Frigărui de feta cu pepene
Un amestec uimitor de dulce și sărat. O cină excelentă de vară, răcoritoare și deosebită. O salată frigărui neașteptată.
INGREDIENTE
- Pepene/lubeniță
- Brânză feta
- Castraveți (felii pe lungime)
- Măsline fără sâmburi – verzi, negre
- Frunze mari de busuioc
- Reducție de oțet balsamic
- Sare
- Frigărui
Mie îmi place cu bucăți mari de brânză feta. Poți, de asemenea, să încorporezi busuiocul chiar în frigărui sau să îl presari peste, alături de reducția de oțet balsamic. Nu-ți place busuiocul? Nici o problemă! Încearcă frunze de mentă, sunt o alternativă grozavă!! În unele rețete am găsit și referințe la ulei de măsline, dar mie îmi place mult mai mult doar cu oțet balsamic.
Taie miezul de lubeniță și brânza feta în cuburi de 2-3cm. Feliază subțire castravetele pe lungime.
Așează pe bățul de frigărui din lemn un cubuleț de lubeniță, apoi măslină, castravete, feta și busuioc (sau mentă) și, la final, din nou un cubuleț de pepene. Repetă ordinea dacă bățul e mai lung.
Aranjează pe un platou. Stropește cu reducție de oțet balsamic și presară puțină sare cușer deasupra. Servește imediat după ce sunt ansamblate. Nu se păstrează bine la frigider pentru perioade lungi de timp.
Greuceanu a decis că nu mai pierde vremea cu pusul lor pe țepușe și le-a amestecat în final în bol, sub forma unei salate.
Facebook Comments