Black Friday și umor ironic: cum să supraviețuiești reducerilor online, povestit în stilul diferitelor generații

Creierul meu liniște nu are. Face conexiuni, face legături (uneori chiar și acolo unde nu există de fapt…) și își creează, cel mai adesea, mult mai mult de muncă. Overthinking. Mda, Overthinking is my middle name (pentru colegii din corporație e Aurora, inside joke).

Ei, vorbeam zilele trecute cu o prietenă și se plângea ce greu comunică uneori cu noua generație, că folosesc romgleza mai rău ca noi corporatiștii și că a trebuit să caute online ce înseamnă unele expresii. Subsemnata tocmai primise cartea asta de la Usborne, să mă apuc de făcut compuneri cu Greuceanu, ne pregătim (mă scuzați, se pregătește) de următorul nivel Cambridge și are nevoie de exerciții pe partea de scris. Iar creierul meu a legat două idei fără nici o legătură aparentă și a decis: Patricia, îți vei exersa talentul rescriind un text în modul în care acesta ar fi povestit de oameni din diversele generații. Joacă-o pe asta, Patricia Overthinking Lidia!

Ce a ieșit… judecați voi. Dar eu tare m-am distrat făcând acest experiment!

Text original, stil Patricia, după 2 ore de somn și 5 cafele la bord

Ah, Black Friday. Ziua aceea binecuvântată când toate visele noastre de cumpărături nebune se împlinesc… sau așa ar trebui, în teorie. Eu, ca orice muritoare care visează la un televizor cât peretele, mi-am făcut curaj și mi-am înarmat nervii pentru marea „aventură” de shopping.

Încep povestea la ora cinci dimineața, când alarma telefonului îmi strigă „trezește-te, războinică a reducerilor!” Îmi arunc un ochi tulbure pe ecran și deschid aplicația. Trebuie să prind televizorul ăla redus cu „până la” 70%, căci ce altceva aș putea face cu viața mea la cinci dimineața? Dar hai să vedem ce și cum.

Toate bune și frumoase până când intru pe site. Site-ul. Doamne, site-ul. E ca la un concert unde se înghesuie toți la porțile din față, dar nimeni nu intră. De fapt, cred că era mai ușor să-l întâlnesc pe Moș Crăciun în persoană decât să prind site-ul ăsta funcțional. Într-o eternitate digitală de încărcări și reload-uri, încep să recitesc filozofia de viață și să mă întreb dacă televizorul la reducere chiar mă definește pe mine ca persoană.

Când în sfârșit site-ul se decide să mă lase să intru, ce să vezi? Televizorul mult visat e în stoc! Și la reducere! Sar la butonul de „Adaugă în coș” cu atâta entuziasm că aproape îmi scapă telefonul din mână. Apoi, surpriză – mesajul „produsul nu mai este disponibil.” O fi glumă? Așa, la prima oră? Fac refresh de vreo șapte ori, ca o persoană obsedată. Televizorul apare, dispare, reapare… parcă mă joc cu pisica și laserul.

După o luptă crâncenă cu aplicația, reușesc să îl adaug în coș. Sunt fericită. E acolo! Mai am doar să plasez comanda. Evident, de aici începe partea și mai palpitantă, căci îmi cer datele. Și nu știu cum, dar aplicația pare să aibă amnezie selectivă: le-am completat de trei ori până acum, și totuși le vrea din nou. Nicio problemă, o completez a patra oară, doar pentru a fi primită cu mesajul că adresa mea „nu este recunoscută.” Ce să zic, îmi place umorul lor!

După o eternitate, îmi vine confirmarea. E aproape ca și cum am câștigat la loto! Îmi vine să-mi desfac o sticlă de șampanie. Dar fericirea e scurtă, prieteni. După câteva ore, primesc un email de la ei:

„Ne cerem scuze, dar stocul a fost epuizat și comanda ta a fost anulată.”

Stai, cum adică? Adică toată noaptea de Black Friday am fost redusă eu însămi cu 100% din optimismul meu?

O iau de la capăt. Același produs, altă încercare. Ei bine, seara, site-ul începe să „coopereze” mai mult. Adică se blochează complet. Partea ironică e că, în timp ce eu mă chinui să comand un televizor, văd că cele mai puțin pretențioase și-au luat deja frigidere, mașini de spălat și chiar o cabină de duș în timp ce eu încă mă uit la o pagină albă.

