Acasă » PatriStorm: când creierul apasă butonul de avarie » 10 mituri despre aură pe care le cred chiar și oamenii care au migrenă

10 mituri despre aură pe care le cred chiar și oamenii care au migrenă

Bypatricia

Uneori începea cu niște lumini sclipitoare.

Alteori aveam senzația că, din colțul ochiului, ceva se mișcă permanent. Întorceam capul să văd ce este și nu era nimic acolo. Câteodată imaginea din fața mea începea să se defocalizeze lent, ca și cum cineva ar fi rotit inelul de focalizare al unui aparat foto vechi. Nu vedeam negru. Nu îmi pierdeam complet vederea. Dar lumea devenea dintr-odată mai greu de interpretat.

Primele dăți nu am asociat aceste episoade cu migrena.

Am verificat geamurile. Am verificat oglinzile. M-am întrebat dacă sunt prea obosită, dacă am stat prea mult în fața ecranelor sau dacă am nevoie de ochelari noi. Uneori simptomele dispăreau înainte să găsesc o explicație. Alteori erau urmate de migrenă. Alteori nu.

Abia mai târziu am aflat că toate aceste manifestări aveau un nume: aură.

Pentru mulți oameni, aura este una dintre cele mai misterioase componente ale migrenei. Este suficient de neobișnuită încât să sperie și suficient de rar discutată încât să fie înconjurată de mituri. Unii cred că aura înseamnă întotdeauna lumini colorate. Alții cred că apare înaintea fiecărui atac. Există persoane convinse că este un semn clar de AVC și altele care cred că este doar o exagerare a pacienților.

Realitatea este mult mai interesantă. Aura reprezintă un grup de simptome neurologice temporare care apar înaintea sau în timpul unui atac migrenos și care pot afecta vederea, sensibilitatea, limbajul, echilibrul și chiar percepția asupra propriei persoane. Deși este considerată una dintre cele mai cunoscute manifestări ale migrenei, doar o parte dintre pacienți o experimentează.

În acest articol vom demonta zece dintre cele mai răspândite mituri despre aură și vom explora ce se întâmplă cu adevărat în creier atunci când lumea începe, pentru câteva minute.

Mitul 1: Dacă vezi lumini sau pete, este automat aură migrenoasă

Realitate

Dacă ai experimentat vreodată lumini sclipitoare, pete luminoase, linii în zig-zag sau zone din câmpul vizual care par să dispară temporar, este firesc să te gândești la aură migrenoasă. La urma urmei, acestea sunt printre cele mai cunoscute manifestări ale aurei și apar frecvent în articole, ilustrații și descrieri medicale.

Problema este că nu orice fenomen vizual neobișnuit reprezintă automat o aură.

Acesta este unul dintre motivele pentru care diagnosticul migrenei nu se bazează pe un singur simptom, ci pe întregul context medical al persoanei. Există numeroase afecțiuni care pot provoca manifestări vizuale asemănătoare. Probleme oculare, modificări ale retinei, anumite afecțiuni neurologice sau chiar variații ale tensiunii arteriale pot produce simptome care, la prima vedere, seamănă cu aura migrenoasă.

Ceea ce diferențiază aura este tiparul ei caracteristic. De cele mai multe ori, simptomele apar treptat, evoluează pe parcursul mai multor minute și se modifică în timp. Nu este neobișnuit ca o persoană să observe inițial o mică pată luminoasă care se extinde progresiv sau o zonă încețoșată care pare să se deplaseze prin câmpul vizual. Aceste schimbări dinamice sunt una dintre trăsăturile care îi ajută pe neurologi să distingă aura de alte probleme medicale.

În cazul meu, experiența nu semăna deloc cu imaginile spectaculoase pe care le văzusem în articole. Nu vedeam neapărat fulgere sau artificii colorate. Uneori apăreau lumini discrete. Alteori aveam senzația persistentă că ceva se mișcă la marginea câmpului meu vizual. Întorceam capul instinctiv, convinsă că există un obiect, o persoană sau o umbră care îmi atrăsese atenția. Nu era nimic acolo.

Tocmai această diversitate a simptomelor face ca multe persoane să nu recunoască aura atunci când o experimentează pentru prima dată. Ele se așteaptă la un anumit tip de imagine și ignoră alte manifestări care pot aparține exact aceluiași fenomen neurologic.

De asemenea, este important să înțelegem că aura nu este o problemă a ochilor. Deși simptomele sunt adesea vizuale, originea lor se află în creier. Cercetările actuale arată că aura este asociată cu un fenomen neurologic numit depresie corticală propagată, un val temporar de activitate electrică modificată care traversează anumite regiuni ale cortexului cerebral. Atunci când acest proces implică zonele responsabile de procesarea informațiilor vizuale, apar manifestările pe care le numim aură vizuală.

Poate că cel mai important lucru de reținut este acesta: luminile, petele și distorsiunile vizuale pot fi semne ale aurei, dar ele nu reprezintă automat o aură migrenoasă. Orice simptom vizual nou, neobișnuit sau diferit de experiențele anterioare merită discutat cu un medic. În același timp, dacă trăiești cu migrenă, este util să știi că aura poate avea forme mult mai variate decât cele prezentate în majoritatea ilustrațiilor medicale.

