Cu pixul spre viitor – Piesă de teatru în 3 acte și un epilog cu gust amar despre digitalizare

Piesă de teatru în 3 acte și un epilog cu gust amar despre digitalizare

Comedie digital-rurală cu gust de ștampilă, file dactilografiate și promisiuni cu click dreapta.

ACTUL I: „Click pe hârtie, dragă Leano!”

Decor: Primăria Comunei Fundul de Deal. Clădire din piatră, vopsită în portocaliu electoral, cu termopane puse doar pe fațadă. Pe peretele principal, stă atârnată o stema a țării, strâmbă ca o poziție de somn greșită, iar sub ea, într-un gest de ecumenism digital, icoana Sfântului Digitalis, patronul imprimantelor fără toner și al rețelelor Wi-Fi căzute. Pe biroul primarului – o cruce de lemn, o mapă de piele scorojită, un telefon Nokia cu antenă, și o plăcuță pe care scrie cu markerul: „Dom’ Primar Iacob Cârnațu – om de voință și voinicie”.

Scena 1: „Click pe hârtie, dragă Leano!”

Dom’ Primar (cu alură de revoluționar de secol digital, ridică solemn telefonul cu butoane și îl ține în fața unei camere video care nu e pornită, dar care „filmează în suflet”): Dragi fundăldeleni, distinși cetățeni ai glorioasei noastre comune! Astăzi, 7 iunie, dată care va rămâne în calendarul progresului local, Fundul de Deal pășește, cu fruntea sus și cu routerul într-o mână, în mileniul trei! Am semnat cu mândrie și cu pixul cu cap de bour protocolul de digitalizare cu Partidul Progresului Pășunist – filiala Techno-Mioritică, ramura cu rădăcini în viitor și servere în podul primăriei. De azi, orice cetățean va putea să trimită cereri, reclamații, pomelnice, cereri de ajutor social și rețete de cozonac… online! ONLINE, dragii mei!

Coana Leana (secretară cu rang de relicvă sacră, poartă o vestă tricotată cu floricele și ochelari cu sfoară. Strânge la piept o agendă de piele scorojită de vreme și, probabil, de sfințenie birocratică): Dom’ primar, io am scris tot în caietul ăsta cu mâna mea, cu stiloul cu rezervă – caligrafie clasică, după abecedarul din ‘62. Am dat cu puțin parfum de trandafiri, că am învățat de la nepoată că documentele digitale trebuie să aibă și emoție! Am copiat cererile, am dublat adeverințele, am lăsat și loc pentru ștampile… cum e procedura noastră. Apoi le-am băgat la scaner și, Doamne-ajută, am tras de cablu până s-a luminat imprimanta! Zic că merge.

Dom’ Primar (se așază teatral pe scaunul său care scârțâie a răspundere și revoluție. Apasă cu gesturi largi tastele telefonului ca pe butoane de lift rural): Așa! Să vadă lumea că nu suntem mai prejos decât ăia din satul vecin, care cică au deja site și aplicație mobilă, dar nu știu nici cum se pornește. Noi, Fundul de Deal, avem click. Nu știu unde-i, că io n-am găsit butonu’, da’ sigur îl avem! E acolo, în sistem, în aer… în vibrație!

Din fundul sălii, unde oile stau legate în fața ferestrei deschise, apare Costică Vicele. Poartă o vestă de lână, cu o broșă care zice „Ziceți NU la roboți!” și ține în mână un fluier ciobănesc cu antenă GPS montată.

Costică Vicele (cu suspiciune existențială): Bravo, dom’ primar! Să vină digitalizarea peste noi! Și după aia ne trezim că ne bagă și cipuri, și parole, și aplicații care ne măsoară pulsul când pasc vacile! Să nu ziceți că n-am avertizat, că am visat aseară că Alexa îmi vorbea din sobă…

se lasă o tăcere solemnă, urmată de…
SLOW CLAP ironic, lent și răsunător, dinspre Costică.
(clap… clap… clap… – ecoul bate în tavanul cu igrasie și speranțe.)

