Calendarul de Advent 2024 - cum mă distrez singură: o poveste despre masochism festiv și DIY prost înțeles (de subsemnata)

Ah, să înceapă festivalul planificării fără sfârșit! Calendarul de Advent 2024 nu e doar pentru copil. Nu, nu, e și pentru mine, căci ce altceva să fac într-o seară liniștită decât să mă chinui singură cu liste interminabile, să caut produse perfecte și să compun scrisori care să pară scrise direct de Moș Crăciun?… luni de zile la rând?

Faza 1: Lista

Aș putea să fac ceva simplu. Un baton de ciocolată pe zi, eventual un bilet cu „azi te uiți la un film”. Dar nu! Eu trebuie să transcend banalul. Listez activități, cadouri mici, jocuri tematice și, evident, mesaje motivaționale demne de Tony Robbins în costum de elf.

Faza 2: Cumpărăturile

Dacă cineva mă vede umblând prin oraș sau scotocind site-uri obscure la miezul nopții, cu un coș plin de lucruri care n-au nicio logică împreună (mănuși ce luminează, plicuri roșii, o cutie de pizza ce nu conține pizza…), să nu judece. Este arta Adventului în acțiune.

Faza 3: Scrisorile

Scrisorile zilnice trebuie să fie scurte, dar pline de mister și magie. Nu poți scrie pur și simplu „Deschide săculețul.” Nu. Trebuie să fie o poveste în miniatură, cu indicii poetice. Uneori mă întreb de ce nu am devenit scriitoare profesionistă – dar îmi amintesc că nu toată lumea apreciază talentul meu în compuneri tematice de 3 rânduri.

Faza 4: Cutiile – sau cum am descoperit că am două mâini stângi

Nu știu ce a fost în capul meu când am decis să fac eu cutiile pentru zilele de Advent 2024. Probabil vreun exces de entuziasm și un clip inspirațional pe Instagram. Am uitat complet că eu și DIY-ul suntem ca uleiul și apa. Așa că acum mă regăsesc decupând carton strâmb, lipind panglici pe degete și rugându-mă să nu arate cutiile ca niște proiecte nefinalizate de clasa întâi. Spoiler alert: exact așa arată.

Faza 5: Asamblarea

Într-o seară liniștită, după ce toată casa adoarme, stau cu un pahar de cocktail non-alcoolic (evident, meritat!) și asamblez săculeții și cutiile mele imperfecte. Este un moment magic, doar eu, foarfeca și bucuria de a încerca să repar ce am stricat mai devreme. Cine are nevoie de Netflix, când am acest thriller personal?

Dar, sincer, tot acest masochism festiv își merită fiecare minut, pentru că dimineața, când Greuceanu descoperă ce am ascuns în săculeț (sau cutia mea strâmbă), zâmbetul lui șters de somn e mai strălucitor decât luminițele de Crăciun. Și-atunci îmi dau seama că toate orele pierdute cu lipici în păr și carton lipit pe masă au fost chiar distracția mea preferată.

P.S. Pentru cei care zic că mă chinui degeaba: da, așa e. Dar măcar mă chinui cu stil și mult scotch.