Uneori începe cu o pată luminoasă. Alteori cu o senzație ciudată că lumea se mișcă altfel decât ar trebui. Iar uneori, înainte să înțelegi ce se întâmplă, creierul tău îți amintește că percepția realității este mai fragilă decât ne place să credem.

Mitul 2: Aura afectează doar vederea

Realitate

Atunci când majoritatea oamenilor aud cuvântul „aură”, se gândesc automat la simptome vizuale. Lumini sclipitoare, linii în zig-zag, pete oarbe sau imagini deformate. Nu este deloc surprinzător. Acestea sunt cele mai cunoscute manifestări ale aurei și cele care apar cel mai des în articole, ilustrații și materiale educative despre migrenă.

Totuși, reducerea aurei la ceea ce vedem este la fel de înșelătoare precum reducerea migrenei la o simplă durere de cap.

Aura este un fenomen neurologic. Iar creierul face mult mai multe lucruri decât să proceseze imagini.

În funcție de zona cerebrală implicată, aura poate afecta sensibilitatea, limbajul, echilibrul, orientarea spațială sau chiar capacitatea de a controla anumite mișcări. Unele persoane experimentează furnicături care încep într-un deget și urcă lent spre braț și față. Altele observă amorțeli temporare într-o parte a corpului. Există pacienți care au dificultăți în a găsi cuvintele potrivite sau care știu exact ce vor să spună, dar nu reușesc să formuleze propozițiile așa cum și-ar dori.

Pentru cineva care nu a mai trecut niciodată printr-o astfel de experiență, aceste simptome pot fi terifiante. Nu seamănă cu ceea ce oamenii își imaginează atunci când aud cuvântul „migrenă”. Seamănă mai degrabă cu descrierile unor afecțiuni neurologice grave.

În cazul meu, aura nu a însemnat întotdeauna doar lumini sau defocalizare vizuală. Au existat momente în care senzația dominantă era aceea că lumea nu mai funcționează exact așa cum ar trebui. Uneori imaginea devenea neclară. Alteori apăreau simptome neurologice mult mai greu de explicat celor din jur. Tocmai această varietate m-a făcut să înțeleg cât de limitată este imaginea populară a aurei.

Mai există și o altă problemă creată de acest mit. Persoanele care nu experimentează simptome vizuale pot să nu recunoască aura atunci când apare. Dacă te aștepți ca aura să însemne exclusiv lumini și pete colorate, este posibil să nu faci legătura dintre migrenă și o amorțeală progresivă, o dificultate de vorbire sau o senzație ciudată de dezechilibru.

Neurologii clasifică aura în mai multe categorii. Cea mai frecventă este aura vizuală, dar există și aură senzitivă, aură de limbaj, aură motorie și alte forme mai rare. Toate fac parte din aceeași familie de simptome neurologice temporare care apar în contextul migrenei.

Poate că cel mai important lucru de reținut este că aura nu trebuie privită ca o problemă a vederii, ci ca o manifestare a modului în care creierul procesează informațiile într-un anumit moment. Uneori efectele sunt vizibile cu ochiul liber. Alteori sunt resimțite în cuvintele care nu mai vin, în senzațiile care apar fără explicație sau în semnalele pe care corpul pare să le transmită într-o limbă pe care nu o înțelegi încă.

Tocmai de aceea două persoane cu aură pot avea experiențe complet diferite și, totuși, să vorbească despre aceeași manifestare neurologică. Aura nu înseamnă doar ceea ce vezi. Uneori înseamnă ceea ce simți, ceea ce nu mai poți spune sau ceea ce corpul tău încearcă să îți comunice pentru câteva minute înainte ca furtuna să înceapă.

Mitul 3: Dacă ai aură, urmează obligatoriu o durere de cap

Realitate

Dacă ar fi să aleg un mit care surprinde cel mai bine cât de imprevizibilă poate fi migrena, acesta ar fi. Mulți oameni cred că aura este doar semnalul de alarmă care anunță apropierea durerii. În această imagine simplificată, lucrurile par să urmeze o ordine clară: apare aura, apoi începe durerea de cap.

În realitate, creierul nu respectă întotdeauna acest scenariu.

Da, pentru multe persoane aura apare înaintea unui atac migrenos și este urmată de durere. Tocmai de aceea este considerată una dintre fazele clasice ale migrenei cu aură. Problema este că această succesiune nu este obligatorie și nici universală.

Există persoane care experimentează aură și apoi dezvoltă o durere de cap tipică migrenei. Există persoane la care durerea începe înainte ca aura să se termine. Există persoane care au aură în timpul atacului. Și există persoane care experimentează aură fără să dezvolte deloc durere de cap.

Da, ai citit bine.

Poți avea aură fără migrenă dureroasă.

Această formă este cunoscută sub numele de migrenă cu aură fără cefalee sau, uneori, migrenă silențioasă. Pentru cineva care nu știe că există această posibilitate, experiența poate fi extrem de confuză. Apar lumini sclipitoare, pete oarbe, furnicături, amorțeli sau dificultăți de vorbire, însă durerea de cap pe care persoana o așteaptă nu mai vine.

Tocmai această lipsă a durerii îi face pe mulți oameni să nu asocieze simptomele cu migrena. În lipsa unei explicații, încep să se întrebe dacă nu este vorba despre o problemă oculară, o tulburare neurologică sau o afecțiune vasculară.