Scena 2: „Fișierul de la icoană”

Decor: Sala de ședințe a primăriei – îmbibată de solemnitate și miros de mucegai încrustat în arhivă. Pe biroul lung al consiliului: dosare legate cu sfoară, o tavă cu cornulețe uscate de la ședința trecută și un laptop prăfuit, folosit ca suport pentru scrumiera domnului primar. În fundal, o fereastră deschisă lasă să se audă un cântec nostalgic de cuc și behăitul intermitent al unei oi derutate. Pe un perete, o icoană digitalizată – o poză cu Sfântul Gheorghe scanată și laminată, alături de o listă de parole scrisă pe hârtie igienică, lipită cu scotch.

Dom’ Primar (cu un aer de războinic digital care n-a învins, dar nici nu se predă): Coano Leano, e timpul să prezentăm și prototipul digital. Să vadă cetățenii noștri lumina de la capătul cablului USB!

Coana Leana (se ridică, își scutură fusta, scoate dintr-o mapă un dosar elegant, inscripționat cu carioca: „E-governare”): Aici este primul document trimis de noi… prin e-mail. L-am bătut frumos la tastatură – litere mari, cu bold, și i-am pus și borderou, cum scrie la regulament. Când n-am mai găsit fontul Arial, am tras o poză la hârtie și-am trimis-o pe WhatsApp, că mi-a zis fata părintelui că merge.

Costică Vicele (privind suspicios, de parcă hârtia aceea ar putea exploda): Și de unde știți că n-a intrat și CIA pe linie? Că la câtă informație e acolo, poate i-ați zis și despre vaca lui badea Mitru care-i ilegală, că-i pe pajiște comunală!

Dom’ Primar (ignorând cu dibăcie, ridică o hârtie și o flutură teatral): Uite, doamnă, fișierul digitalizat: „Cerere pentru mutarea cotețului în lateralul grajdului”. O scrisoare de suflet, cu diacritice, trimisă prin cloud-ul părintelui care are netul mai bun ca noi!

Țața Paulina (intră în sală, cu un coș de ouă sub braț și un aer confuz dar entuziast): Săr’mâna! Am venit și eu, că m-ați trecut la pilot digital. Zice nepoată-mea că-s beta tester. Io zic la toată lumea că-s… bețiv tester. E bine, nu?

Dom’ Primar (zâmbind larg, cu ochii umezi de mândrie provincială): Țațo Paulino, tu ești puntea noastră între generații! O să primești parola de la primărie și o poză de profil. Poți să-ți faci cont pe ClickBook, să postezi când mergi la biserică și să ceri autorizație pentru varză murată.

Costică Vicele (închizând ochii, ridicând fluierul ciobănesc cu antenă): Suntem pierduți. Ne vor lua oile, ne vor lua mințile… și le vor transforma în… PDF-uri! Și dacă mi se întoarce capra în XML? Ce fac atunci? O mai mulg sau o export?

Coana Leana (calmă, dar cu înțelepciunea femeii care a scos mii de copii xerox): Io zic să păstrăm și varianta scrisă. Să nu ne prindă viitorul fără rezerve la pix.

(Se lasă din nou o liniște grea. Din difuzoarele agățate deasupra tabloului cu președintele, se aude un pingde Windows XP. Toți se opresc.)

Dom’ Primar (ridicându-se încet, solemn, cu voce gravă): Asta e… semnalul de conectare. Intrați în rețea! E ora progresului! Să fim demni, să fim digitali… dar să nu uităm: ștampila noastră e sfântă!

(Toți se înclină ușor spre laptopul închis, ca în fața unei icoane bizantine moderne.)
Cortina coboară ușor, nu pe scenă, ci peste creierul colectiv al Fundului de Deal, conectat la digitalizare… dar doar prin cablu analog.

Scena 3: „Parola și revelația”

– în care parola devine mister de stat, aplicația nu pornește, iar sistemul se resetează prin rugăciune.

Decor: Un colț mai retras al primăriei, denumit cu vopsea pe perete „Centrul de Date și Idei Digitale”. O masă lungă, acoperită cu mușama imprimată cu cireșe, susține:

• un laptop adus de la nepotul Coanei Leana (scrie cu pixul pe capac: Lenova)
• o cutie cu CD-uri inscripționate de mână (Windows 98, Marian Mexicanu Live, Primăria-ntr-un Click – BETA)
• o cană de ceai rece cu un stick USB în ea
• o cruce mică din aluminiu, sprijinită pe modem

Dom’ Primar (cu gesturi largi, agitat, în fața laptopului): Azi, cetățeni ai progresului, vom instala aplicația! Da, da! S-a lucrat la ea în București, cu bani europeni și cu suflet mioritic! Să zică cine-o zice, dar noi… suntem în cloud!

