Reflecții de la jumătatea anului: evaluarea obiectivelor și pregătirea viitorului
Te-ai întrebat vreodată cum să-ți evaluezi progresul pe parcursul anului și să-ți planifici viitorul? Să vezi cum stai cu evoluția obiectivelor tale? Ei bine, mi-am gândit să-ți împărtășesc procesul meu, pe care l-am dezvoltat de-a lungul anilor.
Dacă îți amintești, anul trecut am lansat ghidul Alchimia manifestării dorințelor
Unul din pașii esențiali în atingerea succesului este evaluarea periodică a progresului personal și profesional. Este un moment bun să analizezi ce obiective ți-ai propus, care dintre acestea au fost atinse, care încă sunt relevante și la care ar trebui să renunți.
În ceea ce mă privește, încep prin a-mi reaminti obiectivele pe care le-am stabilit la începutul anului. Nu doar niște dorințe generale, ci obiectivele care sunt ancorate în misiunea mea personală, în „de ce”-ul meu. În esență, scopul meu este să contribui la o lume mai bună, ajutând oameni să se cunoască mai bine și să învețe să folosească timpul în mod eficient. Iar misiunea mea personală este un stil de viață echilibrat, să lucrez mai puțin și să câștig cât mai mult, pentru a-mi permite flexibilitate și călătorii inițiatice minunate alături de oamenii speciali din viața mea.
În general, mă folosesc de diagramele din ghid, pe care le-am perfecționat de-a lungul anilor, ca să se potrivească cât mai bine nevoilor mele.
După aceea, mă uit la acțiunile pe care le-am întreprins în această jumătate de an pentru a îndeplini acest obiectiv. De exemplu, câte persoane am ajutat prin Reiki, câte femei am mentorat în organizare și planificare, câte articole am scris sau care este stadiul în care se află cărțile la care lucrez.
De asemenea, evaluez starea obiectivelor pe care aș dori să le păstrez pentru a doua jumătate a anului și cum pot să îmbunătățesc activitățile care mă ajută în îndeplinirea obiectivelor personale și de business. Ce schimbări pot aduce, ce strategii noi pot implementa?
Următorul pas este să analizez resursele de care dispun și de ce resurse aș putea avea nevoie pentru a-mi îndeplini misiunea. Resursele pot fi bani, timp, ajutor de la alții sau chiar un boost de energie și motivație.
Apoi, mă gândesc la oamenii care mă însoțesc pe acest drum. Este important să ne exprimăm recunoștința pentru persoanele care ne-au ajutat să creștem și să ne dezvoltăm. Să ne aducem aminte de oamenii minunați pe care i-am întâlnit și care ne-au influențat în bine. Iar uneori, acolo unde simt, le transmit recunoștința mea, fie la telefon, în scris sau printr-un mic cadou.
La final, mă gândesc la rezultatele pe care sper să le obțin până la sfârșitul anului și mă asigur că acestea sunt în linie cu obiectivele pe termen lung. Acest proces de recitire a obiectivelor și planurilor îmi oferă o perspectivă nouă și mă ajută să îmi amintesc că rezultatele vin atunci când suntem cu adevărat dornici de ele și când facem tot posibilul pentru a le obține. Când suntem aliniați cu dorințele noastre și lucrăm în direcția atingerii lor.
În retrospectivă, dacă anul trecut a fost unul dificil și fără rezultate extraordinare, 2023 este deja unul dintre cei mai buni ani ai mei. Am avut o serie de realizări de care sunt mândră. Mi-am triplat veniturile lunare din afacerea mea, am petrecut timp de calitate alături de familie și am planificat vacanțe minunate.
Și, știi ceva? Casa noastră prinde contur. Deja mă văd plimbându-mă prin ea, gătind, aranjând lucrurile. Îmi umple inima de bucurie și recunoștință.
Sunt profund recunoscătoare pentru ce sunt, ce am și că pot ajuta și alți oameni să își transforme potențialul și timpul în performanță și productivitate!
Așa că, îți recomand să încerci și tu să faci un bilanț la jumătatea anului. Sunt curioasă cum te-ai simți după un astfel de exercițiu și aștept să îmi împărtășești gândurile tale.
Și dacă ești gata să spargi barierele și să faci din 2023 cel mai bun an al tău de până acum… ghidul meu poate fi soluția ta!
Conform experților, oamenii sunt mai motivaţi să își seteze obiective în zile care au semnificație aparte pentru ei. Dacă îți dorești să îți atingi realizarea obiectivelor, viselor și dorințelor, să ai abundența și prosperitatea ce îți sunt drept divin, profitând de magia legii atracției, vizionării, panoului dorințelor, atunci acest ghid este pentru tine!
… ca să poți acționa curajos atunci când oportunitățile apar…
… ca să-ți îndeplinești visurile…
Ți-am pregătit cel mai complex și complet ghid practic spre manifestarea energetică a dorințelor tale cu ajutorul panoului dorințelor!
Este fierbinte, arde, frige, însă nu are gură să strige! Așa că te așteaptă pe tine să îl remarci!
Facebook Comments