În cazul meu, unul dintre lucrurile care au întârziat înțelegerea aurei a fost tocmai lipsa unei relații constante cu durerea. Uneori simptomele vizuale erau urmate de migrenă. Alteori nu. Uneori apăreau și dispăreau fără ca restul atacului să se materializeze. Mult timp am avut impresia că sunt fenomene separate, fără să realizez că făceau parte din același proces neurologic.

Acest lucru este important și pentru persoanele care trăiesc deja cu migrenă. Faptul că într-o zi aura este urmată de durere nu înseamnă că același lucru se va întâmpla de fiecare dată. Migrena nu este o boală care respectă întotdeauna aceleași reguli, iar simptomele pot varia de la un atac la altul.

De fapt, tocmai această variabilitate este unul dintre motivele pentru care migrena este atât de greu de explicat celor care nu o trăiesc. Oamenii se așteaptă ca o boală să fie predictibilă. Să urmeze un tipar clar. Să ofere aceleași simptome de fiecare dată.

Migrena rareori este atât de cooperantă.

Poate că cel mai important lucru de reținut este acesta: aura și durerea de cap sunt adesea legate, dar nu sunt inseparabile. Aura poate anunța un atac. Poate însoți un atac. Sau poate apărea singură, fără ca durerea să își facă vreodată apariția.

Iar pentru persoana care o experimentează pentru prima dată, această posibilitate poate face diferența dintre panică și înțelegerea a ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Mitul 4: Dacă ai slăbiciune într-o parte a corpului, este obligatoriu AVC

Realitate

Puține simptome neurologice sperie mai tare decât senzația că o parte a corpului nu mai funcționează așa cum ar trebui.

Un braț care devine brusc greu. O mână care pare să nu mai răspundă la comenzi. O jumătate de față care începe să amorțească. Cuvinte care refuză să iasă așa cum le-ai gândit. Pentru majoritatea oamenilor, aceste manifestări sunt asociate imediat cu un accident vascular cerebral. Și este firesc să fie așa.

Problema este că există și o formă rară de migrenă care poate produce simptome extrem de asemănătoare.

Se numește migrenă hemiplegică și reprezintă una dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute forme de aură. În timpul unui astfel de episod, persoana poate experimenta slăbiciune musculară temporară într-o parte a corpului, amorțeli, furnicături, dificultăți de vorbire, tulburări de vedere și alte simptome neurologice care pot imita aproape perfect un AVC.

Pentru cineva care trece prin această experiență pentru prima dată, diferența este imposibil de făcut acasă.

De fapt, acesta este și motivul pentru care medicii insistă asupra unui lucru extrem de important: orice simptom neurologic nou, sever sau neobișnuit trebuie evaluat medical de urgență.

În cazul meu, prima migrenă hemiplegică nu a început cu o durere de cap.

A început cu o cană.

O țineam în mână și, la un moment dat, am auzit-o lovindu-se de podea. Pentru câteva secunde am fost convinsă că încă o țin. Creierul meu nu procesase încă faptul că degetele nu mai făceau ceea ce credeam eu că fac.

Apoi au apărut amorțeala maxilarului, dificultățile de vorbire și senzația că ceva este profund în neregulă. Nu m-am gândit la migrenă. Nu m-am gândit la aură. M-am gândit la AVC.

Am chemat medicul. Am plecat cu ambulanța la spital. Mi s-a făcut un CT. Iar rezultatul a arătat că nu exista niciun accident vascular cerebral.

Abia atunci am aflat că migrena poate face asemenea lucruri.

Experiența nu m-a făcut să tratez mai puțin serios simptomele neurologice. Din contră. M-a făcut să înțeleg cât de important este să nu presupui niciodată că știi cauza unui simptom nou. Chiar și persoanele diagnosticate de ani de zile cu migrenă trebuie să solicite evaluare medicală atunci când apare ceva diferit de experiențele lor obișnuite.

Migrena hemiplegică este rară. Majoritatea persoanelor cu migrenă nu o vor experimenta niciodată. Dar existența ei demonstrează un lucru fascinant și, în același timp, tulburător: creierul este capabil să genereze simptome care seamănă izbitor cu cele ale unor afecțiuni neurologice grave.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care migrena continuă să fie atât de greu de explicat celor care nu o trăiesc. Uneori nu înseamnă doar durere. Uneori înseamnă câteva minute sau câteva ore în care propriul corp pare să uite regulile după care a funcționat toată viața.

Și tocmai de aceea merită să tratăm cu respect orice simptom neurologic nou, indiferent dacă avem sau nu un diagnostic de migrenă.

Mitul 5: Aura apare la fiecare atac de migrenă

Realitate

Dacă ai căutat vreodată informații despre migrenă, este foarte posibil să fi rămas cu impresia că aura și migrena merg întotdeauna împreună. În multe articole, animații și reprezentări grafice, atacul migrenos pare să înceapă invariabil cu lumini sclipitoare, linii în zig-zag sau alte simptome vizuale spectaculoase.

Realitatea este mult mai puțin previzibilă.

În primul rând, majoritatea persoanelor cu migrenă nu experimentează aură la fiecare atac. De fapt, chiar și în rândul celor diagnosticați cu migrenă cu aură, simptomele nu apar neapărat de fiecare dată. O persoană poate avea zece atacuri de migrenă și să experimenteze aură doar înaintea unuia sau a două dintre ele.

