Fierul de călcat Rowenta Steam Force… pe cuvânt de necălcătoreasă: mi-a plăcut!
Nu sunt cea mai mare călcătoreasă din lume. Am darul de-a-ndrepta orice tricou sau bluză pe piept instant, dar nu merge strategia asta la cămășile soțului sau rochiile mele, din păcate. Serios. Și cum rareori am cui să îi pasez operațiunea… calcă, Patricio, calcă! Nu râdeți, dar de curând am căutat pe tata Google cum se calcă corect și bine o cămașă! Eram pusă pe fapte mari, doar că, brusc, stația de călcat m-a înjurat pe față și m-am trezit cu baltă de apă distilată pe cămașa alba. O fi vina mea, nu oi fi menținut-o cum trebuie, conform instrucțiunilor (sunt inginer, nu citesc manuale de utilizare, ce Dumnezeu!), dar a venit momentul să fac downgrade și să revin la un fier de călcat! M-am căcăit eu, am tras de timp, nu aș schimba călcătorul la fiecare 6 luni (stația de călcat m-a ținut mai bine de 3 ani!), așa că atunci când a apărut posibilitatea de a testa gratuit prin intermediul BuzzStore (despre care am scris AICI) un fier de călcat, am fost prima la rând! Iar ceea ce mi-am dorit (și am bifat ca posibilă opțiune) a fost fierul de călcat Rowenta Tefal Steam Force DW9240.
Chiar dacă nu mă văd călcând fiecare tricou în parte, zilnic, un fier de călcat e necesar în orice casă, să fie acolo la timpuri „nevoiașe”. Adică la nunți, botezuri, interviuri. 🙂 Și în prima zi de grădiniță! Nu sunt o pretențioasă, nu îmi trebuie să gătească, spele și facă patul, important e să facă treaba ușor (singur știu să nu se poate!), să nu se uzeze la 10 haine de călcat pe săptămână și să fie mai cu ținere de minte decât mine și să se oprească dacă îl uit în poziție orizontală pentru mai mult timp (traumă din cămin, când o colegă a lăsat fierul de călcat pornit pe salteaua de la pat => ditamai gaura în saltea => fum să îl tai cu cuțitul => pompieri & amendă). Stațiile de călcat sunt o minune la casa omului, dar pentru familia noastră ocupă mult prea mult spațiu și, raportat la necesarul de folosire, mai mult succes are la mama soacră acasă! Deh, sunt mamă, spațiul e mai plin de jucării decât de ustensile gospodărești!
Nu sunt expertă în mărci ale fiarelor de călcat, acesta este al treilea brand pe care îl folosesc, așa că din punct de vedere al raportării la alte produse similare pe piață nu am nici o părere. Nu știu dacă e mai bun sau mai rău, cert e că eu sunt mulțumită. Pot raporta însă la felul în care îl simt eu, ca produs, din punct de vedere ergonomic: este relativ ușor (1850g, cântărit pe cântarul de bucătărie), are dimensiuni normale (32 x 14.5 x 18 cm, aici îl cred pe cuvânt pe producător), iar butoanele pentru opțiuni sunt destul ușor de atins (butonul pentru pulverizare/spray este sub mâner, ceea ce este ciudat la început, dar odată ce te obișnuiești cu el, nu crează probleme).
Pro:
- aburul e «la dispoziție» imediat ce s-a atins temperatura necesară, fiind «ejectat» printr-o simplă apăsare a butonului
- datorită debitului de abur mare, textilele exigente se calcă ușor, maxim din a doua trecere a călcătorului peste zona șifonată, și prin exigente mă refer la cele pe care trebuie să insiști ca să dispară toate cutele
- se încălzește foarte repede, ceea ce înseamnă că nu se pierde vremea așteptând temperatura potrivită
- nu e nevoie să aștepți să se răcească talpa călcătorului ca să completezi cu apă când e necesar
- luminițele ce indică nivelul de temperatură (bumbac, mătase etc.) sunt vizibile și arată chiar drăguț
- butonul pentru aburi e de fapt două butoane, ceea ce poate constitui un avantaj pentru stângaci, fiindu-le mai ușoară acționarea aburului
- este compact, zona de alimentare cu apă este integrată în călcător și nu permite apei să iasă înapoi pe acolo
- vârful îngust permite călcarea celor mai înguste părți ale hăinuțelor, mai ales ale bebelușilor
Contra:
- cablul este ceva mai scurt decât aș avea eu nevoie, se rezolvă însă cu un prelungitor simplu
- rezervorul pentru apă are o capacitate de doar 0.4 litri, ceea ce înseamnă că se golește destul de repede, absolut normal ținând cont de debitul de abur (65 g/min) și jetul de abur (230 g/min) pe care le generează)
Așadar, hainele de după concediu… Călcate cât ai zice… „mama”. Mai mult durează așezarea hainelor pe masa de călcat și împăturirea lor decât călcatul în sine. O singură trecere cu fierul de călcat peste ele… și cutele au dispărut ca prin magie! E clar că sunt mulțumită de fierul meu nou de călcat, nu? Ptui, ptui, ptui, să nu-i fie de deochi!
Ce așteptări aveți de la un fier de călcat? Ce ar trebui să urmăresc în plus la următoarea tură de călcat? Aștept propunerile în comentarii!
Foto cover: Clothes2Home.com
Facebook Comments