Despre Patricia Lidia

Sunt autoare — adică o persoană care își inventează singură probleme, le dă nume, le pune în capitole și apoi pretinde că este literatură. Sunt bloggeriță cu pretenții de influencer în propria curte, unde publicul e format din câini, pomi și o cantitate rezonabilă de frunze neimpresionate. Sunt cititoare compulsivă, încă dispusă să creadă că „încă un capitol” este o unitate validă de timp. Sunt profesionist tehnic antrenat să pună ordine în haos și om care trăiește, ca mulți dintre noi, între lumi care nu par mereu compatibile: precizie și emoție, sisteme și intuiție, viață de familie și nevoia de spațiu interior, rațiune și spiritualitate, sarcasm și tandrețe.

Lucrez într-un domeniu tehnic, cu reguli, procese, cerințe și sisteme complexe — adică într-un loc unde haosul nu dispare, doar primește acronime, responsabilități și un Excel cu mai multe taburi decât ar trebui să fie legal. Probabil de acolo vine nevoia mea de structură. Din cărți, teatru, scris și viața de zi cu zi vine nevoia opusă: să las lucrurile să respire, să nu reduc totul la tabele, concluzii rapide și bulleturi care se prefac că au îmblânzit realitatea. Tehnicul mă învață să întreb „care este cerința?”, creativul mă întreabă, cu un aer perfect nevinovat, „dar dacă personajul refuză cerința și pleacă de capul lui?”. Între cele două, încerc să fac pace fără să convoc o ședință de aliniere.

Sunt și mama unui băiat care îmi reordonează periodic convingerile, prioritățile și răbdarea. Prin el, prin corpul meu, prin episoadele de migrenă și prin toate momentele în care adultul responsabil din mine cere demisia, am învățat că viața nu se înțelege doar cu mintea. Se înțelege și cu oboseala, cu iubirea, cu frica, cu umorul și, uneori, cu o cafea băută în liniște ca și cum ar fi un ritual de supraviețuire.