Iunie este despre migrenă. Despre ceea ce oamenii nu văd.

Iunie este luna conștientizării migrenei și cred că foarte mulți oameni încă aud cuvântul „migrenă” și își imaginează doar o durere de cap mai puternică, ceva neplăcut, dar suportabil, ceva care trece cu puțină odihnă și o pastilă luată în grabă între două activități. În realitate, migrena este o tulburare neurologică debilitantă care afectează peste un miliard de oameni din întreaga lume. Aproximativ 14–15% din populația globală trăiește cu această afecțiune, iar femeile sunt afectate de două sau chiar trei ori mai frecvent, de multe ori pe fond hormonal. Și totuși, în ciuda numărului uriaș de oameni care trăiesc cu migrenă, această afecțiune continuă să fie una dintre cele mai neînțelese și minimalizate probleme neurologice din lume.

Anul acesta, alături de și , voi fi Ambasador pentru campania dedicată conștientizării migrenei. Am acceptat acest rol pentru că am obosit să văd cât de des migrena este redusă la replici precum „e doar o durere de cap”, „probabil e de la stres”, „și eu mai am dureri de cap” sau „ia un Nurofen și îți trece”. Migrena nu înseamnă doar durere. Este o experiență neurologică întreagă, complexă și profund invazivă, care îți schimbă relația cu lumina, cu zgomotul, cu mirosurile, cu propriul corp și uneori chiar cu propria minte. Sunt zile în care corpul pare că nu îți mai aparține, iar creierul reacționează exagerat la tot ceea ce pentru ceilalți pare banal și suportabil.

Poate că cel mai ciudat lucru legat de migrenă este faptul că oamenii văd rareori ceea ce se întâmplă cu adevărat. Văd doar momentele în care „te doare capul”, dar nu văd aura aceea stranie și înfricoșătoare care apare uneori înaintea atacului, nu văd greața, vertijul, ceața mentală, oboseala absurdă care transformă simplul gest de a te ridica din pat într-un efort uriaș. Nu văd frica pe care o simți atunci când îți dai seama că un nou episod începe și că întreaga ta zi, toate planurile tale și toată energia ta vor fi rescrise de ceva ce nu poți controla complet. Migrena nu arată mereu dramatic din exterior. Uneori arată doar ca un om care zâmbește, răspunde politicos, merge la muncă și încearcă să funcționeze normal în timp ce în interior propriul creier pare că organizează un mic festival apocaliptic cu lumini, zgomote și simptome complet absurde.

Cred că, după ani întregi de conviețuire cu migrena, foarte mulți oameni devin experți în a părea „ok”. Învață să ascundă durerea, să continue, să performeze, să spună că sunt bine chiar și atunci când corpul lor este în plin incendiu neurologic. Eu am început să mă confrunt cu migrena pe la 15–16 ani, în clasa a 8-a, într-o perioadă în care viața mea se învârtea aproape exclusiv în jurul performanței, examenelor și presiunii continue de a nu dezamăgi pe nimeni. Era perioada pregătirilor pentru capacitate și admiterea la liceu, o perioadă în care stresul, oboseala, perfecționismul și frica deveniseră aproape normale. Și undeva, în tot haosul acela, corpul meu a început să spună „nu” într-un limbaj pe care atunci nu îl înțelegeam deloc.

La început am crezut că sunt doar niște dureri de cap foarte urâte. Apoi au apărut, pe rând, sensibilitatea la lumină, nevoia de întuneric complet, greața, senzația că orice zgomot devine agresiv, oboseala aceea care lovește ca un zid și senzația că propriul creier devine prea mult pentru propriul corp. Ani întregi am încercat să funcționez normal, să învăț, să muncesc, să performez și să par bine, iar cred că foarte mulți oameni care trăiesc cu migrenă înțeleg perfect această nevoie aproape obsesivă de a părea funcțional chiar și atunci când în interior totul pare că se prăbușește.

Poate tocmai de aceea simt nevoia să vorbesc mai mult despre migrenă în perioada aceasta. Nu despre varianta simplificată și comodă pe care oamenii o folosesc în conversații superficiale, ci despre realitatea ei. Despre lucrurile pe care oamenii nu le văd. Despre cât de diferită poate fi migrena de la un om la altul. Despre simptome care sună inventate până în momentul în care le trăiești pe propria piele. Despre vinovăția de a anula planuri, despre oboseală, despre anxietate, despre nevoia permanentă de explicații și despre cât de important este, uneori, să fii pur și simplu crezut.

Așadar, în perioada următoare îmi propun ca în fiecare zi să abordez o altă față a migrenei. Vor exista articole, postări educative, carusele, reels, povești personale și, probabil, și puțin umor, pentru că uneori oamenii care suferă foarte mult dezvoltă un simț al umorului incredibil tocmai ca mecanism de supraviețuire. Vreau să vorbesc despre susținere, soluții, nevoi, cauze, simptome, impact emoțional, mituri și despre tot ceea ce înseamnă cu adevărat migrena dincolo de glumele cu „ia un Nurofen”.

Tot ce vă rog este să nu dați ignore acestor postări. Distribuiți-le. Trimiteți-le mai departe. Ajutați informația să ajungă în cât mai multe comunități și la cât mai mulți oameni, pentru că uneori un simplu share poate însemna pentru cineva sentimentul că, în sfârșit, este văzut, înțeles și crezut. Foarte mulți oameni trăiesc cu migrena în tăcere, iar uneori exact asta doare cel mai tare. 💜