Acesta este unul dintre motivele pentru care mulți pacienți sunt surprinși atunci când aura apare pentru prima dată după ani întregi de migrenă. Ei presupun că, dacă nu au avut niciodată simptome vizuale sau senzitive înainte, nu le vor avea niciodată. Creierul nu este însă obligat să respecte aceste așteptări.

Există persoane care trăiesc ani întregi cu migrenă fără să experimenteze vreodată aură. Există persoane care au avut aură doar de câteva ori în viață. Există persoane la care aura apare frecvent și altele la care este atât de rară încât aproape uită că există.

Mai mult, nici aceeași persoană nu experimentează întotdeauna aceeași aură. Un episod poate începe cu lumini sclipitoare. Altul poate include o pată oarbă. Altul poate aduce furnicături sau dificultăți de vorbire. Tocmai această variabilitate face ca aura să fie atât de greu de descris și de înțeles.

În cazul meu, au existat perioade în care simptomele vizuale păreau să apară mai frecvent și perioade în care migrena venea fără niciun avertisment vizibil. Uneori observam senzația aceea ciudată că ceva se mișcă la marginea câmpului vizual. Alteori atacul începea fără niciunul dintre semnalele cu care mă obișnuisem.

Poate că acesta este unul dintre cele mai frustrante aspecte ale migrenei: lipsa predictibilității. Dacă fiecare atac ar urma exact același tipar, probabil ne-ar fi mai ușor să ne pregătim pentru el. În realitate, migrena este o afecțiune care își schimbă adesea regulile pe parcurs.

Din punct de vedere medical, acest lucru este perfect normal. Aura reprezintă doar una dintre manifestările posibile ale migrenei. Ea poate apărea la unele atacuri și poate lipsi complet la altele. Prezența sau absența ei nu face migrena mai puțin reală și nici nu schimbă natura neurologică a bolii.

Poate că cel mai important lucru de reținut este acesta: dacă ai avut aură o dată, nu înseamnă că o vei avea la fiecare atac. Și dacă nu ai avut niciodată aură până acum, nu înseamnă că nu ai putea experimenta una în viitor.

Migrena nu citește manualele. Iar uneori tocmai această capacitate de a ne surprinde este ceea ce o face atât de dificil de înțeles și de explicat.

Mitul 6: Aura durează doar câteva minute

Realitate

Dacă ai căuta o definiție scurtă a aurei, ai găsi probabil informația că aceasta durează, în mod obișnuit, între 5 și 60 de minute. Este o afirmație corectă din punct de vedere medical. Problema este că mulți oameni o interpretează ca pe o regulă rigidă și ajung să creadă că orice experiență care nu se încadrează perfect în acest interval nu poate fi aură.

Creierul este însă mai puțin disciplinat decât ne-am dori.

În cele mai multe cazuri, simptomele aurei apar treptat și se dezvoltă progresiv pe parcursul mai multor minute. O pată luminoasă poate începe ca un punct discret și se poate extinde lent. O zonă încețoșată poate părea că se deplasează prin câmpul vizual. O furnicătură poate porni din vârful degetelor și poate urca spre braț și față. Tocmai această evoluție graduală este una dintre caracteristicile clasice ale aurei.

Totuși, experiența subiectivă a timpului este adesea diferită.

Când în câmpul tău vizual apar lumini pe care nu le poți explica sau când cuvintele încep să se ascundă exact în momentul în care ai nevoie de ele, câteva minute pot părea o eternitate. Mulți pacienți își amintesc episodul ca fiind mult mai lung decât a fost în realitate, tocmai pentru că atenția lor este concentrată complet asupra simptomelor.

Există și situații în care simptomele par să se prelungească. Uneori o manifestare vizuală este urmată de alta. Alteori aura se suprapune cu începutul durerii de cap, ceea ce face dificilă delimitarea exactă a momentului în care se termină o fază și începe alta. Pentru persoana care trăiește experiența, totul poate părea un singur episod continuu.

În cazul meu, una dintre cele mai frustrante caracteristici ale aurei a fost tocmai această senzație de timp suspendat. Atunci când imaginea începea să se defocalizeze sau când aveam impresia că ceva se mișcă permanent la marginea privirii, nu mă gândeam la minute. Mă gândeam doar la momentul în care lucrurile aveau să revină la normal.

Mai există și o altă sursă de confuzie. Uneori oamenii includ în durata aurei și simptomele care o preced sau o urmează. Oboseala, dificultățile de concentrare, senzația de „ceață cerebrală” sau anxietatea provocată de episod pot continua mult după ce manifestările neurologice propriu-zise au dispărut. Astfel apare impresia că aura a durat ore întregi, deși simptomul neurologic central a fost prezent doar o fracțiune din acest timp.

Din punct de vedere medical, aura are de obicei o durată limitată și temporară. Dar experiența trăită de pacient este rareori atât de matematică. Ceea ce contează nu este doar numărul de minute măsurate pe ceas, ci și felul în care acele minute sunt percepute.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care aura este atât de greu de explicat celor care nu au trecut niciodată prin ea. Pentru observatorul din exterior, poate părea un episod scurt. Pentru persoana care îl trăiește, poate fi suficient de lung încât să îi schimbe complet cursul zilei.

Aura nu este definită doar de durata ei. Este definită de ceea ce se întâmplă în acele minute și de felul în care creierul transformă, temporar, modul în care percepem lumea din jurul nostru.