Coana Leana (căutând în poșetă, cu mișcări de vrăjitoare IT care invocă discheta sacră): Am aici CD-ul cu programul… scrie pe el Clickbook. Nu știu dacă-i original, că mi l-a dat băiatu’ de la alimentară, da’ mi-a zis că merge și pe calculator și pe cuptoru’ cu microunde.
Dom’ Primar (punând CD-ul în unitate, cu precizie de preot care introduce sfântul mir în raclă): Merge! Merge! Se învârte! E semn! Se încarcă viitorul!

Laptopul (scoate un sunet suspect, apoi apare pe ecran mesajul: Instalare eșuată. Lipsă fișier: .speranța.dll”)

Costică Vicele (din umbră, cu ochii mari, ținând în mână o săpăligă din lemn pe post de baton de protecție digitală): V-am zis eu! A intrat ceva în sistem! N-are fișierul speranței! Nu-i viitor, e un virus de la Bruxelles! Așa începe! Azi lipsă fișier, mâine lipsă suflet!5

Țața Paulina (frecând cu batista ecranul laptopului, ca pe oglinda din dulap): Dați-mi parola, să încerc și eu! Că mi-a zis nepoată-mea că dacă pui parola în locul potrivit, ți se deschide ușa și vezi și pensia!

Coana Leana (șoptind, ca-ntr-un ritual ocult): Parola e… mamaliga123. Cu litere mici, fără diacritice. Așa au zis tinerii din județ. Că așa se accesează sistemul… cu răbdare și făină.

(Toți se apropie solemn. Dom’ Primar tastează. Apare pe ecran un cerc care se învârte. Și se învârte. Și se învârte. Se oprește. Apoi reapare.)

Dom’ Primar (cu o voce sfântă): Asta e… procesarea. Sufletul digital are nevoie de timp. La noi, procesul e lent, dar… cu voință. E ca la varza murată – nu o grăbești, că fermentează greșit!

Costică Vicele (apucând fluierul cu ambele mâini): Cine are parola, are puterea! Parola e cheia! Dacă mă trezesc mâine cu oile înscrise în evidența digitală a impozitului pe suflet, io plec la munte și mă ascund sub brad!

Laptopul (după câteva bipuri de agonie, afișează în sfârșit: „Aplicația a fost instalată cu succes.”)

Toți (în cor, șoptind): Am intrat în sistem…

Dom’ Primar (ridicându-și mâna ca un păstor al tehnologiei): De azi, orice muritor din Fundul de Deal… are acces la cerere online! Avem conturi! Avem profiluri! Avem click-uri! Nu ne mai întoarce nimeni la scris cu creionul chimic!

Țața Paulina (cu ochi mari și voce tremurată): Și io pot să-mi pun poza cu găina la profil? Că așa m-a rugat fata, să fiu și io influencer…

(Se face liniște. Din colțul camerei se aude un ding– notificare de la aplicație: „Primăria Fundul de Deal vă urează bun venit în era digitală.”)

Costică Vicele (căzând în genunchi, suspinând): Ajutați-mă, că mă simt logat fără să vreau…

Cortina nu cade. Se descarcă. Cu 3% pe minut.

ACTUL II: „Printăm viitorul, dar mai cu grijă”

– în care tehnologia se împletește cu sarmaua și unde o cartelă SIM devine armă de apărare națională.

Decor: Biroul coanei Leana, alias centrul nervos al digitalizării rurale. Pe birou – un calculator CRT care zumzăie de la sine, ecranul arată un verde toxic, tastatura are 3 taste lipsă (inclusiv Enter, dar cine mai are nevoie?), iar imprimanta scoate sunete de fax combinat cu lătrat de câine. Miros în aer: toner ars, amestecat cu agheasmă și lavandă. Pe un raft, alături de bibliorafturi tricolore, tronează un abțibild care scrie cu litere oblice: „Digitalizare în derulare – vă mulțumim pentru răbdare!”

