Cărțile hrănesc mintea, jocurile construiesc lumi, grădinile vindecă – Lasă-i pe oameni să se bucure de bucuria lor

Trăim într-o lume obsedată de ierarhii. Chiar și plăcerile noastre trebuie să lupte pentru a fi validate.

Cititul e nobil.
Grădinăritul e sănătos și onorabil.
Jocurile video sunt… copilărești?

Cât de ciudat, cât de trist, că am ajuns să măsurăm bucuria în funcție de câtă aprobare socială primește, în loc să vedem cât de adânc se înrădăcinează în inima cuiva.

Lasă-mă să te întreb ceva: Ce face cititul „mai bun” decât jocurile video? Pentru că e liniștit? Pentru că pare productiv? Pentru că cineva te poate vedea citind și gândi: „Uau, ce persoană cultivată”?

Dar hai să privim dincolo de suprafața acestei presupuneri.

Cititul te poartă în lumi noi, așa e – dar și jocurile o fac.
Cărțile te pot scufunda în empatie, îți pot provoca gândirea și îți pot frânge inima în propoziții tăcute și lente. Jocurile pot face același lucru – într-o altă formă: prin povești pe care le modelezi, alegeri care te bântuie și intimitatea de a fi nu doar martor, ci și participant.

Grădinăritul – acea magie pământească, blândă, de a chema viața din sol – este privit ca fiind profund vindecător. Și da, chiar este. Ritmul udării, speranța tăcută dintr-o sămânță, bucuria de a vedea ceva crescând sub grija ta. Dar nu toți au o grădină. Nu toți au un trup care se apleacă ușor sau zile care încep cu soare.

Unii oameni cultivă frumusețea în alte feluri – construind orașe în SimCity, scriind povești în The Witcher, sau aducând ordine în haosul digital.

Pictează figurine. Coc pâine. Rezolvă cuburi Rubik. Scriu fanfiction. Privesc animeuri. Zboară drone.

De ce trebuie să punem o bucurie împotriva alteia?

Adevărul e acesta: niciun hobby nu este superior moral.

Toate îndeplinesc aceeași funcție sacră – ne amintesc că suntem vii.

Ne oferă odihnă, uimire, concentrare, expresie sau evadare. Și nimeni nu ar trebui să fie nevoit să justifice forma propriei bucurii.

Așa că, data viitoare când cineva ridică o sprânceană și întreabă: „Încă te mai joci jocuri video?” Zâmbește. Și poate întreabă-l ce carte citește, ce plantă îngrijește, sau ce îl face să se simtă cu adevărat viu. Apoi spune-i – blând, cu drag – că bucuria ta doar se întâmplă să strălucească.