Eu și sportul – o poveste fără happy end (dar cu multe lecții învățate în beneficiul lu’ fii-miu). Pledoarie pentru sport de echipă
Nu am fost niciodată genul sportiv. Îmi amintesc cum încercam să mă „fac nevăzută” la orele de educație fizică din școală. Iar de săli de sport… ce să mai zic? Nu sunt deloc client fidel. Ultima mea aventură la sală s-a terminat cu o pneumonie zdravănă, de m-a ținut pe tușă luni bune. Pură coincidență, desigur. Dar, hai să fim serioși, cine mai crede în coincidențe și nu în semne? (Subsemnataaaaa!)
Dar viața are darul de a te surprinde. Eric face baschet de aproape 2 ani și înot de 7. De când a început cu baschetul, am intrat și eu, fără voie, în lumea sportului de echipă. Își dorește performanță, asta e clar. Pasiunea lui se vede de la o poștă. Dar știu că drumul e lung și deloc ușor. Pot apărea o mulțime de piedici pe parcurs, iar eu sunt conștientă că, pentru orice cioară, puiul ei e porumbel. Așa că nu mă grăbesc să spun dacă are sau nu „talent înnăscut”. Dar dacă mă întrebi pe mine, îl are.
„Mami, când o să joc în NBA, tu o să stai în primul rând la fiecare meci, nu?” Promit să stau în primul rând la fiecare meci, prezentare sau orice îți va da viața!…
Totuși, dincolo de talent, sportul de echipă aduce niște beneficii incredibile. Le văd clar, cu ochii mei, în fiecare săptămână.
De ce merită să-ți înscrii copilul la un sport de echipă?
- Mișcare constantă, cu antrenori care știu ce fac
Când vezi cum antrenorul ține copiii în mișcare, fără pauze lungi și fără scuze, parcă-ți vine să te ridici și tu de pe bancă. Însă, din fericire pentru mine, impulsul masochist ține puțin, continui să stau liniștită cu ceaiul în față, la masă. - Disciplină în teren și în afara lui
Pe teren, înveți să respecți reguli, să-ți asculți colegii și să ai grijă la timpul altora. Surprinzător, lecțiile astea nu rămân doar la antrenamente. Se văd și acasă, la teme, în rutina zilnică. - Prietenii și amintiri de neuitat
Prieteniile care se leagă în vestiar, la meciuri sau în cantonamente sunt speciale. E ceva magic în momentele alea de adrenalină și bucurie împărtășită.
- Independență și responsabilitate
Să pleci într-o tabără sportivă nu înseamnă doar sport. Înseamnă să-ți faci bagajul singur, să ai grijă de echipament, să știi unde ți-ai pus șosetele. Iar toate astea îl fac pe copil să fie mai ordonat și mai atent. - Performanțe școlare mai bune
Nu mi-aș fi imaginat asta, dar, de când are 3-4 antrenamente pe săptămână și meciuri în weekend, Eric s-a disciplinat și la teme. Știe că, dacă nu le face la after-school, acasă nu mai e timp. Iar asta l-a făcut mai organizat. - Toleranță la frustrare
Aici e cel mai mare câștig. Învățăm împreună că nu totul iese bine din prima. E greu să ratezi coșuri, să faci greșeli de pasare, dar antrenamentele și meciurile îl ajută să accepte că uneori pierzi. Iar asta e o lecție uriașă pentru viață.
Cum m-am schimbat eu ca părinte de sportiv
Sportul copilului te schimbă și pe tine, părintele. Pe mine m-a învățat să fiu mai reținută, mai răbdătoare și mai empatică. Am învățat să-mi impun niște reguli clare, pe care mi le repet la fiecare meci și antrenament:
- Nu comentez la meciuri.
Știu cât de ușor e să te lași prins de emoții și să te trezești țipând: „Hai, mai repede, aleargă!” Dar nu o fac. Știu că nu e despre mine, ci despre el. Așa că mă abțin (deși uneori îmi vine să mă urc pe pereți). - Nu intervin peste antrenor.
Da, mi-ar plăcea să joace mai mult, să fie „pe teren” mai des, dar am înțeles că antrenorul știe mai bine. El îi vede la antrenamente, știe cât efort au depus și are o strategie clară. Eu trebuie să-mi țin gura. - Respect adversarii.
Asta o învățăm împreună. Dacă adversarii au o fază bună sau o tactică interesantă, o admirăm. O discutăm, o analizăm, iar eu mă asigur că Eric înțelege că adversarii nu sunt „dușmani”, ci oameni de la care ai ce învăța. - Mergem la meciuri de profesioniști.
De fiecare dată când avem ocazia, mergem la meciuri mari, de profesioniști. Ne așezăm în tribună, urmărim, analizăm și învățăm. E o experiență care îi deschide ochii și îi arată cum arată performanța adevărată.
Un gând pentru părinții care au copii sportivi
Dacă ai un copil care face sport, amintește-ți mereu că scorul e mai puțin important la vârsta asta. Știu că ne bucurăm de pozele cu medalii, dar nu uita să postezi și momentele de efort, momentele grele, momentele în care copilul învață să nu renunțe. Alea sunt lecțiile adevărate. Alea construiesc caracter. Rezistența la eșec, fair-play-ul și munca în echipă sunt mai valoroase decât o medalie de aur.
Dacă ai un copil care nu practică sport, gândește-te să-l duci măcar să vadă un antrenament, un meci. Lasă-l să trăiască atmosfera din tribună, să simtă vibrația terenului, să-și audă inima bătând mai tare la fiecare pasă. Cine știe, poate chiar o să vrea să încerce.
Nu e nevoie să fii tu sportivul familiei. Copilul tău poate fi. Iar tu poți fi suporterul care îl încurajează fără să țipe, părintele care îl însoțește la meciuri, nu antrenorul de ocazie care dă lecții de pe margine.
Sportul e mai mult decât alergare și coșuri marcate. E despre efort, disciplină, prietenie și, mai ales, despre a învăța să pierzi fără să te dai bătut.
Și poate, cine știe, în final, câștigăm cu toții.
Facebook Comments