Scena 1: „Printăm viitorul, dar mai cu grijă”

(Intră ȚAȚA PAULINA, cu un borcan de murături ținut la piept, ca pe o icoană. Poartă broboadă cu fluturi și papuci de plastic cu șosetă de lână. Pe borcan – etichetă: „Castraveți murați în așteptare de net”)

Țața Paulina: Am venit, dom’ primar, cum am zis… după fibra aia! Că mi-a zis Dumitra, care are băiat în Spania, că dacă pui fibra lângă sobă și bagi și-un cablu de la fierul de călcat, merge netu’ în toată odaia. Până-n șură, dom’ primar!”

Dom’ Primar (sare de pe scaun ca și cum s-ar fi conectat la 220V direct din priză de promisiuni electorale.): Țațo! Paulino! Tu nu ești doar cetățean, tu ești model european de progres! Cetățean digital de Fundul de Deal! Dacă vrei, cu aplicația ‘Primăria-ntr-un click’, poți să trimiți o cerere pentru pensia de urmaș, să declari două găini și să soliciți ajutor pentru cazanul de țuică. Totul din… borcan! Tragi de capac, zici parola și… trimis!

Țața Paulina (privind în jur ca într-un vis cu extratereștri și dosare): Și unde dăm click, dom’ primar?… Pe borcan, pe sobă, pe cotoru’ de la varză?… Că io dacă apăs aiurea și trimit coliva la Agenția Spațială?!

(Intră COSTICĂ VICELE în goană, cu cămașa descheiată, oile legate cu sfoară în spate și o cartelă SIM lipită de frunte cu leucoplast.)

Costică Vicele (transpirat, panicat): Opriți tot! Nu trimiteți nimic! M-au urmărit dronii ieri! Eram la pășune, la valea Stufosului, și dintr-o dată… tăcere! Oile nu mai behăiau, doar una… s-a uitat fix la mine și a zis: ‘ok, Google!’

(Se face liniște. Se aud doar bipurile sinistre ale imprimantei care nu mai are hârtie, toner și nici chef de viață.)

Costică Vicele (continuând, cu privire rătăcită): Io zic să oprim aplicația. Opriți și borcanul. Că ăștia vor să ne facă… cetățeni artificiali! Am visat că eram logat. Cu tot cu animale!

(În colțul sălii, ca un spiriduș digital trimis de la județ, DOMNU’ DE LA JUDEȚ – un tip în vestă fluorescentă, cu ochelari VR și GoPro montat pe căciulă de cioban hipster – filmează scena cu satisfacție birocratică.)

Domnu’ de la Județ (notând în carnețel digital): Implementare în teren – succes parțial. Inteligența artificială e deja la păscut.

slow… clap… ironic… din partea domnului de la județ.
(clap… clap… clap… – ca un update care se blochează la 99%. În fundal, imprimanta scoate un suspin.)

Scena 2: „Softul cu mir și restart”

– în care calculatorul își dă duhul, sistemul se roagă, iar Coana Leana devine exorcist digital.

Decor: Același birou al Coanei Leana, dar cu un detaliu nou: deasupra imprimantei a fost agățată o cruciuliță din lemn, legată cu cablu USB. Pe birou, calculatorul CRT dă semne de demență senilă – ecranul clipește între ecran albastru și Ferma animalelor. Imprimanta nu mai scoate sunete, doar un huruit slab, ca o rugăciune mecanică.

Dom’ Primar (cu mâinile pe șolduri, privind laptopul ca pe o vacă bolnavă): Coano Leano, ce face sistemul? Merge? Sau iar a intrat în post?

Coana Leana (își face o cruce grăbită, apoi lovește ușor monitorul cu dosarul cu Cereri Diverse): A murit, dom’ primar. Cred că a obosit de atâtea fișiere… A dat eroare cu tot cu clickurile noastre. Uitați, zice aici: ‘Critical Failure: Prea multe cereri pe suflet de sistem’.

Costică Vicele (îngenuncheat în fața imprimantei, cu ochii în tavan): V-am zis eu! A fost prea multă tehnologie pentru sat! Sistemul s-a supărat! A simțit că n-are rost să trăiască printre murături și broșe cu antenă!

Dom’ Primar (tăcut câteva secunde, apoi cu înțelepciune teatrală): Tre’ să chemăm pe cineva… un specialist. Pe cineva care știe de… duhuri rele și de… drivere lipsă!

Țața Paulina (cu borcanul la subsuoară și un fir de ceapă verde ieșind din poșetă): Părintele! Să-l chemăm pe părintele! Că el are router la biserică și-a zis că poate descărca și rugăciuni în format .mp3!

