Femeie inginer în automotive: despre viață, procese și managementul cerințelor

Ce fac, profesional vorbind, atunci când nu scriu cu sufletul în palmă? Sunt inginer. De peste 15 ani. Într-un domeniu greu, riguros, în care precizia și gândirea sistemică nu sunt opționale: automotive. Aici nu e loc de îndoială – doar de rezultate. E un teritoriu dominat de bărbați, unde a trebuit să demonstrez nu o dată, ci de trei ori că merit să fiu acolo:

• o dată pentru că sunt femeie,
• o dată pentru că vin din Europa de Est,
• și încă o dată pentru că îndrăznesc să-mi fac vocea auzită – clar, ferm, fără scuze.

În acești ani, mi-am construit vocea pe claritate, pe structuri solide și pe procese bine gândite. Mă ocup de managementul cerințelor și de definirea procesului de lucru pe cerințe – dar mereu cu o privire atentă spre umanul din sistem. Îmi place să aduc ordine în haos și sens în complexitate. Nu gândesc doar în soluții, ci în cadre de soluționare.

Și sunt mândră. Profund, sincer, emoționant de mândră.

Pentru că am onoarea de a face parte dintr-un proiect revoluționar: Continental, alături de partenerul strategic Aurora, dezvoltă primul camion autonom din lume – un camion care se conduce singur, zi și noapte, între hub-uri logistice, fără șofer.

Am scris aici despre ce înseamnă nivelurile de autonomie:

Mașinile autonome: Tot ce trebuie să știi despre evoluția lor, de la nivel 0 la nivel 5

Și eu sunt acolo. În mijlocul acestei revoluții. Nu privesc de pe margine, nu scriu doar documentație: construiesc realitate.

Am contribuit la sistematizarea și organizarea cerințelor care fac acest lucru posibil. Pe 1 mai, un camion PACCAR, cu un astfel de sistem dezvoltat de Aurora, și-a început rularea pe autostrăzile din Texas – fără șofer la volan, fără mâini pe el, dar cu toată responsabilitatea noastră în spate.
Este dovada vie că inovația funcționează. A rulat continuu timp de 10 zile – așteptarea noastră era de 7. L-am depășit. Cu mult.

Și da, sunt femeie. Sunt femeie din Estul Europei. Sunt femeie inginer din Estul Europei.

Și nu, nu am acasă o soție care să gătească, să facă ordine, să aibă grijă de copil când sunt în call-uri, delegații sau lucrez până târziu.
Eu sunt acea soție. Eu sunt acea mamă.
Eu sunt acea femeie care, în timp ce pune umărul la construirea viitorului mobilității globale, își amintește:

• ce mai trebuie cumpărat de la supermarket (fructe, multe fructe, până se coc ale noastre din livadă!),
• ce proiect are copilul pentru școală (nimic pe moment, slavă Domnului!),
• și câtă cafea mai avem în stoc (încă 4 kg – abia ce a ajuns comanda!).

Nu e ușor. Dar e al naibii de valoros.
Pentru că știu că acolo unde calc, rămâne o urmă. Un drum deschis. O dovadă că se poate. Un semn pentru alte femei: se poate.

În mine trăiesc două lumi:

• una care visează sisteme sigure, autonome, elegante și precise,
• și una care visează în cuvinte, povești și sensuri care nu se văd în diagrame.

Sunt un arhitect de sisteme pentru prelucrarea cerințelor și specificațiilor tehnice.
Dar și o povestitoare care știe că, uneori, cea mai mare inovație e să nu uiți cine ești.

Sunt parte din schimbare.
Sunt parte din evoluție.
Și sunt tare mândră de asta.