Am mers să ascult muzică și am ajuns să văd sunete. La SIMULTAN XXI

Am fost invitată la SIMULTAN Festival XXI și, recunosc, era cam greu să spun „nu” unei invitații care aduce la aceeași masă tehnologia, sunetul, experimentul și felul în care percepem lumea din jurul nostru. Sunt lucruri care mă interesează din ce în ce mai mult, așa că o ediție de festival construită în jurul artei sonore și experimentale mi-a stârnit imediat curiozitatea.

Așa că am ajuns la MX – Muzeul Corneliu Mikloși să văd despre ce este vorba. Nu știam exact la ce să mă aștept, dar am înțeles destul de repede că aici nu prea merge cu rețeta clasică de festival: vii, te uiți, asculți, bifezi și pleci. La SIMULTAN trebuie să fii puțin mai disponibil pentru surprize. Și, eventual, să accepți că s-ar putea să pleci de acolo cu mai multe întrebări decât aveai când ai intrat. Ceea ce, până la urmă, nu e chiar rău.

Un festival în care sunetul devine imagine

Pentru că SIMULTAN XXI nu este un festival de muzică în sensul clasic, în care te așezi, asculți și, eventual, încerci să pari foarte concentrat în timp ce te întrebi ce a vrut să spună artistul prin acel sunet. 😄 Aici sunetul face ceva mai mult decât să umple un spațiu. Devine material de construcție pentru imagini, forme, ritmuri, spații și chiar conversații. Este, de fapt, o invitație de a asculta lumea puțin altfel și de a fi atent la lucrurile pe lângă care trecem de obicei fără să le auzim cu adevărat.

„Ce pierdem când totul devine perfect?”

Ediția din acest an pornește de la o întrebare care mi-a rămas în minte: „Ce pierdem când totul devine perfect?”

Și mi se pare o întrebare foarte potrivită pentru perioada în care trăim. Avem fotografii din ce în ce mai clare, sunete din ce în ce mai pure, tehnologie din ce în ce mai performantă și, teoretic, soluții din ce în ce mai eficiente pentru aproape orice. Noi, între timp, ne încăpățânăm să vrem și mai mult. Claritate, viteză, precizie, control și, dacă se poate, un buton de „undo” și pentru deciziile luate prost, nu doar pentru documentele din Word.

SIMULTAN propune însă să ne uităm puțin și la ce se întâmplă atunci când lăsăm lucrurile neterminate, imperfecte, experimentale, când nu avem toate răspunsurile și nici nu ne grăbim să le inventăm.

Când sunetul îți construiește o formă în minte

Iar după ce am început să mă plimb prin instalații, am înțeles că tema nu este doar ceva scris frumos în descrierea festivalului. O simți efectiv în experiență.

Una dintre primele instalații care m-a făcut să mă opresc este cea în care combinațiile sonore construiesc în mintea celui care ascultă o formă geometrică aflată într-o continuă mișcare. Nu ai în față o formă pe care să o privești propriu-zis și, totuși, după câteva momente începi să o vezi cu ochii minții. Sunetul îți construiește o imagine pe care ochii nu o primesc, dar creierul pare perfect dispus să o inventeze.

Și, evident, aici mintea mea nu putea să rămână la simplul „wow, ce interesantă instalație”. Ar fi fost prea simplu și, sincer, prea puțin Patricia. 😄 În câteva secunde am ajuns la numerologie.

Pentru că, dincolo de forma geometrică pe care o simți și aproape că o vezi în propria imaginație, m-a fascinat combinația invizibilă de numere, frecvențe și vibrații care face posibilă o asemenea experiență. Orice vibrație sonoră are în spate o caracteristică matematică, iar tocmai această întâlnire dintre sunet și matematică m-a dus imediat cu gândul la proiectul pe care îl dezvoltăm în cadrul Oxford Numerology Research Institute, în zona arhitecturii vibraționale.

Probabil că acesta este unul dintre avantajele — și, uneori, dezavantajele — de a fi Patricia Lidia: poți să intri într-o instalație sonoră și să ieși de acolo cu o idee despre numerologie. 😄 Recomand, așadar, să nu mă lăsați singură prea mult prin muzee, pentru că există riscul să mă întorc cu tot felul de conexiuni pe care nimeni nu le-a cerut.

Dincolo de glumă, mi s-a părut fascinantă întâlnirea dintre sunet, matematică, vibrație, geometrie și percepție. Instalația nu îți pune o imagine în fața ochilor și nu îți spune ce trebuie să vezi. Îți oferă sunetul, iar restul îl construiești singur, undeva între urechi și imaginație. Și poate că tocmai aici este una dintre frumusețile experienței: pentru câteva momente, nu mai ești doar spectator, ci participi la construirea lucrării.