Domnu’ de la Județ (ridicând privirea din tabletă, cu o expresie de superioritate entuziastă): Excelentă idee! Intervenție spiritual-tehnologică. Se practică în comunele pilot! Rugăciune cu actualizare de firmware!

(Intră PĂRINTELE IOANICĂ, învăluit în straie negre, dar cu o tabletă sub braț și crucea atârnată de un cablu de încărcare. Se oprește în dreptul calculatorului și începe să murmure o rugăciune improvizată.)

Părintele (cu gravitate): Doamne, dă sănătate sistemului acesta care slujește poporul…
Fă ca parola să nu se uite…
Fă ca imprimanta să scoată foi, nu suspine…
Și trimite un înger cu mouse fără fir, să ne arate calea… clickului drept…

(În timp ce părintele rostește rugăciunea, Coana Leana face o cruce pe tastatură și înfige stick-ul USB în unitate cu un gest ritualic. Brusc, calculatorul pornește, afișând: „Restoring previous session…”)

Toți (cu ochii cât cepele): S-a luminat! A pornit din nou! Aleluia digitală!

Dom’ Primar (cu lacrimi în colțul ochiului): Ăsta da miracol! Avem digitalizare cu har!

Costică Vicele (ridicându-se încet, ca de pe genunchi de la biserică): Am trăit să văd și asta: calculator înviat de popă! Să nu ziceți că n-am zis… Acuma sigur vine și Antena 3.

Domnu’ de la Județ (notând frenetic): Model replicabil. Recomandare: fiecare comună să aibă un preot-IT-ist de gardă, cu cruce de back-up și aplicație de dezinstalare a păcatului digital.

Părintele Ioanică (modest, dar cu autoritate): Nu-i meritul meu. E meritul echipei. Dumnezeu… și driverul de la tastatură wireless.

Scena se încheie cu toți în picioare, în jurul calculatorului funcțional, cântând spontan un imn rural al viitorului: „Clickul Domnului să fie cu noi…” Imprimanta scoate o foaie. Pe ea scrie: „Cerere aprobată. Ajutor pentru varză murată.”

Scena 3: „Instruire digitală cu lingura de lemn”

– în care sătenii învață să dea scroll, să acceseze formularul pentru porci și să posteze pe ClickBook… accidental.

Decor: Sala mare a Căminului Cultural, rebotezată temporar „Hub de învățare digitală rurală”. Pe scenă – o masă lungă, cu o față de masă de plastic și un videoproiector din 2007, legat cu bandă izolatoare. Proiecția este difuzată pe un cearșaf agățat între două steaguri tricolore. Pe scaune – câțiva săteni în vârstă, privind cu uimire în ecran. Fiecare are în față câte un laptop împrumutat (unele fără taste, altele fără șuruburi). În colț – un borcan cu castraveți cornișon și două furculițe: premiul pentru cel care înțelege cum se salvează un document în PDF.

Domnu’ de la Județ (cu entuziasm de consultant plătit la oră): Bună ziua, stimabililor! Astăzi vom învăța cum să navigăm în platforma ‘Primăria-ntr-un Click’ și cum să ne digitalizăm viața de zi cu zi. Haideți să începem cu ceva simplu… cum se pornește calculatorul.

Țața Paulina (ridică mâna, ținând un mouse cu fir în sus, ca pe un pește prins în baltă): E ăsta, nu-i așa? L-am pus în apă rece că se încălzea la mâini. Îl pornesc din coadă sau din ochi?

Costică Vicele (în fundul sălii, în poziție defensivă, cu fluierul pe genunchi și ochelari de soare): Să nu vă conectați la nimic! E o capcană! Odată ce-ți faci cont, îți vine și robotul acasă. Și te întreabă ce ai gătit. Dacă nu răspunzi, îți taie internetul și-ți vinde vaca la licitație virtuală!

Coana Leana (pășește între rânduri ca un sergent major blând, ținând o lingură mare de lemn): Țineți mâna pe touchpad, dar ușor, ca pe fruntea copilului când doarme. Scrollați cu degetu’, nu cu forța. Și nu apăsați prea tare, că iese din aplicație și vă bagă iar la început, la ‘Setări limbă și județ’.

Bădia Ghiță (82 de ani, șezând în primul rând, pe perniță): Io n-am ce căuta în aplicație. Am venit pentru cornișon. Da’ dacă tot sunt aici… unde pun cererea pentru reabilitarea șanțului?

