manualele, penarul etc.
- Își pune ghiozdanul se sport în locul destinat.
- Își scoate echipamentul sportiv și îl pune la aerisit/spălat.
- Se retrage pentru un moment de liniște și relaxare, se joacă.
- Își face temele, citește.
- Se joacă. Are voie pe dispozitive motive.
- Mâncăm cina.
- Își pregătește ghiozdanul de școală pentru ziua următoare.
- Își pregătește ghiozdanul pentru sportul de a doua zi.
- Își pregătește hainele pentru ziua următoare.
- Rutina de igienă de seară – mers la baie, duș, spălat dinții, schimbat în pijamale, pregătit patul.
- Povestim despre cum a fost ziua, rememorăm evenimentele, reamintim activitățile și planurile pentru ziua următoare.
- Soooooooooommmmmnnnnnnnnn că a fost o zi luuuuuuuuuuuuuuuuungă!
Gustările după școală
Orice program de după școală include și o gustare. De când ne-am schimbat stilul alimentar, Greuceanu are o gustare la ora 17. În ceea ce privește gustările, părerile sunt împărțite. Copiii le adoră și sunt mereu dornici să ronțăie ceva, în timp ce noi, părinții, dorim să limităm consumul lor excesiv. Echilibrul este să aibă o gustare sănătoasă, la oră fixă. O gustare făcută în casă sau un fruct.
Pentru a evita agitația din cauza foamei, e bine să oferi o gustare sățioasă atunci când copiii ajung acasă. Desigur, fără a exagera astfel încât să nu le mai fie foame la cină. Și nici prea puțin, ca să mănânce exagerat la cină. Scopul e să le dea energie și să îi ajute să se concentreze pe teme.
Iată o sugestie pentru organizarea gustării:
Rutina temelor după școală
Dacă copilul nu merge la after-school, unde să își facă temele și/sau să lucreze suplimentar, e foarte posibil să aibă teme de făcut acasă. Timpul necesar pentru a le termina variază – poate fi ceva rapid, de 5-10 minute, sau poate dura chiar și peste o oră, totul depinzând de vârsta și nivelul lui.
Există multe păreri despre momentul optim pentru a face temele, dar dacă copilul își poate rezolva temele într-un timp scurt, maxim 30 de minute, cel mai bine ar fi să le termine înainte de cină. În felul acesta, după ce mănâncă, va avea timp să se relaxeze și să se pregătească pentru somn, la o oră potrivită.
Sfaturile specialiștilor sunt să înceapă temele cât mai curând după ce ajunge acasă, având în vedere că apoi va avea timp să se joace și să petreacă cu familia. Lăsând temele pe mai târziu, entuziasmul și energia se vor diminua, și e posibil să apară și mici conflicte sau frustrări.
Ordine și curățenie după școală
După o zi lungă la școală și cu activități extra-școlare, Greuceanu are și anumite activități stabilite. Desigur, nu mă grăbesc să îl suprasolicit imediat ce ajunge. Ne străduim să menținem ordinea, astfel că orice dezordine este abordată cât se poate de repede. Ziua mea de curățenie generală e joia, deci ce are el de făcut e doar să își gestioneze ordinea în cameră.
Fiecare copil este diferit, dar pentru Greuceanu am considerat benefic să aibă câteva treburi simple de făcut în casă. E esențial să echilibrăm aceste treburi astfel încât să nu îl obosim prea mult după o zi și așa plină. Pentru a-l ajuta să se organizeze, folosim fișe imprimate.
Iată ce îl așteaptă pe Greuceanu după-amiază:
- Aranjarea camerei sale
- Ajutorul la descărcarea sau încărcarea mașinii de spălat
- Participarea la pregătirea mesei pentru cină
- Împăturirea propriilor haine
- Punerea hainelor sale la loc
Timp în fața ecranelor
În ceea ce privește timpul petrecut în fața ecranului, am stabilit ca Greuceanu să se bucure de acesta după ce și-a terminat temele și treburile, o oră pe zi.
Rutina lui înainte de cină include:
- ajutor la pregătirea cinei
- aranjarea mesei
- pregătirea pachetului pentru ziua următoare
- alegerea hainelor pentru ziua următoare
Este vital să înțelegem că, după o zi de concentrare și învățare la școală, copiii pot fi obosiți. Trebuie să fim empatici și să îi susținem. E important să stabilim rutinele de după școală să corespundă nevoilor lor și, cel mai esențial, să ne ținem de ele.
Facebook Comments