La finalul orei, m-am ales cu… nimic. Televizorul mult visat? N-a fost să fie. Dar, ironia sorții… în timp ce stau în fața laptopului, râzând amar la emailul promoțional cu reducerile lor „speciale,” aud ușa de la intrare și apare soțul, relaxat și bine dispus.

– Ei, dragă, ce ai luat de Black Friday? întreb eu, cu o urmă de ironie.

El îmi zâmbește triumfător:

– Un TV pentru living. Încape perfect pe perete.

Șah mat. Stau o secundă, respir adânc și îmi mușc buza. Lecția? Comunicare, comunicare, comunicare! Altfel ne alegeam cu două televizoare cât un perete fiecare și o gaură în buget cât dilatarea la nașterea naturală.

Text rescris după ce Patricia a dormit 8 ore pe noapte și e odihnită

A venit Black Friday. Voiam să iau un televizor mare pentru living. M-am trezit la cinci dimineața, am intrat pe site, dar mergea greu. După multe încercări, am reușit să comand televizorul, doar ca mai târziu să primesc un email că stocul e epuizat și comanda a fost anulată.

Seara, soțul vine acasă și-mi spune că el a cumpărat un televizor pentru living.

Morala? Trebuia să vorbim înainte, ca să nu pierd o noapte degeaba.

Text rescris în stilul bunicilor noștri

Ah, Black Friday… mare agitație la televizor, numai despre reduceri și promoții. Dau și eu un telefon, că poate prind un televizor mai mare, să văd și eu știrile cum trebuie, nu doar umbre.

Sun la numărul ăla de pe ecran și începe o domnișoară să-mi spună despre tot felul de oferte. Îi zic clar: eu vreau televizorul și doar televizorul. Dar ea insistă, zice că e „promoție de nerefuzat.” Că un… airfryer, zice ea, e redus și tare bun, „face mâncarea sănătoasă.” Habar n-am ce e, dar mă gândesc că o fi vreo tigaie nouă mai deșteaptă. Până să mă dezmeticesc, zic bine, fie, treacă și airfryerul.

Apoi începe cu altceva: carne de porc la kilogram, „preț imbatabil, doar azi!” Păi bine, zic, hai și cu carnea, că poate prinde bine.

Zilele trec și ieri sună telefonul.

– Domnule, comanda va fi livrată parțial. Televizorul n-a mai fost pe stoc, dar celelalte produse le primiți.

Și uite-mă cum am rămas fără televizor, dar vine curierul mâine cu un airfryer – habar n-am ce face, și ditamai pachetul de carne de porc. Și eu nici măcar n-am voie carne de porc, că-s hipertensiv! Măcar să vină televizorul? Nici vorbă.

Text rescris în stil generația boomer

Ah, Black Friday… ziua aia de sărbătoare când îți dai și sufletul doar să prinzi un chilipir la preț de chilipir! Zic să încerc și eu, că n-am mai văzut reduceri așa „babane” de la Revoluție încoace. Așadar, mă pun la treabă, că am pus ochii pe un televizor cât peretele, să-l vadă și vecinii când schimb canalele.

Mă scol la cinci dimineața, de zici că mă duc la pescuit, nu la cumpărături online. Zbang, îmi pun ochelarii, iau telefonul și intru pe aplicație. Trebuie să prind televizorul ăla „cu până la 70% reducere,” că doar nu m-aș fi trezit cu noaptea în cap pentru o tigaie. Așa că, hai la treabă!

Intru pe site… și ce să vezi? Părea că toți românii s-au hotărât că vor același televizor ca mine. Tot site-ul scârțâie de parcă l-au pus pe modemul ăla vechi, pe dial-up. Răbdare și tutun, îmi zic, dau refresh de-mi tremură degetul, că nu sunt eu genul care renunță așa ușor.

După ce reușesc, în sfârșit, să pun mâna virtuală pe televizorul meu mult visat, apasă butonul „Adaugă în coș” de zici că îmi jucam ultima carte. Iar aplicația îmi trântește în față un mesaj: „Produsul nu mai este disponibil.” Eh, ce să zic, de parcă ar fi prima dată când îmi fuge ceva de sub nas.

Fac eu vreo douăzeci de refresh-uri, de parcă aveam program de fitness pentru degetul mare. În cele din urmă, televizoarele iar apar, iar dispar, ca luminițele din pomul de Crăciun. În fine, reușesc să îl adaug în coș și mă simt de parcă am cucerit Everestul – Everestul reducerilor, evident.