Când inginerul electronist din mine se întoarce la viață

O altă instalație care mi-a plăcut enorm este „Mutații tehno-naturale”, realizată de Andrei Tudose / Marginal.

Aici m-am întâlnit cu o parte din mine pe care, poate, nu o mai scot atât de des la plimbare: inginerul electronist. Există lucruri de care, probabil, nu scapi niciodată, indiferent câți ani trec și câte drumuri profesionale mai apar. Pentru mine, unul dintre ele este fascinația pentru tehnologie și întrebarea aceea care apare aproape automat: dar dacă am putea să facem lucrurile altfel?

Instalația explorează relația dintre rețele naturale, rețele construite și rețele tehnologice, iar ideea de a genera și colecta energie din mediul înconjurător m-a prins tocmai prin simplitatea și caracterul ei neconvențional.

Mi se pare fascinant când tehnologia nu vine cu încă un aparat pe care trebuie să-l cumperi, să-l încarci, să-i faci update și, eventual, să-i cauți aplicația după ce ai uitat unde ai pus manualul, ci încearcă să lucreze cu ceea ce există deja în jurul nostru.

De aici am ajuns, inevitabil, la una dintre preocupările mele mai vechi: sustenabilitatea și dorința de a trăi cu ceva mai puțin consumerism.

Nu mă văd renunțând definitiv la tehnologie și mutându-mă într-o cabană din pădure. Mai ales că, dacă ajung în cabana aceea, primul lucru pe care probabil îl voi întreba este parola de Wi-Fi. 😄

Dar ideea de a folosi mai inteligent resursele pe care le avem deja, de a găsi soluții simple și de a pune tehnologia în relație cu natura, nu împotriva ei, mi se pare cu adevărat interesantă.

Poate că tocmai asta mi-a plăcut la instalație: nu vorbește despre tehnologie ca despre o colecție de lucruri tot mai sofisticate pe care trebuie să le adăugăm vieții noastre, ci deschide o discuție despre cum am putea folosi ceea ce există deja într-un mod diferit. Iar pentru fostul inginer electronist din mine, aceasta este o invitație destul de greu de ignorat.

Mi-a plăcut tocmai această schimbare de perspectivă: tehnologia nu mai apare aici ca promisiunea unui viitor în care totul este mai performant, ci ca un teritoriu în care putem experimenta alte moduri de a produce, de a folosi și de a înțelege energia.

Și apoi apar semințele…

„Răsărituri în formare”, instalația de sunet a Mădălinei Ciocanu, m-a făcut mai întâi să zâmbesc și abia apoi să mă gândesc la cât de mult sens poate avea o idee care, la prima vedere, pare aproape prea simplă.

Punctul de plecare este un ritual pe care îl cunoaștem foarte bine: oameni care stau împreună, mănâncă semințe de floarea-soarelui și povestesc despre toate cele. Despre politică, probleme sociale, ce s-a mai întâmplat prin oraș, despre viață și despre lucruri care, în mod normal, n-ar avea nicio șansă să ajungă într-o galerie de artă.

Adică o conversație care poate începe cu „Ai auzit ce a mai făcut X?” și, după suficiente semințe, ajunge fără probleme la situația geopolitică mondială. La noi, aparent, nu există subiect care să nu poată fi abordat cu o pungă de semințe în mână.

Numai că aici intervine sunetul. Ritmul spartului semințelor devine parte din piesa sonoră, iar pauzele și intervențiile sunt construite în relație cu acest ritm.

Ceea ce, la prima vedere, pare o idee simpatică și puțin absurdă începe să aibă foarte mult sens atunci când îi înțelegi mecanismul. Un sunet pe lângă care trecem fără să-l băgăm în seamă devine important, un gest cotidian devine material artistic, iar o conversație obișnuită poate deveni compoziție. Dintr-odată, nici semințele nu mai sunt doar semințe.

Și mi-a plăcut tocmai această transformare: felul în care festivalul te face să fii atent la lucruri pe care, în mod normal, le lași să treacă pe lângă tine.

Poate că asta este una dintre marile frumuseți ale artei sonore: după ce începi să asculți cu adevărat, lumea din jur nu mai sună chiar la fel.

Ce pierdem când totul devine perfect?

Poate că aici se află una dintre cheile întregii ediții SIMULTAN XXI.

Tema „Against Resolution: Unfinished Thinking / Undisciplined Art” vorbește despre fricțiune, imperfecțiune și proces într-o perioadă în care tehnologia ne împinge permanent spre rezoluții mai mari, fidelitate mai bună, eficiență și rezultate tot mai precise.