Mitul 7: Toate persoanele au aceleași simptome vizuale în aură

Realitate

Dacă ai căuta pe internet imagini care ilustrează aura migrenoasă, ai putea ajunge foarte ușor la concluzia că toată lumea vede același lucru: linii în zig-zag, modele strălucitoare în formă de fulger sau acele desene colorate care seamănă cu un caleidoscop spart.

Realitatea este mult mai diversă.

De fapt, două persoane cu aură pot avea experiențe vizuale complet diferite și ambele să fie perfect compatibile cu diagnosticul de migrenă cu aură.

Unele persoane văd lumini sclipitoare sau puncte luminoase care apar și dispar. Altele observă pete oarbe care par să șteargă temporar porțiuni din câmpul vizual. Există oameni care descriu imagini deformate, linii care par ondulate, obiecte care își schimbă dimensiunea sau zone care devin brusc neclare. Pentru alții, lumea pare pur și simplu mai greu de focalizat, fără să existe o imagine spectaculoasă pe care să o poată descrie.

În cazul meu, aura nu semăna aproape deloc cu desenele pe care le vedeam în articolele medicale.

Uneori apăreau lumini discrete. Alteori aveam senzația că ceva se mișcă permanent la marginea câmpului meu vizual. Întorceam capul instinctiv, convinsă că există o persoană, un obiect sau o umbră care mi-a atras atenția. Nu era nimic acolo. În alte episoade, imaginea începea să se defocalizeze treptat, ca și cum cineva ar fi modificat reglajele unui aparat foto fără să mă anunțe.

Mult timp nu am asociat aceste manifestări cu aura tocmai pentru că nu semănau cu ceea ce mă așteptam să văd.

Acesta este unul dintre motivele pentru care multe persoane nu își recunosc simptomele. Se așteaptă la o anumită imagine și ignoră tot ceea ce nu se încadrează în ea.

Mai există și diferențe legate de intensitate. Pentru unele persoane, aura este discretă și ușor de ignorat. Pentru altele, afectează suficient de mult vederea încât cititul, condusul sau utilizarea unui ecran devin imposibile până la dispariția simptomelor.

Chiar și aceeași persoană poate experimenta tipuri diferite de aură de-a lungul vieții. Un episod poate începe cu o pată luminoasă. Altul cu o zonă încețoșată. Altul cu senzația că obiectele se mișcă în periferia câmpului vizual. Creierul nu produce întotdeauna aceeași reprezentare a aurei.

Din punct de vedere neurologic, acest lucru are sens. Simptomele depind de regiunile cerebrale implicate în acel moment și de modul în care activitatea electrică modificată se propagă prin cortexul cerebral. Cu alte cuvinte, două persoane pot experimenta același fenomen biologic, dar îl pot percepe în moduri complet diferite.

Poate că acesta este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem învăța despre aură: nu există o imagine universală.

Există experiențe comune, există tipare descrise de mii de pacienți și există manifestări care apar mai frecvent decât altele. Dar nu există o singură versiune „corectă” a aurei.

Creierul fiecăruia spune povestea în felul său. Iar uneori această poveste începe cu zig-zaguri luminoase. Alteori începe cu o pată oarbă. Iar alteori începe cu senzația ciudată că ceva se mișcă permanent la marginea privirii, deși acolo nu este absolut nimic.

Mitul 8: Aura este întotdeauna inofensivă

Realitate

La prima vedere, acest mit pare să fie opusul fricii pe care o au mulți oameni atunci când experimentează aură pentru prima dată. După ce află că simptomele sunt asociate cu migrena și nu cu un accident vascular cerebral sau cu o altă afecțiune gravă, apare uneori tendința de a merge în extrema cealaltă și de a considera că orice aură este automat lipsită de importanță.

Realitatea este mai nuanțată.

În majoritatea cazurilor, aura este temporară și se remite complet fără a lăsa sechele. Simptomele apar, evoluează pe parcursul mai multor minute și dispar apoi de la sine. Tocmai această reversibilitate este una dintre caracteristicile definitorii ale aurei migrenoase.

Dar faptul că un simptom este temporar nu înseamnă că trebuie ignorat.

Există două motive importante pentru care acest mit poate deveni periculos.

Primul este că nu orice simptom neurologic este automat aură. Dacă o persoană dezvoltă pentru prima dată în viață tulburări de vedere, dificultăți de vorbire, slăbiciune musculară sau alte manifestări neurologice, este esențială evaluarea medicală. Simptome care seamănă cu aura pot apărea și în alte afecțiuni, unele dintre ele necesitând intervenție rapidă.

Al doilea motiv este legat de impactul real pe care aura îl poate avea asupra siguranței și activităților cotidiene.

Chiar dacă nu produce leziuni permanente, aura poate transforma temporar activități obișnuite în situații riscante. Cititul poate deveni dificil atunci când cuvintele dispar din câmpul vizual. Mersul poate deveni mai nesigur dacă apar amețeli sau tulburări de orientare. Iar condusul poate deveni o provocare serioasă atunci când imaginea începe să se defocalizeze sau când apar pete oarbe.