Domnu’ de la Județ (cu calm de profesor de balet în fața unei echipe de rugby): Căutăm formularul de ‘Sesizări’. Clic pe butonul verde din colțul dreapta sus.

Țața Paulina (cu panică sinceră): Io l-am găsit! Dar am apăsat și s-a deschis și Facebooku’. Și cred că am postat rețeta de zacuscă la secțiunea ‘Urgențe’.

(În fundal, un sonor: ding-ding! Ecranul proiectat afișează: „Țața Paulina a încărcat o poză: Zacuscă pentru iarnă – fără conservant, doar cu suflet.”)

Costică Vicele (fierbând): E clar! Acu’ știe tot județul că ținem borcanele pe balcon! Mai lipsește să ne trimită UE inspecție la murături!

Dom’ Primar (intrat cu pași largi, cu un USB în mână și șapca pe ceafă): Ce faceți, dom’le, aici? Digitalizare sau picnic? Să nu uităm că fibra aia e de la partid! Dacă se face de râs, rămânem cu pliantele!

Coana Leana (cu demnitate funcționărească): E greu, dom’ primar. Nu poți băga 60 de ani de hârtie într-o aplicație cu un click. Tre’ și răbdare. Și… două linguri de lemn, în caz de stres.

Domnu’ de la Județ (scrie pe flipchart): Concluzii:
– Cetățenii au interacționat cu platforma.
– Au trimis un document (zacuscă).
– Sistemul funcționează în parametri… mioritici.

Scena se încheie cu Țața Paulina făcând un selfie cu borcanul, laptopul și părintele care apare în spate, făcând live pe TikTok de la biserică: „Slujba pentru conexiune stabilă”.

Epilog: Sloganuri cu voce de robot și suflet de cetățean

Cortina cade. Încet. Lent. Cu miros de toner și varză murată. Pe fundal – întuneric complet. Doar un difuzor bâzâie ușor. Din el, se aude o voce metalică, robotică, dar cu accent de Fundul de Deal.

VOCEA ROBOTICĂ DE CAMPANIE:
️ „Partidul Progresului Pășunist – filiala Techno-Mioritică vă urează… conectare ușoară și fără buffering!”
️ „Votează viitorul! Ia-ți parola, că-ți dăm net și pentru vecin!”
️ „Un porc în fiecare gospodărie. O aplicație în fiecare sobă!”
️ „Cu noi în frunte, primăria răspunde… și pe Messenger!”
️ „Ștampilează! Susține! Clickuiește! Viitorul se instalează cu restart!”
️ „Nu mai vrei dosar cu șină? Alege Platforma cu rădăcini în cloud și cruce pe server!”
️ „Un sat – o rețea. Un cetățean – un cont. Un gând – un PDF!”
️ „Cu fibra în sobă și speranța în modem!”
️ „Ajutorul de lemne vine direct în aplicație! Fără tăiat copaci. Doar cu download!”
️ „Dacă ești nehotărât, îți dăm noi parola! Votul tău, contul nostru!”
️ „Fundul de Deal – primul sat în care vaca are cont și porcul e urmărit prin GPS!”
️ „Ștampilează viitorul! Digitalizarea e ca dragostea: trebuie să te conectezi înainte s-o trăiești!”

(Vocea dispare în ecou, ca o aplicație închisă în fundal. Se aude doar un bip lung și prelung: semnal de modem dial-up din alte vremuri… Cortina rămâne trasă. Publicul așteaptă logarea în Actul III.)

ACTUL III: „Proces verbal de viitor”

– în care viitorul e scris cu pixul, scanat la biserică și salvat în .txt pe dischetă cu nădejde.

Decor: Sala de ședințe a primăriei Fundul de Deal. Pe pereți – steaguri vechi, unul cu o pată de borș de la hramul trecut. Hărți laminate cu zone de risc pentru ciulini și locuri unde „ar putea veni fonduri”. În față, o plasmă nefuncțională (marca Yamasuki), acoperită cu mileu croșetat. Pe ecran, în eternitate: „NO SIGNAL. Please reconnect.” Pe masă – o carafă cu apă, două pahare de plastic, un bol cu bomboane de nuntă expirate și un laptop închis, pus acolo doar „să dea bine la poze”.