Mai aveam doar să plasez comanda și, normal, aplicația cere datele mele. Mă întreabă de trei ori, iar eu le completez de trei ori. A patra oară, îmi arunc ochelarii pe nas, că poate n-am văzut bine. În sfârșit, apăs butonul, iar aplicația mă anunță amabil că „adresa nu este recunoscută.” Zic mulțumesc frumos, închid aplicația și-mi iau o pauză, să-mi regăsesc calmul, că oricum toată experiența asta mă costă deja ani din viață.

În fine, mai trece o oră și, minune! Primesc confirmarea comenzii. E aproape ca și cum mi-ar fi spus cineva că mi-a mai rămas păr pe cap. Am simțit că mi-a dat Dumnezeu zile!

Dar bucuria n-a ținut mult. După câteva ore, primesc un email de la magazin:

“Ne cerem scuze, dar stocul a fost epuizat și comanda ta a fost anulată.”

De parcă n-ar fi fost deja destul de tragic! În fine, am zis să fiu om stăpânit, așa că am luat o gură de aer și am renunțat la televizorul ăla de parcă aș fi fost vreodată sigură că o să-l am.

La final de zi, aud ușa de la intrare și apare soțul meu, relaxat ca după o sesiune de „Black Friday meditație.” Îmi iau fața de poker și-l întreb:

– Ei, dragă, ai luat și tu ceva de Black Friday?

El se uită la mine, zâmbind până la urechi:

– Un televizor pentru living. Diagonală de perete. Îți dai seama, avem acum cinema acasă!

Șah mat. Ce să zic? Lecția e simplă, ca sarmaua: comunicare, comunicare, comunicare! Altfel ne trezeam cu două televizoare cât ecranele de la Iulius Mall și o gaură în buget mai mare decât găurile din pantaloni după o zi de muncă la grădină!

Text rescris în stil generația X

Ah, Black Friday… ziua aia de „sărbătoare” când dai tot ce ai doar ca să prinzi și tu ceva la un preț decent. Zic să încerc și eu, că doar n-am mai văzut reduceri așa mari de pe vremea când ne cumpăram televizorul color cu „tricolorul” pe el. Așa că, mă pun pe treabă, că vreau și eu un televizor din ăla cât toată sufrageria, să-l vadă și vecinii, doar când o fi să mai facă vreo reluare.

Scularea la cinci dimineața, de parcă m-aș duce la vreo pomană, nu la cumpărături online. Îmi pun ochelarii, iau telefonul și intru pe aplicație. Îmi zic: trebuie să prind televizorul ăla redus „până la 70%,” că doar nu m-am trezit de nebună la ora asta! Hai, curaj!

Intru pe site și… ce să vezi? Toată România s-a decis că vrea același televizor ca mine. Site-ul se mișcă de parcă e pe dial-up, ăla de pe vremuri, și parcă aud în urechi zgomotul de modem. Îmi zic să am răbdare – de parcă n-am mai așteptat în viața asta la cozi pentru o nimica toată.

Reușesc, până la urmă, să adaug televizorul în coș și mă simt de parcă am câștigat o bătălie. Dar aplicația îmi trântește un mesaj: „Produsul nu mai este disponibil.” Eh, ce să zic? Ca și când ar fi prima dată când pierd ceva dintr-o clipire…

Încep eu să dau refresh ca pe vremuri când băteam la ușă la alimentară după margarină. După ce-mi fac degetul mare să zici că am fost la sală, în sfârșit, televizorul iar apare. Îl adaug în coș și mă simt ca un erou – cuceritor al Everestului reducerilor!

Dar comanda nu e gata. Aplicația vrea datele mele de trei ori, iar eu le completez de trei ori. A patra oară îmi zic că poate n-am văzut bine, mai dau o încercare. Și, ca să fie totul perfect, aplicația îmi spune că „adresa nu este recunoscută.” Închid aplicația, iau o pauză să-mi trag sufletul. Că altfel mă costa treaba asta vreo zece ani din viață.

În sfârșit, după încă o oră de nervi, primesc confirmarea comenzii. Parcă am câștigat marele premiu. Dar, normal, fericirea nu ține mult. După câteva ore, primesc un email:

– Ne cerem scuze, dar stocul a fost epuizat și comanda ta a fost anulată.

Eh, de parcă n-am pățit lucruri mai rele. Iau o gură de aer și mă împac cu gândul că televizorul ăla n-o să fie al meu.

Pe seară, aud ușa de la intrare. Apare soțul meu, relaxat de zici că s-a întors de la o sesiune de „Black Friday yoga.” Îi zic așa, cu un aer ironic:

– Ei, dragă, ai luat ceva de Black Friday?

