Planificarea și organizarea casei pentru sărbătorile pascale (kit digital cu fișe pentru imprimat și folosit)
36.00 lei
În Planificarea și organizarea casei pentru sărbătorile pascale (kit digital cu fișe pentru imprimat și folosit) găsești:
- Principiile de bază ale organizării pentru Paști
- Informații generale despre sărbătorile pascale (Paștele creștin, Paștele evreiesc, data Paștilor, adoptarea calendarului gregorian în unele biserici ortodoxe etc.)
- Conversie măsurare în bucătărie
- Pregătiri înaintea sărbătorilor pascale (curățenie, pregătiri și cumpărături)
- Model listă de cumpărături
- Listă alimente și produse de bază pentru o cămară bine organizată
- Activități educative în familie în așteptarea sărbătorilor pascale
- Planner activități zilnice
- Planner activități săptămânale
- Planner de mese (Săptămâna Patimilor, Vinerea Mare, Ziua de Paști)
- Model fișă descriere rețeta preferată
- Superstiții și tradiții cu ouă de Paști (idei de vopsire naturală a ouălor, decorațiuni de Paști)
- Obiceiuri și tradiții de Paști
- Pregătiri după sărbătorile pascale (curățenie, pregătiri pentru sărbătorile viitoare)
- Activități cu și pentru copii
- Model fișă recunoștință (adulți – pentru scris, copii – pentru desenat)
Descriere
Te îngrozește ideea că urmează sărbătorile pascale și obiceiurile tale de organizare și planificare sunt cam haotice? Have no fear, Patricia is here! Din superorganizarea mea am creat un ghid de planificare și organizare a curățeniei, gătitului, activităților, care te va ajuta să reduci timpul de pregătire și planificare înainte de Paști, astfel încât să poți petrece mai mult timp bucurându-te de sărbătoare și de familie, nu doar pregătind atmosfera pentru ceilalți, făcând economii semnificative în același timp.
De această dată am inclus și o parte de poveste și informații utile, materialul devenind o resursă ce poate fi folosită ani de-a rândul, pentru educare, organizare și planificare.
Listele pentru curățenie, pregătiri și cumpărături te ajută să pregătești casa pentru sărbători fără prea mult efort și stres, investind câteva ore pe săptămână doar.
Prin crearea unei liste de alimente și produse de bază pentru o cămară bine organizată vei avea un punct de referință rapid atunci când întocmești lista de cumpărături pentru meniurile înainte de și în timpul sărbătorilor.
Lista de rețete preferate îți va oferi o referință rapidă când nu îți mai aminteți și nu ai nervii necesari să scormonești Pinterest sau o carte de bucate după acea rețetă pe care au apreciat-o toți.
Aproape toți am gătit măcar o dată folosind rețete inspirate de pe site-uri sau din reviste străine și evident am avut dificultăți cu aprecierea cantităților dacă acestea erau exprimate în sistemele de măsurare american sau imperial. În kit am prezentat câteva echivalente utile pentru cantități în bucătărie.
Plannerele de activități te vor ajuta să ții evidența tuturor activităților și evenimentelor pe care le ai de-a lungul lunii și săptămânii, astfel încât să îți poți organiza și planifica zilele în funcție de disponibilitatea ta și efortul depus zilnic de membrii familiei.
Plannerele de masă pot fi tipărite în vrac și utilizate pentru a te ajuta să îți simplifici prepararea din bucătărie și să reduci stresul (dacă ignori rama cu ouă de Paști, le poți folosi și de-a lungul anului!).
Și în toată agitația zilnică, la un moment dat trebuie să pui și frână și să te și bucuri de ceea ce ai. Să stai. Pune puţină pauză în fiecare zi. Ia lucrurile pe rând şi nu uita de adevăratul spirit al sărbătorilor, de a fi buni, a dărui şi a petrece timp cu cei dragi. Copiii nu vor fi mereu mici şi fiecare Paște e diferit și inedit în felul tău și e important să petrecem împreună acum și aici, să ne bucurăm de fiecare moment. Timp petrecut împreună cu cei dragi. Timp de calitate. Timp de bucurie. Timp de conectare. Timp de joacă şi de râsete, de zâmbete şi, de ce nu, de plânsete şi emoţii puternice. Gândește-te și programează câteva activități educative în calendarul vostru. E important ca cei mici să înțeleagă obiectivul sărbătorilor pascale și ce sărbătorim cu adevărat, dincolo de ouă colorate, iepurași cu cadouri și haine noi. Iar pentru asta special sunt paginile cu șabloane pentru activități și idei de activități.
Fișele de recunoștință vă vor ajuta să rememorați ziua pe care o încheiați și să fiți recunoscători unii pentru ceilalți, precum și pentru lucrurile pe care deja le aveți în viața voastră.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.