Îmi amintesc perfect episoadele în care aveam senzația că lumea din fața mea își pierde claritatea. Nu era o pierdere completă a vederii. Nu era întuneric. Era ceva mai greu de explicat: imaginea refuza pur și simplu să rămână stabilă și clară. În astfel de momente nu conta că simptomele erau temporare. Conta faptul că trebuia să mă opresc din ceea ce făceam și să aștept să treacă.

Mai există și o altă dimensiune a problemei: impactul emoțional.

Pentru cineva care nu a experimentat niciodată aură, primele episoade pot fi extrem de înspăimântătoare. Chiar și după ce primești diagnosticul corect, este dificil să rămâi complet calm atunci când vederea se modifică brusc, când cuvintele par să dispară sau când corpul începe să transmită semnale pe care nu le înțelegi pe deplin.

Din punct de vedere medical, majoritatea episoadelor de aură sunt benigne și reversibile. Dar asta nu înseamnă că sunt lipsite de consecințe, că trebuie ignorate sau că nu merită investigate atunci când apar pentru prima dată sau când se schimbă semnificativ față de experiențele anterioare.

Poate că formularea cea mai corectă ar fi aceasta: aura este de obicei temporară și reversibilă, dar nu trebuie nici banalizată, nici ignorată.

Între panică și nepăsare există un spațiu mult mai sănătos: informarea. Iar atunci când înțelegi ce se întâmplă în creierul tău, este mult mai ușor să reacționezi cu luciditate atunci când lumea începe, pentru câteva minute, să arate diferit.

Mitul 9: Dacă ai aură pentru prima dată, nu trebuie să mergi la medic

Realitate

Poate că niciun alt mit din acest articol nu are potențialul de a crea atât de multe probleme ca acesta.

După ce află că aura este o manifestare cunoscută a migrenei, unele persoane ajung să creadă că orice simptom vizual sau neurologic nou poate fi pus automat pe seama acesteia. În realitate, lucrurile nu sunt atât de simple.

Aura poate explica multe simptome. Dar nu poate fi folosită ca explicație universală pentru orice.

Atunci când o persoană experimentează pentru prima dată în viață lumini sclipitoare, pete oarbe, amorțeli, dificultăți de vorbire, slăbiciune musculară sau alte simptome neurologice, este important să solicite evaluare medicală. Motivul este simplu: există și alte afecțiuni care pot produce manifestări asemănătoare, iar unele dintre ele necesită diagnostic și intervenție rapidă.

Din perspectiva pacientului, diferențele nu sunt întotdeauna evidente.

Dacă nu ai mai avut niciodată aură și, dintr-odată, observi că o parte din câmpul vizual dispare, că nu mai găsești cuvintele potrivite sau că o mână pare să nu mai răspundă normal la comenzi, nu ai cum să știi cu certitudine ce se întâmplă. Tocmai de aceea medicina nu recomandă autodiagnosticarea unor simptome neurologice noi.

În cazul meu, prima migrenă hemiplegică a fost suficient de convingătoare încât să mă facă să cred că fac un accident vascular cerebral. Și nu am fost singura. Mulți pacienți cu migrenă hemiplegică ajung la Urgențe convinși că se confruntă cu o problemă neurologică majoră.

Privind în urmă, nu regret niciun moment faptul că am cerut ajutor medical.

Dimpotrivă.

Atunci când apar simptome neurologice noi, scopul nu este să demonstrezi că este ceva grav. Scopul este să te asiguri că nu este.

Mai există un aspect important. Chiar și persoanele care au deja un diagnostic de migrenă trebuie să fie atente la schimbările semnificative ale simptomelor lor. Dacă aura începe să arate diferit decât de obicei, dacă durează neobișnuit de mult sau dacă apar manifestări pe care nu le-ai mai experimentat niciodată, este prudent să discuți cu medicul care te urmărește.

Migrena este o afecțiune neurologică complexă, dar existența unui diagnostic anterior nu înseamnă că toate simptomele viitoare trebuie atribuite automat acesteia.

Poate că cel mai sănătos mod de a privi lucrurile este acesta: cunoașterea aurei ar trebui să reducă panica, nu vigilența.

Este util să știm că migrena poate produce lumini sclipitoare, pete oarbe, furnicături, amorțeli sau dificultăți de vorbire. Dar este la fel de important să știm că orice simptom neurologic nou merită evaluat corespunzător.

Între alarmism și nepăsare există o cale de mijloc: informarea și consultul medical atunci când situația o cere. Iar atunci când vine vorba despre creier, este întotdeauna mai bine să verifici o dată în plus decât să presupui că știi deja răspunsul.

Mitul 10: Aura este rară și neobișnuită

Realitate

Dacă ai experimentat vreodată aură, există șanse mari să fi avut impresia că faci parte dintr-un grup foarte mic de oameni. Este o reacție perfect normală. La urma urmei, senzația că apar lumini sclipitoare fără explicație, că o parte din câmpul vizual dispare temporar sau că imaginea începe să se comporte ciudat nu pare deloc o experiență obișnuită.

Și totuși, aura este mult mai frecventă decât cred majoritatea oamenilor.

Se estimează că aproximativ un sfert până la o treime dintre persoanele cu migrenă experimentează aură la un moment dat în viață. Asta înseamnă zeci sau chiar sute de milioane de oameni la nivel mondial. Din această perspectivă, aura este departe de a fi o curiozitate neurologică rară.

Problema este că despre ea se vorbește surprinzător de puțin.

