Cum a fost experiența de jurat la concursul de eseuri “O Zi în România Perfectă”
Cei care visează la călătorii în trecut se tem de cum ar putea să schimbe prezentul, dar puțini din prezent…
Cei care visează la călătorii în trecut se tem de cum ar putea să schimbe prezentul, dar puțini din prezent…
Să cumperi cadouri pentru bărbați nu e chiar cel mai ușor lucru, mai ales când cauți ceva mai deosebit, nu chinezării făcute…
Olivia e o purcelușă foarte energică, poate chiar hiperactivă, și isteață, cu foarte multe pasiuni, printre care arta, muzica, moda,…
Sunt un om cinstit, pasionat de scris și citit, și îmi doresc să aduc o schimbare în bine lumii în…
Sylvester este unicul fiu al unei familii de măgăruși. El adoră pietrele frumoase, pe care le colecționează. Într-o zi de…
… sau Cum m-au făcut două cărți să reconsider importanța documentării excursiilor În școală, istoria mi s-a părut o materie…
Clubul de lectură este uneori cadrul ideal de abordare a unor teme mai sensibile. Copiii se relaxează și astfel reușesc…
Nu știu la alții cum e, dar mereu mă sincronizez în ceea ce privește tema de lectură cu starea de…
Nu cred că există mamă facebookistă care să nu fi auzit de cartea „Apasă aici” de Herve Tullet. E la…
Lidia Batali nu este un nume nou în literatura română contemporană pentru copii și reprezintă, într-o foarte mare măsură, garanția…
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.