Organizatorii vorbesc despre soluții nestandardizate, despre procese aflate în continuă desfășurare și despre libertatea de a pune sub semnul întrebării practicile de creație deja consacrate.

Și cred că tocmai asta mi-a plăcut cel mai mult: festivalul nu pare preocupat să îți explice ce trebuie să înțelegi. Îți oferă niște experiențe și te lasă să vezi unde te duc ele.

Pe mine, o instalație m-a dus la numerologie și arhitectură vibrațională, alta m-a întors la originile mele de inginer electronist și la preocuparea pentru sustenabilitate, iar alta m-a făcut să mă gândesc la câtă muzicalitate există în gesturile noastre obișnuite.

Probabil că altcineva va pleca de acolo cu totul altceva. Și cred că exact aici stă farmecul unei experiențe de genul acesta: nu există o singură interpretare pe care trebuie să o identifici ca să poți spune că ai „înțeles” expoziția.

Poți să nu înțelegi imediat, poți să râzi, poți să te gândești la matematică într-un loc în care ai venit să asculți sunete sau, pur și simplu, poți să te lași purtat de experiență fără să simți nevoia să-i găsești imediat o concluzie.

Până la urmă, nu orice experiență culturală trebuie să se termine cu o concluzie bine ambalată.

Sâmbătă, tramvaiul devine studio de radio

Iar sâmbătă, tramvaiul devine studio de radio.

„Adevăruri în mișcare” se desfășoară într-un tramvai istoric al Muzeului Corneliu Mikloși. Între 14:00 și 18:00, tramvaiul se transformă într-un studio de radio comunitar, în care artiști, jurnaliști, cercetători și oameni din Timișoara se întâlnesc pentru povești și interviuri, înregistrări de teren și lucrări sonore despre memorie, cunoaștere locală și felul în care informația circulă prin oraș.

Eu am botezat deja mental evenimentul „bârfă în tramvai”, pentru că uneori acesta este cel mai simplu mod de a explica o idee care, în realitate, este mult mai complexă.

Dincolo de glumă, proiectul ridică întrebări foarte actuale despre cum ascultăm, cum transmitem informația și cum ajunge ceea ce știm de la un om la altul.

Pe acesta chiar vă invit să-l descoperiți singuri. Unele experiențe sunt mai interesante atunci când nu știi dinainte exact ce vei găsi și nu primești, înainte să ajungi acolo, instrucțiunile de utilizare.

Ce mai puteți vedea la SIMULTAN XXI

SIMULTAN Festival XXI are loc între 24 și 27 septembrie 2026, la MX – Muzeul Corneliu Mikloși, în fostul depou de tramvaie din Timișoara, iar programele colaterale continuă până pe 4 octombrie.

Programul principal aduce împreună instalații sonore și video, prezentări, audiții, proiecții și live performance-uri, așa că poți veni pentru o instalație, poți rămâne la o prezentare și, dacă te prinde atmosfera, poți ajunge să pleci târziu în noapte.

De ce cred că merită să mergeți

Merită să veniți chiar dacă nu vă considerați oameni „de artă experimentală”. Poate tocmai pentru că nu știți exact ce să așteptați.

SIMULTAN XXI nu îți cere să ai un vocabular sofisticat despre instalații sonore, tehnologie sau artă contemporană. Îți cere, în fond, doar să fii curios și să accepți să privești și să asculți lucrurile dintr-un unghi puțin diferit.

Eu am mers să ascult și am ajuns să văd sunetul. Am ajuns să mă gândesc la numere, vibrații, electricitate, sustenabilitate și la semințe de floarea-soarelui transformate în ritm. Ceea ce demonstrează, încă o dată, că dacă mă lași suficient de mult într-un spațiu de artă experimentală, există șanse foarte mari să pleci de acolo cu cel puțin trei idei pentru alte proiecte. 😄

Dincolo de toate acestea, am rămas cu sentimentul că SIMULTAN XXI este o experiență culturală pe care merită să o trăiești înainte să încerci să o explici.

Poate că unele lucruri chiar nu trebuie rezolvate și nici traduse imediat în cuvinte. Unele trebuie doar ascultate, privite și lăsate să producă în tine ceva ce încă nu știi să numești.

Mergeți să-l descoperiți

SIMULTAN XXI este o experiență nouă, inedită, care trebuie trăită, nu doar povestită.

Așa că, dacă sunteți în Timișoara în perioada următoare, mergeți la MX. Luați-vă timp, plimbați-vă prin instalații, ascultați, puneți întrebări și lăsați-vă surprinși.

Poate veți descoperi și voi că uneori urechea poate vedea lucruri pentru care ochii nu au nevoie de imagini.

Programul complet și toate detaliile sunt disponibile pe simultan.org/2026.