Scena 1: „Proces verbal de viitor”

Domnu’ de la Județ (băgat într-un costum smart-casual urban, ochelari digitali pe nas, GoPro pe căciulă și tabletă cu amprentă facială. Se uită în jur ca într-un safari cu birocrați în loc de lei): Domnule primar, întreb punctual: ați implementat serviciile în cloud?

Dom’ Primar (umflat de mândrie, cu o alură de profet IT fără internet): Cum să nu, șefu’! La noi totu’ e-n nor! Nor de ploaie, nor de praf, nor de… dosare! Coana Leana le-a urcat pe toate la nivel superior. Direct în pod, sub folie, lângă sacii cu grâu. Se păstrează bine!

(Intră Coana Leana, gâfâind ușor, cu un teanc imens de hârtii legate cu sfoară de cânepă. Pe frunte – un plasture cu miros de camfor.)

Coana Leana: Sunt toate aici, dom’ de la județ. Cererile pentru certificate de deces, pentru adăposturi de curci, pentru subvenții la fân și pentru internetul ăla de pe sobă. Le-am scris de mână cu stiloul cu peniță fină, le-am scanat cu copiatoru’ de la părintele – ăla de scoate și icoane uneori – și le-am salvat frumos pe discheta de 1,44 MB. Am pus și o etichetă: ‘Digitalizare completă. Slavă ție, Doamne!’”

Domnu’ de la Județ (cu voce robotică, vorbind în metadate): Digitalizarea este completă. Satul Fundul de Deal a fost conectat… la speranță.

(Toți rămân nemișcați. În colțul camerei, un bec pâlpâie în ritmul TCP/IP.)

Costică Vicele (intră cu o frunză lată de brusture în loc de semnătură digitală, o ține solemn în buzunarul de la piept. Are pe umăr o pancartă pe care scrie „NU MAI SUPRIMAȚI CIOBANUL!”): Băi, băieți, ascultați-mă: și dacă vine robotu’ ăla de la București? O să pască el oile mele? Să mi le bage în cloud? Mă trezesc că mă loghez cu patalama la primărie și mă deloghez direct în groapă!

Țața Paulina (intră din lateral, cu borcanul de murături pitit în poșetă. Pe frunte – o bentiță pe care scrie „Cetățean Digital de Onoare” scris cu markerul. Are un telefon cu lanț de chei și o fotografie cu biserica lipită pe spate.): Auziți, domnilor… Să-mi dați parola de la net, că vreau să-mi pun o poză cu biserica pe… clickbook. Mi-a zis strănepoata că dacă bag #luminasfântă la poză, mă bagă Facebooku’ la înaintași cu influență!

(Se lasă o liniște stranie. Imprimanta tușește. Un fax pornește singur. Pe plasmă apare pentru o secundă sigla veche a primăriei, apoi ecranul se închide definitiv cu sunetul „bip-bop”.)
slow clap general.
Clap… clap… clap…
Domnu’ de la Județ filmează.
Costică plânge.
Țața Paulina scoate un selfie cu murătura.
Coana Leana pune sfoara pe teancul de dosare și îl mângâie.
Lumina cade pe un afiș prins cu piuneze de tablă: „În curând și Wi-Fi la groapa de gunoi.” (subtitlu: „Doar cu buletin și dovadă de domiciliu.”)

Scena 2: „Scrisoare către viitor. Nesemnată.”

– în care cetățenii Fundului de Deal reflectează la ce au devenit, ce au pierdut… și dacă mai au baterie.

Decor: Lumina e slabă, aproape de apus. Pe fundal, ecranul de plasmă clipește slab, într-un galben pal, ca un bec de veghe uitat. Pe perete, afișul cu „Wi-Fi la groapa de gunoi” flutură ușor, de parcă ar avea emoții. În sală, toți au rămas pe scaunele de lemn, într-o liniște de proces-verbal neterminat. Pe masă, între carafă și bomboane expirate, stă deschisă o agendă veche – cu titlul scris de mână: „Scrisori pentru viitor”.

Coana Leana (cu glas moale, cu ochii în gol, scriind cu pixul direct pe o coală A4): Dragă viitorule… Dacă primești scrisoarea asta, înseamnă că aplicația n-a mers. Noi am încercat. Am dat click, am tastat, am sperat. Am făcut tot ce-am putut. Dar uneori, sistemul se oprește, și nu pentru că n-ar vrea, ci pentru că s-a logat altcineva înainte.