El mă privește zâmbind, până la urechi:

– Un televizor pentru living. E cât un perete întreg. O să avem cinema acasă!

Șah mat. Ce să mai zic? Lecția e clară, ca o mantră de viață: comunicare, comunicare, comunicare! Altfel ne trezeam cu două televizoare cât ecranele de la mall și o gaură în buget mai mare decât timpul pierdut pe Messenger în anii ’90.

Text rescris în stil generația Millennials

Ah, Black Friday… ziua aia când, teoretic, ar trebui să iei chestii la prețuri de te fac să te simți că ai câștigat la loterie. Normal că m-am lăsat dusă de val, că doar era vorba de reducerea aia „până la 70%” la televizorul de care am nevoie pentru Netflix și maratoanele de gaming! Mi-am pus în cap să-l prind, că nu poți să ratezi o așa „afacere.”

Așa că îmi setez alarma la cinci dimineața, de parcă aș fi în drum spre vreun festival și vreau să prind locul din față. Îmi iau cafeaua, îmi pun ochelarii, deschid aplicația și dau refresh de zici că rezolv problema. Asta e: televizoarele sunt în stoc, tot ce trebuie e să prind unul.

În fine, intru pe site și ce să vezi? Parcă tot internetul s-a mutat acolo! Pagina se încarcă cu viteza dial-up-ului din anii ‘90, de îmi vine să dau restart la router. Începe jocul de-a răbdarea, așa că mă apuc să dau refresh la fiecare două secunde, că, na, ce altceva pot să fac?

În sfârșit, televizorul visat apare în stoc! Dau click pe „Adaugă în coș” cu viteza luminii și… îmi trântește aplicația un mesaj: „Produsul nu mai este disponibil.” Serios? Ăsta e vibe-ul de Black Friday? De parcă nu era destul, mă apuc să fac refresh în disperare, de parcă am intrat la un turneu de gaming, doar că e degete vs. aplicație.

După vreo zece minute de chin, televizorul reapare, ca o iluzie optică. Îl adaug în coș și am un moment de „YES!” Dar ce să vezi, comanda e doar pe jumătate gata. Îmi cer datele. Bine, normal. Completat o dată, de două ori, de trei ori. Aplicația îmi arată mesaje de eroare cum primeam eu notificări pe Yahoo Messenger. În final, apăs „Trimite” și… totul se prăbușește când îmi spune că „adresa nu este recunoscută.” Pe bune?

După o pauză în care respir adânc, că nu vreau să-mi pierd zen-ul, primesc, într-un final, confirmarea comenzii. Simt că am câștigat la „Loteria Black Friday.” Dar, normal, bucuria n-a durat prea mult. Câteva ore mai târziu, îmi vine un email.

“Ne cerem scuze, dar stocul a fost epuizat și comanda ta a fost anulată.”

OK, pe bune? Efectiv am pierdut două ore din viață pentru ce? Râd amar și îmi văd de treabă, de parcă era cumva destinul să nu am televizorul ăla.

Pe seară, intră soțul pe ușă, relaxat ca după o sesiune de yoga. Îl întreb ironic:

– Ai reușit să iei ceva de Black Friday?

Se uită la mine zâmbind larg, de parcă a găsit unicornul:

– Da! Am luat un televizor pentru living. Full HD, e imens! O să fie perfect pentru toate seriile și filmele tale.

Șah mat. Stau o clipă și mă gândesc. Lecția e simplă, scrisă cu litere mari: comunicare, comunicare, comunicare! Altfel ne trezeam cu două televizoare cât ecranele din cinema și o gaură în buget mai mare decât când ți-ai luat primul iPhone!

Text rescris în stil generația Z

Ah, Black Friday… ziua aia când toată lumea e „omg, reduceri”, dar, de fapt, stai în coadă virtuală pentru… nimic. Deci, obviously, m-am băgat și eu în hype, că doar era un deal „până la 70%” la televizorul ăla huge pentru Netflix & chill, gaming sesh, you know, the essentials.

Așa că setez alarma la 5 a.m. (rip sleep), fac un espresso rapid ca să mă țină în viață și deschid aplicația. Big brain move, zic eu – îmi iau televizorul și gata, win instant. But oh boy, was I wrong.

Intru pe site și bam – era să-mi explodeze telefonul. Adică… era toată România acolo, frate! Pagina se încarcă mai încet decât un TikTok pe Edge, refresh de refresh și deja mă simțeam că fac parte din povestea asta horror.