Atunci când oamenii descriu migrena, discuția se concentrează aproape întotdeauna asupra durerii. Este firesc. Durerea este partea cea mai vizibilă și cea mai ușor de înțeles. În schimb, simptome precum petele oarbe, furnicăturile, dificultățile de vorbire sau senzația că lumea se mișcă altfel decât ar trebui sunt mai greu de explicat și, uneori, mai greu de crezut pentru cei care nu le-au experimentat niciodată.

Tocmai această lipsă de vizibilitate creează impresia că aura este rară.

Mai există și un alt motiv. Multe persoane nu realizează că au avut aură. Dacă simptomele sunt discrete, dacă nu sunt urmate de durere sau dacă apar doar ocazional, ele pot fi puse pe seama oboselii, a stresului, a problemelor de vedere sau pur și simplu a unei zile mai proaste. Uneori trec ani întregi până când cineva face legătura dintre aceste experiențe și migrenă.

În cazul meu, au existat episoade pe care nu le-aș fi numit niciodată aură la momentul respectiv. Lumini discrete. Defocalizarea imaginii. Senzația că ceva se mișcă permanent la marginea câmpului vizual. Mi-au trebuit ani și multe informații pentru a înțelege că toate făceau parte din aceeași poveste.

Acesta este unul dintre motivele pentru care educația despre migrenă este atât de importantă. Cu cât înțelegem mai bine aura, cu atât mai puțini oameni vor ajunge să creadă că sunt singurii care trec prin astfel de experiențe.

Poate că simptomele aurei sunt neobișnuite. Poate că sunt suficient de ciudate încât să te facă să verifici de două ori dacă ceea ce vezi este real. Poate că sunt suficient de înfricoșătoare încât să te facă să cauți răspunsuri în miezul nopții pe internet.

Dar asta nu înseamnă că sunt rare.

În realitate, milioane de oameni din întreaga lume au privit la un moment dat aceeași lumină care nu exista, aceeași pată care părea să șteargă o parte din lume sau aceeași imagine care refuza să rămână clară.

Diferența este că mulți dintre ei nu știau încă faptul că experiența lor avea un nume. Iar acel nume este aură migrenoasă.

📝 Din jurnalul unei suferinde de migrenă: Era mereu ceva care se mișca la marginea privirii

Mult timp am fost convinsă că problema este în jurul meu, nu în creierul meu. Întorceam capul brusc pentru că aveam senzația că cineva a trecut prin dreptul ușii. Ridicam privirea din calculator convinsă că am surprins o mișcare în lateral. Verificam geamurile, perdelele care se unduiau ușor de la curent, umbrele proiectate pe perete și reflexiile din monitor. De fiecare dată ajungeam la aceeași concluzie: nu era nimic acolo. Și totuși, senzația persista cu încăpățânare, ca și cum o parte a creierului meu continua să insiste că văzuse ceva ce restul realității refuza să confirme.

La început s-a întâmplat atât de rar încât nici nu i-am acordat prea multă importanță. Am pus totul pe seama oboselii, a stresului, a orelor petrecute în fața ecranelor și a ritmului alert în care trăiam. Mi-am spus că probabil am nevoie de mai mult somn, de mai puțină cafea sau de câteva zile în care să nu mă mai uit obsesiv la monitor. Explicațiile păreau rezonabile și, pentru o vreme, m-am mulțumit cu ele. Numai că episoadele au continuat să apară, iar odată cu ele au venit și alte manifestări pe care nu mai reușeam să le ignor.

Uneori vedeam lumini sclipitoare care apăreau pentru câteva clipe și dispăreau înainte să le pot analiza cu adevărat. Alteori imaginea începea să se defocalizeze lent, aproape imperceptibil la început, ca și cum cineva ar fi modificat discret reglajele lumii din jurul meu. Nu era o pierdere completă a vederii și nici întunericul pe care mi l-aș fi imaginat dacă cineva mi-ar fi descris aceste simptome. Era ceva mult mai subtil și tocmai de aceea mai greu de înțeles. Obiectele erau încă acolo, doar că păreau să își piardă contururile clare, iar creierul meu trebuia să depună un efort suplimentar pentru a interpreta ceea ce vedea.

Partea cea mai ciudată era că nimic din toate acestea nu semăna cu imaginea pe care o aveam despre migrenă. Când auzi cuvântul „migrenă”, te gândești aproape instinctiv la durere. Te gândești la o persoană care stă într-o cameră întunecată, cu draperiile trase și cu mâinile apăsate la tâmple. Nu te gândești la umbre care nu există, la mișcări inexistente surprinse în colțul ochiului sau la senzația tulburătoare că propriul creier modifică discret realitatea pentru câteva minute. Nu te gândești că ai putea petrece ani întregi încercând să înțelegi niște simptome care par să nu se potrivească nicăieri.

Ani la rând nu am știut că toate aceste experiențe aveau un nume. Le-am tratat ca pe niște întâmplări izolate, fără legătură între ele. Abia mai târziu am aflat că făceau parte din același fenomen neurologic și că există un cuvânt surprinzător de scurt pentru ceva atât de greu de descris: aură. Când am descoperit asta, nu am simțit doar ușurare. Am simțit și o formă de uimire. Cum era posibil ca un simptom atât de straniu, atât de greu de explicat și atât de înfricoșător uneori să fie, de fapt, cunoscut și experimentat de milioane de oameni?