Țața Paulina (sprijinită de borcan, cu telefonul în mână, dar ecranul e negru): Io cred că am rămas cu semnal doar în suflet. Mi s-a stins telefonul, da’ poza cu biserica e aici, în capul meu. Am vrut să fiu digitală, da’ cred că-s mai degrabă… sentimentală cu acces limitat.

Costică Vicele (șezând pe jos, cu oile în jurul lui – sunt, evident, de jucărie, dar el le vorbește ca unor confrați): Fraților… eu n-am fost pregătit. Io-s de pe vremea când cloudul era cerul, iar parola era ‘mă cunoști, bade?’. Dacă vine robotu’ și-mi cere update… io îi dau lapte. Atât știu.

Domnu’ de la Județ (pentru prima oară fără tabletă, ținând în mână o foaie cu colțul îndoit, privindu-i pe toți ca un profesor rămas fără clasă): Recunosc… Satul ăsta m-a învățat mai mult decât toate seminariile de e-guvernare. Aici, backup-ul nu e pe server, e în Leana. Aici, parola e mamaliga123, dar și mulțumesc. Nu știu dacă sistemul vostru e funcțional… dar e viu.

Dom’ Primar (se ridică lent, își ia șapca de pe birou și o așază pe piept): Dragi colegi, consăteni, ființe digitale cu suflet în pix… poate n-am intrat în cloud, da’ am intrat în legendă. Să nu uităm ce-am învățat: chiar și fără semnal, comunitatea merge înainte. Mână cu mână. Sau… măcar cu discheta-n buzunar.

(Se lasă o tăcere simbolică. Din difuzor, fără ca nimeni să fi apăsat nimic, se aude un clingsuav.)

„A fost salvat cu succes: Scrisoare_catre_viitor_final.txt”

Toți se ridică încet. Coana Leana suflă în pix, Țața Paulina pupă borcanul. Costică ridică oile de jucărie și le pune pe fereastră, să vadă soarele. Domnu’ de la Județ pleacă, dar lasă tableta pe masă, ca o ofrandă. Dom’ Primar stinge becul cu un gest care pare o binecuvântare.

Pe ecranul stins, apare scris cu font vechi, ca în DOS: Fundul de Deal – Prima comună cu suflet digital. (în așteptare de confirmare prin semnătură olografă.)

EPILOG: „…să mă duc acasă, măicuță…”

– în care omul rămâne mic în fața sistemului și tehnologia zice „bip” în loc de „Doamne-ajută”.

Decor final: Scena e pustie. Sala de ședințe e acum goală, scaunele sunt răsturnate ușor, imprimanta e scoasă din priză și fumul de la murătura Țaței Paulina încă plutește discret, ca o tămâie de plastic. Pe ecranul mare, același mesaj: „NO SIGNAL”, dar literele par mai triste. În fundal, o luminiță albastră pâlpâie – nu-i steaua digitalizării, ci LED-ul routerului care caută etern rețeaua promisă.

(Se aude o voce metalică, cu accent oltenesc, venind de nicăieri și de pretutindeni, ca un duh al progresului rural eșuat.)

Vocea Robot-Țărănesc: Bună ziua! Bun venit la… Primăria Virtuală. Spuneți: ce doriți? Pentru audiență, apăsați tasta zero. Pentru colivă, apăsați opt. Pentru limbaj uman, spuneți cuvântul: înțelepciune…

(Intră ȚAȚA PAULINA, cu borcanul în poșetă și broboada puțin șifonată. Se oprește în mijlocul scenei, uitându-se în sus, de parcă cineva i-ar vorbi din becul de neon.)

Țața Paulina (cu voce moale, aproape șoptită): …să mă duc acasă, măicuță… că io am vrut doar o rețetă de pastile și m-ați logat în eternitate…

(Se lasă o liniște grea. Becul pâlpâie. Routerul piuie slab. Oile lui Costică behăie în depărtare.)
slow… clap… ironic.
Un singur bărbat din sală (posibil un spirit electoral) aplaudă. Liniștit. Încet. Ca la teatru absurd, ca la o înmormântare de pix.
BLACKOUT.
Pe ecran, în roșu aprins:
„Eroare 404: Speranța nu a fost găsită.”

SFÂRȘIT
Fundul de Deal – Digitalizat până la suflet.