Într-un final, apare televizorul – în stoc, boss! Dau tap pe „Adaugă în coș” cât pot eu de rapid, ca și cum tocmai câștigasem un fight în Fortnite, și… error: „Produsul nu mai este disponibil.” Bruh, serios? Nu renunț, evident, așa că spamez refresh de parcă îmi trăiam cea mai intensă sesiune de gaming. În fine, îl prind din nou, îl adaug în coș, zic „yes, this is it!”

Așa credeam eu. Aplicația mă ia la întrebări, îmi cere adresa de livrare de parcă mă interoghează CIA, totul în slow-motion, evident. După vreo trei runde de „confirmare,” primesc email de confirmare. Victory! Movie nights incoming!

…până la două ore mai târziu, când primesc un email tragic:

“Ne cerem scuze, dar stocul a fost epuizat și comanda ta a fost anulată.”

Bro… rage quit instant. Am zis „fie, it wasn’t meant to be,” dar deja eram gata să fac un rant pe Insta despre toată experiența.

Și fix atunci apare tata, chill de parcă s-a întors de la o ședință de mindfulness.

– Ai prins ceva de Black Friday? îl întreb eu, full sarcastic.

Și el, super casual:

– Da, am luat un TV nou pentru living. Ăla mare, fix ce visai tu.

Șah, mat. Lecția? Comunicare, boss, că altfel ne trezeam cu două TV-uri cât pereții și un buget gone.

Text rescris în stil generația Alpha

Ah, Black Friday! Ziua aia când toți adulții sunt like, „let’s get these deals!” Eu? Normal că voiam să prind televizorul ăla huge, să am setup-ul de Netflix și gaming on point. Așa că, planul meu era ready. Misiunea: Slay Black Friday.

Îmi setez alarma la 5 a.m., yes, știu, it’s crazy, dar totally worth it. Mă trezesc mega tiptil, like a ninja, să nu mă prindă ai mei, și mă duc în sufragerie cu tableta și cardul lui tata (don’t judge, știu PIN-ul de ceva vreme). Operation Black Friday: Let’s gooo! Știu că dacă funcționează, o să fie legendary. Pe bune, GOAT level!

Deschid aplicația și… bruh, e ca și cum internetul s-ar fi întors în epoca de piatră. Pagina se încarcă în slow-mo, eu sunt acolo, giving it my best, spam refresh ca și cum îmi trăiesc viața într-un game intens. Și, finally, televizorul apare! Dau „Adaugă în coș” cu viteză, feeling like a pro gamer și… îmi zice: „Produsul nu mai este disponibil.” Srsly?! Am simțit că sunt trolled big time.

But guess what? I’m not giving up that easy! Dau refresh ca un boss, nu mă las, I’m here to slay. În sfârșit, reapare televizorul, îl adaug în coș și simt că o să câștig. Doar că aplicația îmi cere tot felul de info – adresă, număr de telefon, like… bro, chiar așa? Reușesc să confirm și primesc mailul: it’s done! Victory dance right there!

Asta până când, după două ore, primesc alt mail. Și ăla zice: „Ne pare rău, dar stocul a fost epuizat.” WHAT?! M-am trezit eu la 5 a.m. for nothing?! Dacă îmi aruncam tableta, cred că eram mai chill. Sincer, rage mode on. Parcă pierdusem un boss fight epic, și nici măcar nu era vina mea. Sad vibes.

Fix atunci, când credeam că totul e GG, intră tata în casă, super chill, de parcă tocmai s-a întors de la o sesiune de spa.

– Tată, ai prins ceva de Black Friday? îl întreb eu, încercând să par calm, dar și puțin hopeful.

El zâmbește, like it’s no big deal, și zice:

– Da, am luat un TV pentru living. Fix ăla mare, să te bucuri de filme și jocuri, cum ai vrut tu.

BIGGEST PLOT TWIST! Dacă aveam încredere în tata de la început, eram GOAT. Fără stres, fără trezit în miezul nopții. Total slay moment, doar că… missed it!

Concluzie…

Mulțumesc că ai rezistat până aici! Serios, sper că măcar te-ai distrat citind și ți-ai amintit de propriile „victorii” de Black Friday (știi tu, când ai adăugat ceva în coș doar ca să dispară magic…). Sunt super curioasă cum ți s-au părut stilurile – prea mult? Prea puțin? Sau fix cât să-ți dea un motiv să râzi de mine (e ok, am autoironia la purtător). Dacă ai idei de stiluri și mai trăsnite în care să scriu, sau povestiri care merită „tratarea” asta specială, sunt aici, gata de noi provocări.