Privind în urmă, cred că partea cea mai dificilă nu a fost simptomul în sine. Nu luminile. Nu defocalizarea. Nu senzația că ceva se mișcă permanent la marginea privirii. Cea mai grea a fost incertitudinea. Întrebarea permanentă dacă ceea ce trăiesc este normal, dacă este grav, dacă va trece și dacă va reveni. Pentru că atunci când lumea începe să arate diferit, chiar și pentru câteva minute, nu îți pierzi doar claritatea imaginii. Îți pierzi pentru o vreme și sentimentul că înțelegi ce se întâmplă cu tine.

Abia după ce am început să citesc mai mult, să discut cu medici și să înțeleg mai bine mecanismele migrenei am realizat că nu eram singură. Că există milioane de oameni care au întors capul după o mișcare care nu exista. Că există oameni care au privit aceeași lumină imposibilă, aceeași pată care părea să șteargă o parte din lume sau aceeași imagine care refuza să rămână clară. Și că mulți dintre ei au trecut prin aceeași confuzie, aceeași teamă și aceeași nevoie de răspunsuri.

Poate că acesta este unul dintre motivele pentru care am vrut să scriu acest articol. Pentru că undeva, cineva citește acum aceste rânduri și încearcă să înțeleagă exact ceea ce am încercat și eu să înțeleg ani la rând. De ce apar luminile. De ce imaginea se schimbă fără avertisment. De ce pare că există mereu ceva care se mișcă la marginea privirii. Și, mai ales, de ce toate aceste experiențe aparent fără legătură fac parte, de fapt, din aceeași poveste numită migrenă cu aură.

Ce merită să reții

După ce am demontat aceste zece mituri, rămân câteva idei esențiale pe care mi-aș fi dorit să le cunosc încă de la primele episoade de aură. Mi-ar fi economisit multe ore de îngrijorare, multe căutări pe internet la miezul nopții și multe momente în care am încercat să găsesc explicații acolo unde nu aveam încă suficiente informații.

  • Aura este un simptom neurologic, nu o problemă a ochilor. Deși multe manifestări sunt vizuale, originea lor se află în creier și în modul în care acesta procesează temporar informațiile.
  • Aura nu înseamnă întotdeauna lumini sclipitoare sau zig-zaguri. Pentru unele persoane poate însemna pete oarbe, imagini deformate, defocalizare vizuală sau senzația că există mișcare la marginea câmpului vizual.
  • Aura poate afecta mult mai mult decât vederea. Furnicăturile, amorțelile, dificultățile de vorbire și alte simptome neurologice fac parte din experiența multor pacienți.
  • Nu toate persoanele cu migrenă experimentează aură. Iar dintre cele care o experimentează, multe nu o au la fiecare atac.
  • Aura poate apărea și fără durere de cap. Existența simptomelor neurologice nu garantează că va urma obligatoriu o migrenă dureroasă.
  • Migrena hemiplegică poate imita simptomele unui accident vascular cerebral. Tocmai de aceea simptomele neurologice noi sau neobișnuite trebuie evaluate medical.
  • Nu există o singură formă de aură. Două persoane pot avea experiențe complet diferite și totuși să vorbească despre aceeași manifestare neurologică.
  • Majoritatea episoadelor de aură sunt temporare și reversibile. Totuși, asta nu înseamnă că trebuie ignorate sau tratate cu superficialitate.
  • Orice simptom neurologic nou merită discutat cu un medic. Cunoașterea migrenei nu trebuie să înlocuiască evaluarea medicală atunci când situația o cere.
  • Înțelegerea aurei reduce frica. Simptomele pot rămâne neplăcute sau surprinzătoare, dar devin mai puțin înspăimântătoare atunci când înțelegi ce se întâmplă în creierul tău.

Poate că cel mai important lucru pe care l-am învățat despre aură este că nu reprezintă o iluzie și nici o exagerare. Este modul în care creierul își semnalează, pentru câteva minute, propria vulnerabilitate. Iar atunci când înțelegi acest lucru, luminile, petele, umbrele și senzațiile ciudate nu mai par la fel de misterioase ca înainte.

Bibliografie

Acest articol a fost documentat folosind surse medicale și organizații recunoscute internațional în domeniul neurologiei și al migrenei.

Clasificări și ghiduri medicale

Organizații și centre specializate în migrenă

Instituții medicale

Date epidemiologice și statistici globale

Continuă seria

Dacă în primul articol am vorbit despre migrenă, iar în acesta am explorat lumea stranie și fascinantă a aurei, în partea următoare vom merge și mai departe în teritoriul simptomelor neurologice.

10 mituri despre migrenă pe care le cred chiar și oamenii care suferă de ea

Vom vorbi despre amorțeli, furnicături, dificultăți de vorbire, probleme de memorie, vertij, confuzie și alte manifestări care îi fac uneori pe pacienți să creadă că se confruntă cu o afecțiune mult mai gravă. Vom descoperi de ce migrena poate imita alte boli neurologice și ce se întâmplă cu adevărat în creier atunci când corpul pare să uite, pentru câteva minute sau câteva ore, regulile după care a funcționat întotdeauna.

Pentru că, așa cum am învățat deja, migrena este mult mai mult decât o durere de cap. Iar uneori, cele mai greu de explicat simptome sunt și cele mai importante de înțeles.

Facebook Comments

Similar Posts